Este una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm cardiac și nu îi afectează doar pe vârstnici. Poate apărea și la persoane active, inclusiv la oameni tineri. Iar ceasurile inteligente sau telefoanele ne pot ajuta să ne dăm seama dacă există o astfel de situație.
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Fibrilația atrială este o aritmie complexă, care înseamnă pierderea activității coordonate a camerelor superioare ale inimii, numite atrii. În mod obișnuit, ritmul cardiac de repaus al unui om sănătos este undeva între 60 și 85-100 de bătăi pe minut. În fibrilația atrială, în atrii, ritmul poate ajunge la 400-600 de cicluri pe minut. Din fericire, aceste impulsuri nu sunt transmise toate către ventriculi. Practic, în aceste condiții, activitatea mecanică a atriilor, a camerelor superioare ale inimii, este extrem de mult redusă. Fibrilația atrială este deja o problemă importantă, mai ales în țările în care populația este îmbătrânită și în care factorii tradiționali de risc cardiovascular nu sunt bine controlați. Hipertensiunea, obezitatea, diabetul și toate lucrurile care pot duce la boală cardiacă structurală cresc și riscul de fibrilație atrială. Există și alți factori, mai puțin tradiționali și mai puțin studiați, cum ar fi moștenirea genetică, dar aceasta este probabil o componentă mai puțin importantă pentru majoritatea pacienților. Între 10 și 20% dintre oamenii care ajung la vârsta de 80 de ani dezvoltă fibrilație atrială. Dincolo de afectarea calității vieții, fibrilația atrială este asociată cu un risc semnificativ de accident vascular cerebral, demență și insuficiență cardiacă. Toate acestea înseamnă și un consum important de resurse pentru sistemele de sănătate.”
Sunt tinerii feriți de fibrilația atrială?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Nu. Riscul depinde de profilul fiecărui pacient. La pacienții tineri, care nu au niciun factor de risc aparent, fibrilația poate avea o componentă genetică. Nu neapărat înnăscută, pentru că unele modificări genetice pot apărea de novo. Părinții pacientului pot să nu aibă acea modificare, iar pacientul să aibă o mutație care favorizează apariția bolii. Mai rar este vorba despre o singură genă; de obicei, componenta este poligenică. Dintre factorii mai puțin cunoscuți, putem vorbi și despre obezitate, care poate afecta populația încă de la vârste pediatrice. Apneea de somn este, de asemenea, frecvent asociată cu obezitatea. Așadar, faptul că avem 30, 40 sau 50 de ani nu înseamnă că suntem excluși din categoria celor care pot dezvolta fibrilație atrială.”
Poate apărea fibrilația atrială înainte de 40 de ani?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Da. Toate bolile cardiace structurale care se manifestă și sunt severe de la vârste tinere — diverse forme de cardiomiopatii sau valvulopatii — pot produce fibrilație atrială și înainte de 40 de ani. Nu există date directe care să arate că fumatul crește în mod direct riscul de fibrilație atrială. Însă fumătorii au un risc mai mare de a dezvolta ateroscleroză coronariană semnificativă și nu numai, infarct miocardic și, ulterior, afectare cardiacă structurală. De asemenea, pacienții fumători au șanse mai mici de control al tensiunii arteriale, iar hipertensiunea este un factor de risc pentru fibrilația atrială.”
O persoană tânără, activă, care face sport, aleargă în parc, merge la sală și are grijă ce mănâncă va fi total ferită de apariția fibrilației atriale?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Relația dintre fibrilația atrială și sport are, în general, forma unei curbe în U. Foarte puțin sport este dăunător pentru sănătate. Sedentarismul crește riscul cardiovascular. Dar și excesul de sport, în raport cu vârsta și cu antrenamentul anterior, poate crește riscul inclusiv de fibrilație atrială. Dacă facem sport în mod ponderat și perseverent, adaptat capacității noastre de efort și nivelului de antrenament, atunci sportul este un factor de protecție. Mai ales persoanele de sex masculin, în jurul vârstei de 40-50 de ani, tind uneori să exagereze, uitând că nu mai au 20 de ani. Dacă nu au făcut activitate fizică intensă la 20 de ani, nu pot recupera acum tot ce nu au făcut atunci. Excesul de efort poate deveni un factor de risc pentru apariția fibrilației atriale.”
