În realitate, este o investigație rapidă, sigură și, de cele mai multe ori, realizată cu sedare, astfel încât pacientul să nu resimtă durere. Colonoscopia nu este doar o investigație, ci un instrument esențial pentru protejarea sănătății.Ea nu trebuie evitată pentru că poate face diferența în depistarea precoce a cancerului colorectal

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Colonoscopia este o explorare foart emult utilizată, aceasta evaluează bolile colonului: boala care provoacă cea mai mare frică - cancerul rectocolonic - dar și boli inflamatorii colonice, diverticuli, hemoragii colonice. Practic, aceste explorări se fac sub anestezie confortabilă, cu riscuri foarte mici.

De ce nu ar trebui evitată colonoscopia atunci când este indicată de medic? Am auzit pacienți care nu merg să facă această investigație de rușine.

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Sigur că nu este o explorare plăcută. Nu este ușor. Cel mai dificil moment este ingestia acelei substanțe care curăță colonul — fără ea nu se poate face nimic. S-au găsit soluții să amelioreze disconfortul creat de ingestia a 3–4 litri, dar explorarea în sine este mult mai ușoară decât pregătirea. Dacă indicația este întrunită, pacientul trebuie să vină. Dacă ai avut sânge în scaun, dacă părinții sau bunicii au avut cancer de colon, dacă ai familie și ții la viața ta — trebuie să vii. Medicina nu este întotdeauna plăcută, dar noi facem în așa fel încât explorarea să fie făcută cu un confort rezonabil. Colonoscopia durează în sine 15–20 de minute. Procedura efectivă este de 10–15 minute, apoi urmează revenirea după analgosedare. În total, de la intrare până la ieșire, cam o oră și jumătate. După aceea, 2–3–4 ore pacientul nu are voie să conducă mașina. În rest, medicația modernă nu generează fenomene postanestezice prelungite.

Citește și
Doctor de Grijă | Ediția 2 | Sănătatea cardiovasculară și alergiile sezoniere

Este considerată un screening pentru cancerul colorectal?

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Cancerul colorectal este o boală foarte frecventă în lumea occidentală și în România. Are avantajul că, atunci când descoperi leziunile incipiente și le îndepărtezi (polipii colonici), numărul de cancere scade sistematic. După vârsta de 45–50 de ani, colonoscopia este cea mai bună metodă de screening. În România au început programe de screening pentru cancer colorectal, susținute de Ministerul Sănătății și programe europene. Este un început foarte bun. Dacă identifici leziunile precursoare, practic boala este vindecată din start. Uneori găsești cancere, dar dacă sunt depistate devreme, șansele de operabilitate sunt mult mai bune. În formele avansate, șansele scad. De aceea, cancerul colorectal trebuie căutat prin screening.

Ce investigații sunt necesare pentru boala Crohn?

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Boala Crohn este o boală inflamatorie cronică imun-alergică, localizată în special la intestinul subțire terminal și colon. Se diagnostichează prin colonoscopie, împreună cu biopsii. În ultimii 20 de ani au existat progrese mari datorită medicației biologice, care stabilizează inflamația. Totuși, boala nu este complet controlată, dar avem un arsenal terapeutic mult mai bun. Poate apărea la orice vârstă, inclusiv la pacienți tineri. Modifică stilul de viață, dar există resurse pentru stabilizare.

Pacientul rămâne pe tratament toată viața?

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: De obicei, da. Uneori se poate întrerupe după 5–10 ani, dar frecvent tratamentul este pe viață. Medicația este scumpă, dar în România este compensată.

Stresul influențează zona digestivă?

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Stresul este omniprezent și afectează multe sisteme. În bolile digestive, joacă un rol mai ales în afecțiuni funcționale, cum ar fi intestinul iritabil sau dispepsia funcțională, unde percepția este exagerată.

Vă referiți la lipsa mișcării, sedentarism?

Prof. dr. Gabriel Constantinescu, medic primar gastroenterologie: Da: lipsa mișcării, fumatul — care este nociv în totalitate — poluarea, alimentația procesată. Fumatul este din ce în ce mai restricționat în lume. De asemenea, alimentele procesate aduc riscuri chimice, dar reduc riscurile biologice. Trebuie găsit un echilibru între ele.