Ioan Holender, invitat la “Dupa 20 de ani”

×
Codul embed a fost copiat

In editia de duminica, 13 decembrie, a emisiunii “Dupa 20 de ani” difuzata de Pro Tv incepind cu ora 10:00, Cristian Leonte l-a avut invitat pe Ioan Holender, directorul Operei din Viena.

A doua persoana ca importanta in stat dupa cancelar, dupa cum considera unii, Ioan Holender este de 20 de ani directorul Operei din Viena si, desi modul sau de a conduce este considerat de multi foarte original, timisoreanului i s-au prelungit contractele de patru ori, sub trei guverne diferite.

Ioan Holender, care nu si-a renegat niciodata originea, desi si-a pierdut cetatenia romana, si-a amintit la “Dupa 20 de ani” de perioada tineretii sale, cind a fost nevoit sa paraseasca Romania.

Am ajuns pe ulitele artei ca un om ratat, exmatriculat de la Politehnica”, isi aminteste directorul Operei din Viena, care mai afirma ca a plecat “nu pentru a trai in Occident, ci pentru a supravietui”. “

Un om ratat, care si-a pierdut limba pe care o iubea, care a pierdut tot, din cauza circumstantelor politice” – asta credea Ioan Holender despre sine insusi, la 24 de ani, cind a fost nevoit sa-si paraseasca tara. “La 30 de ani eram ca o frunza in vint”, mai spune acesta. Dar, dupa ce Carmen Avram a facut observatia ca, pentru un om ratat, are o cariera extraordinara, Ioan Holender a marturisit ca a avut si vise implinite de-a lungul vietii. Unul dintre acestea a fost sa cinte alaturi de Pavarotti pe scena Operei din Timisoara, iar acest vis a devenit realitate. “Tarul Holender” – asa l-a numit Pavarotti pe timisoreanul care a devenit directorul Operei din Viena.

Citește și
Francois Fourmont
Dacia Logan, un "ambasador" al Romaniei dincolo de granitele sale

Holender recunoaste el insusi ca modul sau de a conduce Opera este unul “personal”. De-a lungul timpului a fost atacat extrem de dur, acuzat de “romanizarea” Operei din Viena si de faptul ca, daca e sa se sfatuiasca vreodata cu cineva, acela e doar Dumnezeu. Holender crede ca este in acelasi timp si manager si artist, pentru ca, a conduce o institutie care are incasari de aproximativ 140.000 de euro pe noapte, trebuie sa ai si calitati de manager.

In ceea ce priveste evolutia Romaniei si a societatii romanesti in acesti ultimi 20 de ani, Ioan Holender crede ca “oamenii au devenit maturi si responsabili”. De asemenea, dupa inca 20 de ani, Holender spera ca romanii sa aiba o constiinta de sine mai pronuntata, “sa ne reintoarcem la noi, pentru ca nu putem fi “decit ceea ce suntem”. Directorul Operei din Viena spera ca, in anii cevor urma, oamenii de valoare reala se vor interesa mai mult de politica, pentru ca numai prin implicarea acestora exista sansa de a schimba cu adevarat societatea.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
Nicolae Manolescu, la
Nicolae Manolescu, la "Dupa 20 de ani"! Vezi aici emisiunea

La emisiunea "Dupa 20 de ani" Cristian Leonte l-a avut invitat pe Nicolae Manolescu. O discutie interesanta despre literatura si nu numai.

Dacia Logan, un
Dacia Logan, un "ambasador" al Romaniei dincolo de granitele sale

La emisiunea Dupa 20 de ani Cristian Leonte l-a avut invitat pe Francois Fourmont directorul general al Automobile Dacia.

Petre Roman, invitat la
Petre Roman, invitat la "Dupa 20 de ani". Vezi aici emisiunea!

Petre Roman este o figura emblematica a Revolutiei din '89. Pe vremea aceea era profesor la Politehnica, seful catedrei de Hidraulica si din ce in ce mai furios ca in timp ce intreaga Europa se misca spre libertate, Romania se indreapta catre dictatura.

Recomandări
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute
CCR a amânat, pentru a patra oară, decizia privind pensiile magistraților. Judecătorii au ieșit din sală după 30 de minute

Judecătorii Curții Constituționale se reunesc pentru a discuta pentru a patra oară pentru a discuta despre pensiile speciale ale magistraților. Toți cei nouă membrii ai CCR au intrat în ședință.

Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua
Gerul se intensifică. Cod galben în cea mai mare parte a României. Vor fi -14 grade ziua

Meteorologii au prelungi avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit ANM vom avea ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, precipitații mixte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului.

Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa
Mărturii cutremurătoare din Iran. Familiile protestatarilor uciși plătesc mii de dolari pentru a-i îngropa

Donald Trump a fost convins în ultima clipă să nu atace Iranul, scrie presa occidentală, citând surse din Orientul Mijlociu. Iar cei care au dus munca de convingere au fost oficiali din Arabia Saudită, Qatar și Oman.