Evaluare Națională 2020. Topul județelor cu cele mai multe medii de 10

62132596

La nivel național, 839 de candidați au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională.

În București s-au înregistrat 224 de medii de 10, conform datelor anunțate luni de Ministerul Educației.

Notele de la Capacitate au fost anunțate luni, rezultatele elevilor fiind afișate atât la avizierele centrelor de examen, cât și pe EDU.RO.

Topul județelor - Cluj este pe primul loc

 

În topul județelor, pe primul loc se situează Clujul, cu 66 de medii de 10 obținute la examenul de Evaluare Națională.

Pe locul doi este județul Iași, cu 46 de medii de 10, urmat de Argeș, unde 42 de elevi au obținut note maxime la ambele materii.

Locul 4 este ocupat de Brașov, unde 30 de elevi au obținut media 10, iar locul 5 de județul Olt, cu 25 de medii de 10.

La polul opus, cele mai puține medii de 10 au fost obținute în județele Harghita și Covasna, unde un singur elev/județ a obținut media 10 la examen.

Puține medii de 10 au fost înregistrate și în județele Tulcea (3), Golj (4) și Mehedinți (4).

medii 10 evaluare nationala

Cum au fost afișate rezultatele

 

Pentru prima oară, lista completă a notelor de la Capacitate este afișată într-un format anonimizat, care nu va mai permite identificarea elevului.

Astfel, listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro conțin următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

Media generală obţinută în cadrul Evalubării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 - 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62131361
Rezultate Evaluarea Națională 2020. Notele elevilor, publicate pe edu.ro
Rezultate Evaluarea Naționala 2020. Primele rezultate la Evaluarea Națională au fost anunțate luni, ele fiind publicate pe edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.
62117556
Profesor de la Evaluarea Naţională, infectat cu COVID-19. Cu cine a intrat în contact
Un profesor din Iaşi care corecta la Evaluarea Naţională a fost depistat pozitiv la COVID-19.
62131636
Evaluarea Națională 2020. Câți elevi vor susține examene în sesiunea specială
Peste 170.000 de elevi au susţinut Evaluarea naţională. 10.000 dintre absolvenţi au răsuflat uşuraţi abia joi, după ultima probă scrisă, Limba şi Literatura Maternă.