4.1 milioane de telespectatori au visat împreună la meciul României! Calificarea se joacă miercuri, în direct, la PRO TV!

×
Publicitate

După un început fulminant la turneul final, am învățat să credem, încă o dată, că nimic nu este imposibil și am strigat împreună pentru Naționala noastră!

Sâmbătă, la PRO TV și pe VOYO, cei de acasă au trăit la intensitate maximă toate meciurile zilei și au fost alături de băieți întreaga seara. Calificarea este în continuare posibilă, iar spectacolul fotbalistic continuă și astăzi, la EURO 2024!

Ziua a început cu meciurile din Grupa F. De la ora 16:00, Georgia a întâlnit Cehia, iar cele două echipe s-au anihilat reciproc, terminând la egalitate, 1 – 1. În ultimul minut al prelungilor primei reprize, Mikautadze a marcat prin penalty pentru georgieni, însă cehii au egalat în minutul 59 prin Schick. De la ora 19:00, Ronaldo și ai lui au revenit pe teren și au demonstrat o forță incredibilă, Portugalia reușind o victorie cu 3 – 0 în fața Turciei. Reușitele le-au aparținut lui Silva, în minutul 21, Akydin, 28, în proprie poartă și Fernandes în minutul 56. Astfel, înaintea ultimelor jocuri din grupă, Portugalia are 6 puncte, Turcia 3, iar Cehia și Georgia câte 1.

Cel mai așteptat meci al zilei a început de la ora 22:00 și a adus naționala României, condusă de Edi Iordănescu, față în față cu Belgia. După un început în forță al belgienilor care au marcat în minutul 2 prin Tielemans, ai noștri au luptat cu toate forțele, însă tabela a fost închisă tot de adversari, care au marcat în minutul 79 prin De Bruyne. Astfel, toate cele patru echipe din grupă au câte 3 puncte și miercuri se joacă cu toate armele, pentru o calificare visată de o țară întreagă!

Confruntareadintre Georgia și Cehia a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 16:00 – 17:56. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 5.8 puncte de rating și 32.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.4 puncte de audiență și 7.8% share. De-a lungul difuzării, peste 1 milion de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 17:55, aproape 1.3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

Întâlnirea explozivă dintre Portugalia și Turcia a plasat PRO TV pe primul loc în topul preferințelor celor de acasă, fiind lider absolut de audiență, în intervalul orar 19:00 – 20:52! Meciul a înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 7.6 puncte de rating și 39.2 cotă de piață. față de locul 2 care avea doar 2.1 puncte de audiență și 10.9% share. De-a lungul difuzării, peste 1.3 milioane de români s-au bucurat de fotbal, iar în minutul de aur, la ora 20:40, peste 1.7 milioane de telespectatori erau cu ochii pe meci.

Meciuldintre România și Belgia a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 22:00 – 23:49. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 24.5 puncte de rating și 69.1% cotă de piață, marcând un record la nivelul share-ul-ui înregistrat, față de locul 2 care avea cifre de peste 10 ori mai mici, de doar 2.2 puncte de audiență și 6.2% share. De-a lungul difuzării, peste 4.1 milioane de români au visat împreună, iar în minutul de aur, la ora 23:32, aproape 4.5 milioane de telespectatori susțineau echipa națională!

Costin Ștucan, Cătălin Oprișan, Ciprian Marica și Laurențiu Reghecampf au fost alături de cei de acasă, începând cu miezul nopții, la Studioul UEFA EURO 2024! Și de această dată, aceștia au comentat și analizat cele mai importante lucruri de pe timpul zilei și au discutat șansele de calificare ale echipei naționale.

Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 23:56 – 25:00. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.4 puncte de rating și 48.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 2.0 puncte de audiență și 10.3% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.3 milioane de telespectatori urmăreau emisia.

Începe ultima etapă a grupelor, de astăzi!

Odată cu meciurile de sâmbătă, s-a încheiat și cea de-a doua etapă a grupelor! De astăzi, totul se conturează pentru următoarea etapă – cine se va califica, cine va aștepta să afle ce se întâmplă de pe locul 3 și cine va pleca acasă? Primele răspunsuri vor veni în grupa A, când de la ora 22:00 vom avea parte de două jocuri tari. În direct la PRO TV și pe VOYO, Germania va întâlni Elveția, în timp ce la PRO ARENA, Scoția și Ungaria vor da un joc decisiv pentru calificare.

Nu ratați EURO 2024, la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO! 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62460626
Verdictul specialistului la golul controversat al lui Kevin De Bruyne din Belgia - România 2-0

România a pierdut în fața Belgiei, scor 0-2, în al doilea meci din grupele EURO 2024.

 

62460620
Meciul România – Belgia de la EURO 2024, surprins în imagini de colecție. Momente controversate din cadrul partidei | FOTO

Belgia a învins România cu 2-0 la Koln, într-un meci din cadrul Grupei E de la EURO 2024. Deși tricolorii au avut parte de o înfrângere, suporterii români au fost din nou la înâlțime.  

62460583
Regele Philippe a savurat meciul România-Belgia de la Koln din tribune. A admirat partida alături de trei copii ai săi | FOTO

Regele Philippe al Belgiei a fost prezent, sâmbătă seară, la meciul cu România de la Koln, câştigat de belgieni, scor 2-0.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.