CONAF: România a pierdut în ultima lună mai multe locuri de muncă decât în perioada 2008-2012

62120123

România a pierdut peste 1.000.000 de locuri de muncă, de la declanşarea stării de urgenţă şi până în prezent, mai mult decât cele 700.000 de locuri de muncă pierdute în 4 ani, între 2008-2012, potrivit unui comunicat al CONAF.

Ultima raportare a Ministerului Muncii cifra numărul contractelor suspendate la 1.005.552, din care peste 292.000 în industria prelucrătoare, peste 196.000 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, restul de peste 100.000 în hoteluri şi restaurante. Dacă la acest număr adăugăm cele 209.851 contracte de muncă încetate în comerţ, industrie prelucrătoare şi construcţii, avem tabloul complet al situaţiei şomerilor din România.

În SUA, aproximativ unul din zece angajaţi (reprezentând 16,8 milioane de oameni) şi-a pierdut locul de muncă în ultimele trei săptămâni pe fondul crizei economice generate de coronavirus. Datele reprezintă cele mai multe locuri de muncă pierdute în cea mai scurtă perioadă, din 1948 încoace.

"Aceste date cu spectru larg poate nu reuşesc să exprime cu forţă convingătoare disparităţile din prezent, însă ilustrează începutul unei noi ordini sociale. Previziunile economice au fost date peste cap, adoptarea scenariului optimist creând o relaxare a realităţii economice şi o lipsă de anticipare a impactului coronavirus asupra pieţei forţei de muncă din cea mai puternică ţară a lumii. De aceea, dacă ne uităm la datele din România, păstrând proporţiile, impactul coronavirus este unul extrem de amplu. În ţara noastră s-au înregistrat în ultimele trei săptămâni tot atâtea persoane care şi-au pierdut locul de muncă ca şi în perioada 2008-2012. Rămâne întrebarea, dacă după terminarea pandemiei toţi aceştia vor reveni în câmpul muncii sau măcar o parte din ei, mai ales că probabil vom asista la o nouă aşezare a claselor sociale, o realitate economică indubitabilă", a declarat Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, citată de Agerpres.

Conform sursei citate, cu atât mai grav este că pandemia nu s-a încheiat iar previziunile nu sunt favorabile. Efectele economice ale pandemiei de coronavirus estimează că, în următoarele trei luni, circa 195 milioane de locuri de muncă full-time se vor pierde la nivel global, conform unei analize a Agenţiei pentru Muncă din cadrul Naţiunilor Unite.

Avertismentul vine la distanţă de trei săptămâni de când Organizaţia Internaţională a Muncii estima o pierdere de locuri de muncă de circa 25 de milioane. Conform agenţiei, restricţiile impuse de către autorităţi pentru stoparea răspândirii pandemiei afectează 2,7 miliarde de muncitori, echivalentul a patru cincimi din forţa de muncă de la nivel mondial.

Preşedintele CONAF este de părere că trebuie luate măsuri din timp pentru diminuarea pierderilor pe care economia le va suferi în viitor.

"CONAF a propus o serie de măsuri cu scopul de a oferi o gură de oxigen antreprenorilor, respectiv acordarea unui pachet de stimulare în cuantumul valorii salariului mediu brut pentru fiecare angajat păstrat pe o perioadă de cel puţin 6 luni şi posibilitatea de închidere intermitentă a activităţilor economice. Acest model pe de o parte suprimă parţial efectele coronavirus şi în acelaşi timp, permite o activitate economică susţinută, deşi redusă. Trebuie pe cât posibil să reducem impactul negativ asupra economiei şi să ne asigurăm că după terminarea pandemiei ne putem continua activitatea. Cred că închiderea intermitentă poate asigura o opţiune viabilă pentru diminuarea efectelor negative din economie", a concluzionat Cristina Chiriac.

"Economia nu va mai arăta la fel"

 

Preşedintele CONAF admite că pandemia COVID-19 va schimba profund vieţile noastre. Chiar dacă fiecare generaţie va fi afectată în proporţii diferite, toţi vor fi nevoiţi să se adapteze la "o nouă normalitate" în care economia mondială şi implicit cea a României nu va mai fi la fel după pandemie.

"Mulţi se vor vedea cu locurile de muncă sau economiile pierdute şi mulţi vor trebui să se adapteze la lucruri noi, vorbim de reacţii în lanţ care vor afecta nu doar vieţile indivizilor în cauză, ci şi societăţile ca întreg. Cu siguranţă economia mondială în general şi implicit economia României nu va mai arăta la fel, însă important este să fim pregătiţi să facem faţă noilor provocări. Lumea se schimbă şi o dată cu ea trebuie să ne schimbăm şi noi, economia ca sistem din care facem cu toţii parte. Trebuie să conştientizăm şi să vedem dincolo de azi, viitorul de mâine", a adăugat Cristina Chiriac.

CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent şi care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. CONAF are în componenţa sa, 2 federaţii, 6 patronate, 5 asociaţii şi 6 sucursale.

