Un fotbalist cu aproape 50 de selecții în naționala Belgiei s-a accidentat și nu va juca împotriva României la EURO 2024

62442084
Getty

Thorgan Hazard (31 de ani), mijlocaşul echipei Anderlecht Bruxelles, s-a accidentat grav la genunchi, duminică, şi nu va mai juca în acest sezon, a anunţat clubul belgian.

Thorgan Hazard s-a accidentat duminică, în prima repriză a meciului câştigat (scor 2-1) împotriva formaţiei Union St Gilloise, din play-off-ul campionatului belgian. El a şi fost înlocuit în minutul 37.

Luni, mijlocaşul belgian a efectuat un control medical, iar rezultatele au fost clare: Hazard nu va mai evolua în acest sezon.

„Scanarea efectuată luni dimineaţă a confirmat o leziune a ligamentului încrucişat anterior. Asta înseamnă că sezonul lui Thorgan s-a încheiat. În zilele următoare sunt planificate examinări suplimentare pentru a stabili durata exactă a indisponibilităţii”, a anunţat Anderlecht pe propriul site.

Belgia, una dintre adversarele României la EURO 2024

La EURO 2024, Belgia, pentru care Thorgan Hazard a jucat de 47 de ori, va face parte din Grupa E, alături de România, Ucraina și Slovacia.

Belgia și România se vor întâlni la 22 iunie, la Koln.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62442076
Adio, EURO 2024. Accidentat grav, scoțianul Lewis Ferguson ratează turneul final din Germania
Mijlocaşul scoţian Lewis Ferguson, care a suferit o accidentare gravă la genunchiul drept, va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
62440861
Mingea oficială de la EURO 2024 conține senzori de mișcare care trimit date în timp real. Ce le cer oficialii arbitrilor
UEFA a organizat în aceste zile sesiuni de lucru cu reprezentanţii echipelor calificate la EURO 2024.  
62440375
Iordănescu, al doilea cel mai mic salariu din cei 24 de selecționeri de la EURO 2024. Șansele României la casele de pariuri
Edi Iordănescu are al doilea cel mai mic salariu din cei 24 de selecționeri prezenți la EURO 2024, cu cei 240.000 de euro pe care îi primește anual. Pe de altă parte, România este clasată cu șansa a 20-a la câștigarea trofeului.