Cum ne dăm seama dacă palpitațiile sunt normale sau ascund o problemă? Când alergăm, pulsul crește, pot apărea bătăi neregulate. Cum ne dăm seama că este doar efectul efortului sau că avem o problemă?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Probabilitatea de a percepe un puls rapid și anormal la efort este mai mică în cazul aritmiilor supraventriculare, pentru că și ritmul normal al inimii se accelerează în timpul efortului. De aceea, multe dintre aceste aritmii sunt mai ușor percepute în repaus sau la un nivel de efort care nu este intens. Apar ritmuri rapide sau neregulate, disproporționate față de nivelul de activitate sau față de emoțiile pe care le avem. În cazul unor aritmii ventriculare, situația este diferită. Uneori, acestea se pot manifesta chiar prin moarte subită cardiacă și pot fi simptomatice atât la efort, cât și în repaus. Pacienții antrenați pot percepe diferit aritmia. Uneori, fibrilația atrială nu este simțită direct ca un ritm neregulat, ci ca o stare de agitație sau o senzație asemănătoare unei emoții. În schimb, după o perioadă, începe să afecteze capacitatea de efort. Pacientul nu simte neapărat aritmia în timpul efortului, dar îi percepe consecințele indirecte: scăderea capacității de efort și creșterea inadecvată a frecvenței cardiace. Acest lucru poate duce la ceea ce noi, medicii, numim tahicardiomiopatie, o formă de afectare a inimii asociată cu un ritm cardiac prea rapid.”
Cum se pune diagnosticul?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Electrocardiograma rămâne metoda de bază. În mod ideal, vorbim despre o electrocardiogramă standard, cu 12 derivații, înregistrată în timpul episodului. Însă tehnicile moderne, inclusiv dispozitivele portabile, ne permit să înregistrăm cu o acuratețe rezonabilă și aritmii care sunt greu de obiectivat altfel. Uneori, aritmia durează câteva zeci de secunde sau câteva minute, iar până când pacientul ajunge la un cabinet sau la spital pentru o electrocardiogramă standard, aceasta a dispărut. Nici măcar înregistrările prelungite de tip Holter nu surprind întotdeauna episodul. Un ceas capabil să facă o electrocardiogramă pe un canal sau anumite dispozitive care se conectează la telefon pot permite înregistrarea episodului chiar în momentul în care acesta apare. Pacientul poate face înregistrarea exact în momentul în care apar simptomele, însă nu trebuie să ne bazăm exclusiv pe interpretarea automată, chiar dacă unele programe au o acuratețe bună. Aceste dispozitive nu sunt medici. Calitatea înregistrării poate fi extrem de variabilă. Dacă pacientul și-a mișcat mâna, dacă era transpirat sau dacă nu a existat un contact bun cu pielea, aparatul se poate păcăli. De aceea, este foarte bine că pacientul poate face înregistrarea, dar aceasta trebuie, în mod ideal, validată de un medic.”
Cum se tratează fibrilația atrială?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Primul pas, după evaluare, este să documentăm fibrilația atrială. În funcție de profilul de risc, care este foarte variabil, dar este mai mare în special la pacienții trecuți de 65 de ani și, cu atât mai mult, după 75 de ani, fibrilația atrială expune pacientul la una dintre cele mai importante complicații: accidentul vascular cerebral. Un diagnostic complet și precoce, la un pacient care are un profil de risc embolic, poate însemna instituirea unui tratament eficient, inclusiv tratament anticoagulant oral atunci când acesta este indicat. De asemenea, este foarte importantă evaluarea pacientului și identificarea celorlalți factori de risc și corectarea lor, pe cât posibil. Holterul poate fi util pentru confirmarea aritmiei și pentru estimarea încărcăturii aritmice. Ecografia cardiacă standard este o investigație care nu poate lipsi din evaluarea unui pacient cu fibrilație atrială. Sunt necesare și analize cât mai complete. Cu această ocazie putem descoperi, de exemplu, un diabet incipient, care poate modifica scorul de risc embolic. Apoi, în funcție de tipul fibrilației și de profilul pacientului, pe lângă tratamentul anticoagulant, atunci când este indicat, pot fi necesare și alte tratamente: pentru hipertensiune, pentru apneea de somn sau pentru insuficiența cardiacă, atunci când aceasta este prezentă.”
