Retragerea unui stat din zona euro inseamna si iesirea din UE

60457441

Zona euro nu are sanse sa reziste daca statele cele mai fragile continua sa se confrunte cu dobanzi prohibitive care le imping spre faliment, iar o eventuala retragere a unui membru din uniunea monetara va insemna si iesirea din UE.

Criza euro este, in primul rand, o criza a economiei europene care produce un nou val de atacuri asupra legitimitatii monedei unice, afirma intr-un articol redactorul sef al publicatiei franceze, Philippe Mabille.

In Germania, declaratiile lui Hans-Olaf Henkel, fost presedinte de patronat, potrivit carora atitudinea sa din trecut favorabila uniunii monetare reprezinta principala eroare de judecata din viata profesionala, dau apa la moara facturilor anti-euro cu care se confrunta cancelarul Angela Merkel, apreciaza el. In Franta, partizanii revenirii la franc ridica tonul.

Astfel, suveranistii viseaza la revenirea momentelor lor de glorie, prognozand destramarea zonei euro. "Recomand tuturor celor care sunt tentati de aceasta aventura sa citeaza tratatul UE, adoptat democratic de statele membre", spune Mabille. In articolul 3, Tratatul mentineaza ca UE stabileste o uniune economica si monetara, a carei moneda este euro.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
60172625
Aderarea comuna a Romaniei si Bulgariei la Schengen, avantajoasa
Un proces de aderare la spatiul Schengen comun pentru Romania si Bulgaria este avantajos pentru ambele tari, considera un analist politic de la Instititul pentru o Societate Deschisa din Sofia.
60258443
Vesti proaste pentru cei cu credite in franci: moneda, la un nivel record
Francul elvetian a atins, luni, un nivel record fata de euro, ca urmare a interesului crescut al investitorilor pentru plasamentele sigure, transmite Bloomberg.
60455186
Cine vrea sa i se aplice OUG50 mai poate semna actul aditional cu banca
Cine are credite in derulare si vrea sa beneficieze de prevederile Ordonantei 50/2010 trebuie sa se grabeasca sa semneze actul aditional oferit de banca, inainte ca Parlamentul sa isi dea votul final pe forma modificata.