Unde găsim imunoglobulinele A și care este rolul lor în organism. Medicii ne explică fenomenul

×
Publicitate

Fructe, legume și cereale integral. Toate determină producția de factori imunitari. Sunt importanți la porțile de intrare în organismului uman.

Spre exemplu, în aparatul respirator. Procesul e spectaculos și ne spune să nu treacă nicio zi fără vegetale. Începe „Doctor de Bine".

Se numesc imunoglobuline A secretorii. Sunt anticorpi, îi găsim în mucoase, adică în porțile de intrare în organismul uman. Vedem aici interiorul aparatului respirator.

Imunoglobulinele A recunosc agenții infecțioși, se cuplează cu aceștia și formează complexe. Sunt eliminate apoi de secreții. Agenții infecțioși nu se mai pot lipi de celulele noastre. Fenomenul se numește excludere imună. Ne explică profesorul imunolog Veronica Lazăr.

Prof. univ. dr. Veronica Lazăr, profesor imunolog, Facultatea de Biologie: „S-a dovedit că persoane care au deficient de imunoglobuline A fac infecții des, dar sunt și mai susceptibile la alergii și boli autoimune”.

La naștere, bebelușul primește imunoglobuline A secretorii prin laptele matern. La 30 de zile de viață, începe să și le fabrice singur. Și, datorită acestor anticorpi, natura ne spune să consumăm legume, fructe, plante condimentate, cartofi, cereale integrale.

Andreea Groza: „Fibrele din legume, fructe, ierburi condimentate nu se digeră. Fermentează în intestin și, prin procesul de fermentare, rezultă așa numiții acizi grași. Sunt preluați de sânge. Odată ajunși în circulație, vor produce imunoglobulina A secretorie. Spre exemplu, apărarea din arborele respirator va fi mai bună”.

De fapt, acizii grași cu lanț scurt sunt sursa de energie pentru celulele colonului, și îl protejează. Pentru că au dimensiuni mici, trec în sânge și aici stimulează producerea de imunoglobulina A secretorie. Nu se opresc la producerea de anticorpi pentru porțile de intrare ale organismului uman, adică pentru mucoasa respiratorie, mucoasa gastrică, mucoasa urogenitală ori mucoasa oculară. Tot organismul uman are nevoie de acizii grași cu lanț scurt.

Prof. univ. dr. Veronica Lazăr, profesor imunolog, Facultatea de Biologie: „Reduc inflamația sistemică organisnului prin stimularea producerii de interleukina 10, interleukina antiinflamatoare majoră”.

Fenomenul e important deoarece inflamația sistemică este terenul propice pentru toate bolile.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62342571
După o masă copioasă nu medicamentele sunt soluția, ci mișcarea și pauza alimentară. Medicii vin cu explicații
După o masă copioasă nu medicamentele sunt soluția, ci mișcarea, și apoi pauza alimentară. Asta, deoarece medicamentele au efecte în lanț asupra tubului digestiv.
62342253
Inflamația cronică poate fi produsă de poluare, grăsime sau de prea mult stat jos. Ce putem face pentru a corecta durerea
Inflamația cronică poate fi produsă de poluare sau de prea multă grăsime corporală, dar cel mai ușor o producem stând. Ore în șir, fără mers, înseamnă că celulele inflamatorii vor apărea unde apare agresiunea produsă de scaun.
62338295
Fructele pot da intoleranță și contribuie la kilogramele în plus. Cum trebuie consumate
Avem nevoie de vitamine, minerale și fibre zilnic, din legume. Fructele sunt un concentrat de zahăr, adică un desert. Nu avem nevoie de acestea în fiecare zi.