Când se ajunge la ablație?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „După ce controlăm cât mai bine toți acești factori de risc, pe cât posibil. Uneori nu putem obține un control perfect. De exemplu, un pacient își dorește să slăbească, dar îi este greu să facă efort deoarece are frecvent episoade de fibrilație atrială. În aceste situații controlăm tensiunea arterială, apneea de somn, tratăm diabetul și, dacă este cazul, insuficiența cardiacă. Apoi putem lua o decizie privind strategia de tratament: fie încercăm să menținem ritmul normal al inimii, fie alegem controlul frecvenței cardiace. În strategia de control al ritmului, în care încercăm să menținem ritmul normal al inimii, intră și ablația. Ablația nu este o metodă perfectă, însă, cu tehnologiile actuale, are rezultate bune. Cel puțin în cazul fibrilației atriale paroxistice, adică forma care se oprește spontan, ablația are o rată de succes mai bună decât tratamentul medicamentos în menținerea ritmului. Dar nu este nici pe departe ideală. De aceea, selecția pacienților este foarte importantă, pentru că este o procedură care presupune și anumite riscuri. În condițiile unei țări cu resurse mai reduse, accesul și costul pot fi, de asemenea, factori limitativi.”
Ce înseamnă, practic, ablația?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Înseamnă identificarea zonelor care generează fibrilația atrială și apoi crearea unor cicatrici intracardiace prin diverse metode. Metoda standard este radiofrecvența, prin cauterizare. Ulterior a apărut criablația, prin înghețare, iar mai nou avem și electroporația. Toate aceste metode au același principiu: încearcă să izoleze zonele din care pleacă impulsurile anormale, de obicei în zona venelor pulmonare. Venele pulmonare sunt structurile care adună sângele oxigenat de la plămâni și îl duc în atriul stâng. Izolarea lor de restul atriului stâng prin crearea unor cicatrici circulare poate rezolva fibrilația atrială la aproximativ 80% dintre pacienții cu fibrilație atrială paroxistică supuși ablației, pe termen mediu.”
Poate fibrilația să reapară după o ablație reușită?
Prof. Dr. Radu Vătășescu, medic primar cardiologie, specialist în electrofiziologie cardiacă intervențională: „Da. Chiar și un pacient care nu are niciun factor de risc la 40 de ani poate face o ablație cu succes, dar la 50 sau 60 de ani poate deveni un alt pacient. Pot apărea evenimente pe care nu le putem prevedea. De exemplu, la 40 de ani nu exista nicio problemă, iar la 60 de ani poate apărea o boală valvulară semnificativă. Aceasta poate necesita o corecție chirurgicală și, până la momentul intervenției, poate duce la dilatarea atriului și la reapariția fibrilației prin apariția altor zone aritmogene. Cu cât atriile, în special atriul stâng, sunt mai dilatate, cu atât crește probabilitatea să apară și alte focare în afara venelor pulmonare.”
Fibrilația atrială, împreună cu ceilalți factori de risc, favorizează modificarea atriilor, dilatarea și fibrozarea lor. Reducerea încărcăturii aritmice într-o fază precoce a bolii poate face ca progresia să încetinească sau, în anumite situații, chiar să se oprească. De aceea, atunci când luăm în discuție un tratament pentru menținerea ritmului, este important ca acesta să fie început cât mai precoce, pentru a avea șanse cât mai mari de control al bolii.
