BNR, despre piața criptomonedelor: ”Sunt active foarte volatile şi extrem de riscante”

62184960
CNN

Banca Naţională a României (BNR) a transmis joi un comunicat prin care atrage atenția cu privire la creșterea interesului față de criptomonede.

BNR susține că monedele virtuale continuă să reprezinte active speculative foarte volatile şi extrem de riscante, cu un potenţial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor.

Deşi, potrivit opiniilor Autorităţii Bancare Europene, riscul de utilizare ilicită a monedelor virtuale se menţine ridicat, au fost create premise pentru administrarea acestuia.

Astfel, furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare şi furnizorii de portofele digitale sunt obligaţi, începând cu 15 iulie 2020, să se conformeze prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv în ceea ce priveşte cerinţa de a fi autorizaţi sau înregistraţi de Ministerul Finanţelor, prin Comisia de autorizare a activităţii de schimb valutar.

Totodată, la nivel european, a fost demarat procesul de reglementare a monedelor virtuale şi a furnizorilor de servicii în legătură cu acestea, iar, în prezent, au loc negocieri între statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborată de Comisia Europeană privind piaţa cripto-activelor .

Reglementările Băncii Naţionale a României nu conţin prevederi care să interzică instituţiilor de credit să ofere servicii de cont furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare şi furnizorilor de portofele digitale, se mai arată în comunicatul băncii centrale.

Instituţiile de credit au obligaţia de a se conforma prevederilor Legii nr.129/2019, respectiv de a aplica măsurile de cunoaştere a clientelei şi administrare a riscurilor în domeniul spălării banilor şi finanţării terorismului şi de a ţine cont de riscurile la care se expun ca urmare a prestării de servicii de cont de plăţi pentru aceste entităţi, prin adaptarea politicilor interne de risc şi a capacităţii de administrare a riscurilor pe baze obiective şi proporţionale.

BNR mai susține că manifestarea unor riscuri specifice deţinerii şi tranzacţionării monedelor virtuale şi volatilitatea semnificativă a preţului unor monede virtuale tranzacţionate nu reprezintă în acest moment o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din România.

Evoluția pieței criptomonedelor

 

Săptămâna trecută, piaţa criptomonedelor a depăşit pragul de 2 trilioane de dolari.

De departe cea mai popolara monedă de pe piața cripto este Bitcoin, care a atins marți un nivel record de 62.741 de dolari pe unitate.

Bitcon este cea mai valoroasă criptomonedă din lume, fiind acceptată pe o scară tot mai largă ca investiţie şi ca mijloc de plată. Marţi, bitcoin a avansat la un moment dat cu peste 5%.

De asemenea, moneda Ethereum a urcat la rândul ei la un nivel record, de 2.205 dolari pe unitate.

Printre companiile majore care au adoptat sau au investit în criptomonede se numără BNY Mellon, Mastercard şi Tesla.

Bitcoin a depăşit 60 de dolari pe unitate luna trecută, susţinută de decizia Tesla de a cumpăra bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Fenomenul DogeCoin

 

O monedă ce a surprins piața este DogeCoin, creată pentru a parodia criptomonedele. Aceasta a atins recent un prag important.

dogecoin

Mai exact, preţul său a crescut la 11,5 cenţi, deși la începutul lunii ianuarie, un DogeCoin valora mai puţin de un cent.

Dogecoin a fost creată în 2013, iar mascota sa este câinele japonez Shiba Inu, popularizat pe internet în 2010 sub numele de Doge.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
FMI: Economia Europei este pe cale să revină la nivelul anterior crizei în 2022

Economia Europei este pe cale să revină la nivelul anterior crizei în 2022, a anunţat miercuri FMI, precizând că estimările sale depind de campania de vaccinare împotriva Covid-19, transmite CNBC.

Bitcoin a atins un nou nivel record. Cât costă acum cea mai scumpă criptomonedă din lume

Bitcoin a atins marţi un nivel record de 62.741 de dolari pe unitate, continuând evoluţia ascendentă din acest an, cu o zi înainte de listarea acţiunilor platformei de tranzacţionare Coinbase în Statele Unite, transmite Reuters.

Cum este statul păgubit de firme care reciclează gunoaie doar pe hârtie

Statul a fost păgubit cu aproape 25 de milioane de lei, de mai multe firme, care ar fi reciclat doar pe hârtie, spun anchetatorii, peste 38 de mii de tone de deșeuri.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.