Steatoza hepatică înseamnă ficat gras. Ce legătură este între suferința tiroidei și acest organ

×
Publicitate

Nu funcționeaza tiroida, nu mai dă randament nici ficatul. În România, boala numită tiroidită autoimună este endemică. Pentru că nu are simptome specifice este slab diagnosticată.

 

Dacă tiroida nu mai funcționează ficatul se umple cu grăsime. La fel se întâmplă în cazul unui regim alimentar marcat de excese sau după consumul sever de alcool. Începe Doctor de bine.

Steatoza hepatică înseamnă ficat gras. Între celulele hepatice se dezvoltă excesiv celule de grăsime. Treptat, celulele grase distrug celulele funcționale. Inițial ficatul se inflamează, apoi se umple de cicatrici. În final vorbim despre ciroză, adică ficat nefuncțional.

Masa grasa din ficat apare din cauza consumului de alcool, a mâncării în catități mari, ori pentru că tiroida e bolnavă. De asemenea, boala e asociată cu diabetul.

Gabriela Smira, medic primar medicină internă: „Pot face hepatite croice și ulterior ciroză hepatică. Ficatul are puterea asta regeneativă, dar dacă însă nu e prea târziu, dacă am luat măsurile la timp, boala hepatică e reversibilă”.

La timp înseamnă să luați măsurile corecte - alcool redus dramatic, mâncare mai puțină, tiroidă tratată.

Ce legătură este între suferința tiroidei și ficat

Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „În hipotiroidie, când tiroida nu funcționează bine, crește colesterolul, cresc trigiliceridele și cum ficatul este masterchef-ul lipidelor apare un ficat gras. Trebuie să fie un hipotiroidsm de lungă durată neglijat, netratat. Hipotiroidismul dă rezistență la insulină, rezistență la insulină dă ficat gras”.

Hipotiroidia înseamna că tiroida produce prea puțini hormoni. Analizele care privesc ficatul, numite TGO și TGP - sunt crescute.

Bolile autoimune lovesc ficatul

Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Ficaul mai poate fi afectat. Sunt situați de boală de tiroidă autoimină și hepatită autoimună. Sunt verișoare secundare, au același mecanism. Sunt anticopri care apar unii împotriva tiroidei, alții împotriva unor enzime a celulelor din ficat”.

Peste 2.000 de tipuri de reacții chimice crează ficatul. Vestea bună este că, odată ce tiroida se tratează, ficatul își revine. Analizele pentru glanda tiroidă de numesc TSH și free T4.

Analizele uzuale care arată starea ficatului se numesc transaminaze. TE, GE, O și TE, GE, PE scrie pe buletinul medical.

Ce se întîmpla dacă sunt mărite

Celulele ficatului se sparg și din ele curg în sânge în cantitate mare și anormală enzimele continuțe. În acest moment vedeți modificări în testele uzuale.

Analizele TGO și TGP ar trebui făcute din șase în șase luni de către un adult. 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62362602
95% dintre pacienții care ajung la anevrism de aortă abdominală sunt fumători. Avertismentul medicilor

Ne uităm la abdomen, în locul unde se bifurcă aorta. Cel mai mare vas al organismului se adaptează la fumul de țigară și rezultă un risc vital.  

62347682
Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 8 octombrie 2023

Doctor de Bine. Emisiunea integrală din 8 octombrie 2023

62391812
Fiert sau la cuptor. Care este varianta sănătoasă dacă vrem să mâncăm cartofi

Am mâncat supă de legume cu mulți morcovi. Zahărul din morcovul fiert se absoarbe rapid în sânge. Vă arătăm un mod prin care putem să ne păcălim metabolic.  

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.