Cum a ajuns România să aibă 6 milioane de "asistați social". Partidele profită de pe urma sărăciei
Propaganda comunistă înfățișa o Românie aproape de perfecțiune, așa că un domeniu precum asistența socială nu își avea sensul. Drept urmare, comuniștii l-au desființat.
Nu exista șomaj, copiii cu dizabilități erau ascunși, iar rolul familiei în creșterea urmașilor fusese preluat în bună măsură de stat.
Revoluția a dezvelit însă adevărata dimensiune a sărăciei din România. Lumea întreagă ne-a sărit în ajutor, impresionată de imaginile cu copii lăsați să moară, filmate de jurnaliștii din Vest.
La 30 de ani de la acel moment, asistența socială rămâne un domeniu sărac. Beneficiarii sunt, de multe ori, masă de manevră electorală. Nu avem suficienți specialiști, iar sumele alocate sunt sub media europeană.
Comuniştii excludeau problemele sociale
Într-o ţară în care Partidul avea grijă de tot şi de toate. Neajunsurile și categoriile de populație care trăiau la limita sărăciei erau ceva obișnuit. Nu existau, însă, pentru autorități. Frâiele struneau poporul pe traseul prestabilit.
Principala sursă de venit a cetăţenilor era salariul. În timp ce sistemul de pensii şi alocaţii era generalizat. Cu alte cuvinte, cel puțin teoretic, nu existau diferențe între oameni.
Toți cetățenii României aveau acces gratuit la educaţie şi sănătate. Șomajul era mascat sub diverse forme. Regimul supradimensiona numărul de angajați în fabrici și uzine. Aşa că... majoritatea avea un loc de muncă.
În 1981, 3,75 de milioane de români lucrau în industrie, iar alte 3 milioane în agricultură. N-aveai serviciu - conform legii, intrai la infracţiunea de vagabondaj, sancţionată de Codul Penal.
Și pentru că țara n-avea probleme, meseria de asistent social a fost scosă din nomenclator, iar facultatea de profil, închisă. Partidul rezolva totul!
Fiecare cetăţean, bunăoară, avea dreptul la o locuinţă, pentru care plătea o sumă modică. Repartiţiile se făceau prin întreprinderile la care lucrau, iar sistemul pile cunoştinţe şi relaţii funcţiona perfect.
În spatele zâmbetelor regizate din filmele de propagandă, comuniștii ascundeau o realitate cruntă. După interzicerea avortului în 1966, orfelinatele s-au umplut de copii pe care părinţii nu-i puteau creşte, mai ales din cauza sărăciei. Lua astfel naștere sloganul "Statul i-a vrut, statul să-i crească".
Iar statul nu stătea. Până în 1989, a instituționalizat 170.000 de suflete în aproximativ 700 de centre din toată ţara.
Pruncii cu handicap erau ascunşi în vechi conace boiereşti, departe de ochii lumii. Revoluţia a dat la o parte cortina ce acoperea faţa reală a României. Jurnaliştii străini au intrat în leagănele de copii, unde micuţii erau dezbrăcaţi şi spălaţi cu furtunul.
I-au găsit prizonieri în încăperi reci și înfometați, ca să moară. 90% dintre copiii de la Cighid, în Bihor, se aflau în această situaţie, la momentul decembrie '89.
Situația s-a înrăutățit după Revoluție
După Revoluţie, România a devenit brusc alta și pentru români. Am aflat că existau oameni ai străzii, prostituţie şi multă sărăcie. Trecerea la economia de piaţă s-a făcut cu mari pagube pentru milioane de locuitori care şi-au văzut veniturile înjumătăţindu-se, iar valoarea economiilor strânse în comunism, redusă la mai nimic. Cheltuielile cu protecţia socială crescuseră cu 2% în anii '90, ajungând la 16% din PIB - mult peste media celorlalte ţări din blocul comunist.
Dacă pe vremea lui Ceasusescu statul preluase o bună parte din rolul familiei privind creşterea şi îngrijirea copilului, după Revoluţie s-a retras aproape total. Românii erau pe cont propriu.
Tranziția a fost nemiloasă. Zeci de mii de muncitori s-au trezit disponibilizaţi de pe o zi pe alta. Șomajul atinsese cote uriaşe.
În 1999, după închiderea unor mine şi a mai multor întreprinderi, trecuse de o bornă neverosimilă: 1 milion. Cei plecaţi cu salarii compensatorii le-au cheltuit rapid, astfel că Valea Jiului devenise "valea plângerii".
6 milioane de asistați social și cheltuieli record
Prima lege a asistenţei sociale apare abia în 2011 și reglementează acordarea sprijinului pentru persoanele în dificultate. Cum-necum, România reușește să acorde cel mai mare număr de ajutoare din UE: 34 de alocații, indemnizații, bugete complementare, pensii și prestații.
Românii primesc sprijin pentru a-și acoperi cheltuielile cu căldura, gazele, lemnele. Iau bani când devin părinți sau fac nuntă, când rămân singuri cu minori în îngrijire, primesc suplimente pentru handicap, indemnizații de hrană pentru copii cu probleme, dar și ajutoare pentru accidente ori în caz de deces.
Pentru cele 6 milioane de asistaţi social, statul cheltuieşte anual aproximativ 10 miliarde de lei. Mare parte se duc către copii și mame. Sume importante sunt alocate și persoanelor cu dizabilităţi - o zonă în care fraudele au fost frecvente. Indivizi perfect sănătoși au reușit performanța de a lua bani de la stat, cu sprijinul comisiilor.
Statul s-a pus pe controale și a înăsprit legea, iar reculul s-a resimțit însă în rândul adevăraților bolnavi. S-a ajuns la episoade absurde, în care persoane cu handicap grav, la pat, erau duse în fața comisiei.
Ajutorul social, folosit în scop electoral
La țară, asistența socială capătă o nouă dimensiune - una electorală. Comunitățile sărace devin ţinte pentru candidaţii la diverse posturi publice, care defilează cu ajutorul la vedere și cer voturi la schimb. Iar doritori de prietenie sunt mulți și sfidători prin averea pe care o etalează.
Cei peste 250.000 de beneficiari de venit minim garantat sunt vizitaţi des, în an electoral. Campioane sunt județele din sud și cele din Moldova, unde, tradițional, voturile pleacă spre gruparea politică ce promite că va avea grijă de săteni.
Inechităţile sociale se văd cu ochiul liber. Statul n-are grijă de oamenii lui și îşi ţine copiii în sărăcie, nescolarizati, abuzaţi. N-are cine să-i vadă pentru ca asistenţii sociali sunt puţini. În cele 2.800 de comune lucrează doar 300 de specialişti. Nevoia reală este de 25.000.
La 30 de ani de la Revoluţie, România n-are motive de mândrie la capitolul asistență socială. Teoretic serviciile sunt gratuite, dar românii încă-şi plătesc sănătatea şi educaţia. Suntem pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte riscul de sărăcie, şi pe locul doi în lume la migraţie după ce milioane de români au încercat să scape de ea. Asistența socială e azi un domeniu care după 30 de ani e încă subfinanţat. N-avem specialişti suficienţi, n-avem politici clare de reducere a sărăciei, n-avem mai nimic din ce i-ar trebui unei ţări care de la Rrevoluţie încoace se tot lupta să scape de foame şi frig.
Etichete: asistenta sociala, revolutie,