Aproape o treime dintre angajaţii români sunt în şomaj tehnic sau primesc salariu mai mic

 

Aproape o treime dintre angajaţii români au fost trimişi în şomaj tehnic sau primesc un salariu mai mic, în timp ce unul din zece angajaţi şi-a pierdut locul de muncă, din cauza crizei declanşate de pandemia de coronavirus, arată rezultatele unui sondaj întocmit de o platformă de recrutare online.

Conform BesJobs, aproximativ 15% dintre salariaţi au fost trimişi în şomaj tehnic, în timp ce 16% au, în prezent, salariul diminuat.

Pe de altă parte, doar pentru 32% dintre angajaţi situaţia profesională a rămas neschimbată, iar în contextul actual, cu riscuri mari pentru economie cauzate de epidemia de COVID-19, peste 90% dintre salariaţi apreciază că e greu sau chiar foarte greu să găseşti un nou loc de muncă.

Sondajul citat relevă, totodată, că o treime dintre angajaţi sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte perspectivele lor profesionale şi, indiferent de situaţia actuală, se tem că ar putea să-şi piardă locul de muncă în perioada următoare.

În acelaşi timp, aproape 35% dintre cei chestionaţi se aşteaptă să-şi găsească greu un nou loc de muncă dacă vor ajunge în această situaţie.

De asemenea, peste un sfert (28%) dintre angajaţi sunt îngrijoraţi de perspectiva unui salariu mai mic, în timp ce aproape 17% se tem că ar putea fi nevoiţi să se reprofileze în perioada următoare. În cazul a circa 15% dintre respondenţi există convingerea că situaţia lor profesională va rămâne în continuare neschimbată, în acest an.

Potrivit sursei citate, dintre persoanele care şi-au păstrat locul de muncă, chiar dacă nu în aceleaşi condiţii ca înainte de criză, mai mult de un sfert lucrează, la ora actuală, de acasă şi, în aceeaşi pondere, spun că lucrează cel puţin la fel sau chiar mai mult decât înainte.

Totodată, 14% dintre angajaţii intervievaţi au menţionat că activitatea companiei s-a restrâns vizibil şi lucrează mult mai puţin în această perioadă.

Cercetarea BestJob evidenţiază că pierderea locului de muncă implică presiuni financiare importante asupra bugetului de familie, în contextul în care mai bine de 36% dintre angajaţi au recunoscut că nu au deloc economii, iar 42% spun că au bani cât să le ajungă pentru cheltuielile de trai cel mult trei luni.

"Doar 8% dintre respondenţi au afirmat că, dacă îşi vor pierde locul de muncă din cauza acestei epidemii, au bani în cont cât să trăiască liniştiţi cel mult un an", arată rezultatele sondajului citat.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 1 - 8 aprilie 2020 pe un eşantion de 922 de utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu un număr de peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi mai mult de 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Prezentatoarea BBC, moment viral pe internet: ”Am avut o mică problemă”
Citește și...
UE a lansat un program de 30 de miliarde de euro pentru înființarea a 7 gigafabrici IA. Ce anunța România

UE a lansat joi o procedură de ofertare pentru a înfiinţa până la şapte gigafabrici de IA în întreaga Europă, ca parte a celui mai recent efort major al său de a accelera suveranitatea tehnologică a Europei şi a ambiţiei de a deveni continentul IA.

Guvernul a dat undă verde pentru împrumutul de 630 de milioane de euro de la BCE pentru modernizarea unei căi ferate

Guvernul a aprobat joi un memorandum privind aprobarea negocierii contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 630 de milioane de euro, pentru susţinerea proiectului Linia de cale ferată Braşov-Sighişoara.

Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină, azi, 30 iulie 2026. Prețurile afișate de Petrom, OMV și MOL

Șoferii care vor să facă economie la fiecare alimentare găsesc astăzi, 30 iulie 2027, cele mai mici prețuri la carburanți în stațiile MOL și Petrom din București, dar și din țară.

Recomandări
UE a convenit asupra unor reguli de intrare mai stricte pentru bărbații ucraineni de vârstă militară. Ce s-a schimbat

Țările Uniunii Europene au aprobat reguli de imigrare mai stricte pentru bărbații ucraineni de vârstă militară, a declarat joi un purtător de cuvânt pentru dpa.

Reacția NATO după ce o rachetă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei. Ce spune Donald Tusk

NATO a anunțat că este în contact permanent cu autoritățile poloneze după ce o rachetă rusă de tip Kh-101 ar fi încălcat spațiul aerian al Poloniei. Premierul Donald Tusk susține că nu există indicii că țara sa a fost ținta atacului.

UE a deblocat 3,47 miliarde de euro pentru Ucraina pentru achiziţionarea de drone, rachete şi avioane de luptă

Comisia Europeană a transferat joi Ucrainei 3,47 miliarde de euro pentru achiziționarea de drone, rachete și avioane de vânătoare din componenta destinată apărării a împrumutului european de sprijin pentru Ucraina.