Doctor: ”Nu de la iradierea de la mamografie se face cancer, ci de la prea puține investigații”. ”Ca o plimbare cu avionul”

×
Publicitate

Doza de radiații de la o mamografie nu trebuie să vă sperie. O primim, oricum, la fiecare 2 săptămâni, indiferent de ce facem.

Diagnosticul de certitudine în cazul oricărei formațiuni suspecte este dat de biopsie. La mamografie, se pot vedea așa numitele micro-calcificări și nu tumora propriu-zisă. Au nevoie de diagnostic.

După 40 de ani, spun ghidurile europene, mamografia trebuie făcută anual.

Dr. Ioan Stoian, medic primar ginecolog: ”Pot să apară în interval de un an modificări care sunt cancer, și au fost cazuri în ultimii ani ca pacienta să dezvolte cancer de sân în 12 luni. Această mamografie digitală cu tomosinteză a adus două lucruri bune: Unu- această compresie a sânului se face foarte blând și a doua - doza de iradiere este foarte mică.

E ca o plimbare cu avionul de la Londra la New York, aceeași doză de iradiere, adică mai nimic. Acestă metodă pune în evidență tumori de 2-3 mm, adică foarte mici. E stadiul când, practic, dacă ai scos tumora, ai vindecat boala, ceea ce e cel mai important în cancerul de sân”.

În prezent, nu avem program național pentru screeningul cancerului de sân, deși e cea mai frecventă boală oncologică în rândul femeilor. De aceea, contează să vă faceți timp, o dată pe an, pentru investigarea acestor organe supuse riscului.

Leziunile din sân de câțiva milimetri sunt perfect vindecabile

Dr. Narcis Mașala, medic primar radiolog: ”Nu de la iradierea la mamografie se face cancer, ci de la prea puține investigații. Iradierea este foarte mică și, ca să o întelegem, la fiecare 2 săptămâni de viață încasezi doza de radiații de la o mamografie”.

Doar la mamografie se pot fi observa așa-numitele calcificări.

Dr. Narcis Mașala, medic primar radiolog: ”Micro-calcificările sunt acumulări de calciu, care pot să aibă o particularitate, care să fie foarte convingătoare pentru noi că suspiciunea de cancer e mare. Punctele acestea în linie sunt calcificări polimorfe, adică cum sunt cioburile când se sparge un geam și atunci spui calcificări polimorfe și ele se încadrează în BRADS 5, cea mai mare suspiciune de cancer”.

Leziunile din sân, descoperite când au doar câțiva milimetri, înseamnă că boala se vindecă doar prin operație. Este perfect vindecabilă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62503912
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 8 decembrie 2024

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 8 decembrie 2024

62262243
Care este legătura dintre tensiunea arterială și ficat. Explicația medicilor

Tensiunea arterială e crescută? Vasele de sânge nu mai au aceeași elasticitate. Ce înseamnă asta? Ficatul nu mai preia bine nutrienții din sânge. Haideți să vedem legăturile spectaculoase dintre tensiunea arterială și ficat.  

62503634
Ce este Omega-3. De ce este important să introducem acest nutrient în dietele de slăbit

Doi hormoni controlează senzațiile de foame și sațietate. Grelina este hormonul foamei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.