Pârvulescu, despre românii care vor ajunge în Parlamentul European: ”Nu au experiență”

×
Publicitate

Miercuri seara, jurnalistul Cristian Leonte și politologul Cristian Pârvulescu au discutat într-o ediție specială a Știrilor ProTV, transmisă LIVE de la Bruxelles, despre viitorul Comisiei Europene după dezbaterea candidaților la șefia instituției.

Cristian Pârvulescu este de părere că, după cum se prevede rezultatul alegerilor europarlamentare din România în urma sondajelor de opinie, cei mai mulți români care vor ajunge în Parlamentul European nu vor avea experiență europeană.

Cristian Leonte: Cum îi vedeți pe parlamentarii pe care România îi va trimite? Pe cei 32.
Cristian Pârvulescu: ”Marea majoritate nu au experiență europeană sau dacă au experiență nu s-au remarcat în mod special în timpul anilor petrecuți aici. Unii sunt la două, alții au chiar 3 mandate aici. Mă gândesc acum, plecând de la sondajele de opinie, cam la ce scoruri vor obține partidele și cred că aș utea spune că din cei 32 pe care îi bănuim, văd 4, maxim 6, care ar avea o experiență europeană semnificativă, care au negociat, care au influențat politici. Mulți pleacă și nu se mai întorc. Se va obține foarte greu această experiență europeană, e foarte important ca oamenii să cunoască uzanțele de aici și probabil că asta va influența foarte mult șansele României de a interveni în dezbateri importante.

Am vorbit de statul de drept, dar dezbaterea pe ecologie va fi esențială. Și din acest punct de vedere ar fi important să avem oameni care au experiență, expertiză din punctul acesta de vedere, care pot convinge colegii lor de partid. Pentru că mă aștept ca popularii să aibă o poziție conservatoare, mai degrabă reticentă față de problemele mediului.”

Cristian Leonte: Și la Sibiu am văzut, au amânat, au spus ușurel ...
Cristian Pârvulescu: ”Nu se discută, da, această chestiune, nu este o urgență. Dar ne așteptăm că socialiștii, de exemplu, ecologiștii și de ce nu, stânga, comuniștii, să susțină poziția asta, conservatorii, în schimb să fie foarte reticenți, chiar climato-sceptici, adică ne putem aștepta ca în Parlamentul European să apară poziții care se aud azi doar la Washington în gura lui Donald Trump.”

Cristian Leonte: De a se retrage din tratate de protejare a mediului.
Cristian Pârvulescu: ”Poate nu chiar până într-acolo, dar în orice caz manifestarea unei neîncrederi în raportele pe care oamenii de știință le au în privința încălzirii globale.”

Miercuri seara, jurnalistul Cristian Leonte și politologul Cristian Pârvulescu au prefațat, la Bruxelles, alegerile europene din 26 mai 2019 și miza deosebit de importantă pe care o au aceste alegeri, chiar înainte de dezbaterea așa-numiților ”Spitzenkandidaten”, respectiv a ”candidaților cap de listă” pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62045970
Dezbatere pentru șefia Comisiei Europene: atacuri, glume cu Game of Thrones și viitorul UE

Candidații pentru șefia Comisiei Europene au participat, miercuri seara, la Bruxelles, la o amplă dezbatere politică.

62004541
Știrile ProTV la Bruxelles. De ce este importantă pentru România dezbaterea ”Spitzenkandidaten”

Jurnalistul Cristian Leonte și politologul Cristian Pârvulescu au prefațat, la Bruxelles, alegerile europene din 26 mai 2019 și miza deosebit de importantă pe care o au aceste alegeri.

62045940
Doi soți s-au mutat în România și au dat lovitura cu o afacere finanțată cu fondurile UE

În campania "E.U. YES LA VOT" vă spunem povestea unor soți care au pus pe picioare, în Timiș, o afacere cu roșii care cresc în substrat de nucă de cocos și sunt încălzite cu energie geotermală și boabe de porumb. 

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.