„Doctor de bine”. Cum ne putem feri şi cum ne putem recupera dacă ne-am accidentat pe pârtie

62242790

Este sezon de schi şi, din păcate, de pe pârtii nu lipsesc accidentările.

Medicii ortopezi atrag atenţia că astfel de incidente sunt mai des întâlnite în rândul celor cu experienţă, care se relaxează şi nu mai sunt atenţi.

Şi, finalul perioadei de vacanţă este un moment cu multe accidentări, pentru că organismul este obosit şi nu ne mai putem controla suficient de bine.

dr. Mihai Râşcu, medic primar ortopedie traumatologie: „Cele mai frecvente accidente sunt la nivelul genunchiului: leziunea de ligament în crucişat anterior sau cea de ruptură de menisc. Este dureros pe moment, dar apoi nu mai doare. Dar rămâne umflat, este plin de sânge pentru că se rupe inclusiv artera care vascularizează acest ligament. În cazul meniscului apare o senzaţie de pocnet în genuchi, cu o durere intensă care ulterior se ameliorează încet încet. Recomandarea mea este că atunci când există o leziune de ligament încrucişat anterior sau o leziune de menisc este important să facem această intervenţie chiar dacă nu facem sport de performanţă, chiar dacă suntem sedentari, pentru că exista mişcări la nivelul genunchiului pe care poate nu le resimţim, dar în timp duc la stricarea genunchiului şi apoi trebuie să intervenim cu acea operaţie de protezare a genunchiului.”

Cum ne putem feri de astfel de accidentări, dar şi cum ne putem recupera dacă am avut ghinionul unor incidente pe pârtie, aflăm de la ora 10 pe stirileprotv.ro, din emisiune Doctor de Bine prezentată de Liliana Curea.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62242579
Orice răceală ne poate afecta echilibrul. Cum se întâmplă asta
Orice viroză poate să afecteze nervul echilibrului, situat în urechea internă. Ce rezultă? Amețeli. Aflați imediat de ce aveți nevoie de anti-inflamatoare într-o banală raceală. Începe ”Doctor de bine”.  
62242478
Hormonii de stres au impact asupra celulelor imunitare, dar şi asupra tuturor muşchilor
Sistemul imunitar interacţionează strâns cu sistemul nervos. Spre exemplu, hormonii de stres au impact asupra celulelor imunitare, dar şi asupra tuturor muşchilor. Impactul de vede inclusiv la nivelul feței.
62242391
Aparatele dentare pot fi controlate printr-o aplicație. Când e necesar să mergi la medicul ortodont
Aparate dentare pentru adulţi controlate prin aplicaţii - astfel vine în ajutor tehnologia. În felul acesta, timpul petrecut la medic se reduce.