Gala Future of Boards 2025: Leadershipul responsabil care modelează viitorul

p

PARTENERIAT. La finalul lunii octombrie, peste 150 de membri de consilii de administrație, executivi și lideri de opinie s-au reunit la InterContinental Athénée Palace Bucharest pentru Future of Boards Awards Gala 2025.

Evenimentul a fost organizat de Envisia, prima școală de business din Europa Centrală și de Est dedicată profesionalizării membrilor de board și liderilor în guvernanță.

Evenimentul a recunoscut leadershipul responsabil și puterea guvernanței de a crea valoare pe termen lung.

Ajunsă la cea de-a treia ediție, gala a devenit un eveniment de referință pentru comunitatea guvernanței corporative din România – un spațiu în care performanța se întâlnește cu scopul, iar cei care conduc cu responsabilitate, curaj și claritate sunt celebrați pentru impactul pe care îl creează.

Citește și
p
Apel public pentru protejarea patrimoniului din Băile Govora: Patru clădiri propuse spre clasare ca monumente istorice

„Rolul nostru ca lideri pe cel mai înalt nivel de responsabilitate – consiliile de administrație - este acela de a servi– cu viziune, responsabilitate și umanitate, binele comun”, a declarat Carmen Micu, CEO & Co-Fondator Envisia. „An de an, la Gala Envisia – Future of Boards celebrăm oamenii și structurile care supervizează companii și organizații orientate nu numai spre rezultate financiare, ci care se gândesc pe termen lung și sunt atente la strategiile cu impact societal, pe cei și cele care construiesc cu gândul la o Românie mai prosperă, în al cărui viitor există mai multă încredere și în care să dorim cu toții să trăim.”

Câștigătorii Galei Future of Boards 2025

Board of the Year — For Profit: Teraplast

Consiliul Teraplast, reprezentat de Alexandru Stânean, Chief Executive Officer, TeraPlast SA și Lucian Anghel, membru al Consiliului de Administrație Teraplast, a fost recunoscut pentru viziunea strategică și reziliența dovedite în transformarea sustenabilă a organizației. Distincția a fost oferită de Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Board of the Year — Non-Profit: Romanian Business Leaders

Comunitatea Romanian Business Leaders, reprezentată de Sergiu Neguț - președintele Boardului Romanian Business Leaders, a fost apreciată pentru integritatea colectivă și contribuția sa civică – un exemplu de guvernanță colaborativă și impact social. Distincția a fost oferită de Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Non-Executive Director of the Year: Ana Bobircă

Pentru discernământul independent, echilibrul și claritatea pe care le aduce în boardurile în care activează, Ana Bobircă, Partner & Chief Investment Officer, a fost distinsă cu premiul pentru Director Non-Executiv al Anului. Premiul a fost înmânat de Carmen Micu, CEO & Co-Fondator Envisia.

Boards in Family-Owned Businesses: Transavia

Transavia, reprezentată de Laura Micu, Marketing Director, a fost recunoscută pentru capacitatea de a onora tradiția în timp ce conduce inovația – un exemplu de continuitate și curaj strategic. Distincția a fost oferită de Simona Pirtea, Managing Partner, Enache Pirtea & Asociații.

Excelență în Educația de Board – Profesor Andrew Kakabadse Award: BRD Asset Management SAI

Prin liderii săi, Mihai Purcărea, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație și Marius Stoica, Director Executiv Piețe Financiare, Membru al Consiliului de Administrație, BRD Asset Management SAI a fost premiată pentru integrarea învățării continue și a reflecției în cultura sa de guvernanță – demonstrând că un board puternic începe cu curiozitate și disciplină. Premiul a fost acordat de Nada Kakabadse și Gabriela Hârțescu, Decan al Envisia.

Public Stewardship Award: Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, reprezentată de Vasile Asandei, Director General, a fost distinsă pentru practici exemplare de guvernanță și pentru modul în care transformă dezvoltarea regională într-un model de leadership responsabil, transparent și orientat spre rezultate tangibile.

O mențiune specială a fost acordată Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, reprezentată de Claudiu Gavrilă, reprezentantul agenției, pentru angajamentul constant față de guvernanța etică, colaborare și creștere regională sustenabilă. Premiile au fost oferite de Adela Jansen, Board Member & Trusted Advisor.

Community Contributor: Gabriela Crețu

Pentru generozitatea, mentoratul și contribuția adusă comunității Envisia, Gabriela Crețu, Vicepreşedinte Vânzări al Ursus Breweries, a fost recunoscută drept un catalizator al conexiunilor și al creșterii colective. Premiul a fost oferit de Georgeta Dendrino, Managing Director, Interact.

O seară a ideilor care responsabilizează

Evenimentul a debutat cu un panel de leadership intitulat „Cum poate guvernanța responsabilă să reconstruiască contractul social”, între Lorenzo Fioramonti, Director Academic al Nativa Campus și fost Ministru al Educației în Italia și Dr. Victoria Hurth, cercetător independent și expert global în guvernanță sustenabilă. Discuția a explorat modul în care consiliile pot reconstrui încrederea publică, pot echilibra așteptările părților interesate și pot conduce cu un simț reînnoit al responsabilității față de societate. Conversația, moderată de Carmen Micu, CEO & Co-Fondator Envisia, a reunit două voci puternice, unite de convingerea că guvernanța trebuie să evolueze de la conformitate la conștiință și de la supraveghere la viziune.

Gala a marcat și lansarea volumului „Chronicles from the Boardroom – A Romanian Perspective, Volumul II”, realizat de absolvenții programului Master of Arts in Board Practice and Directorship al Henley Business School, derulat în parteneriat cu Envisia.

Această nouă ediție reunește cercetări și reflecții semnate de o nouă generație de profesioniști în guvernanță, care explorează modul în care directorii abordează complexitatea, etica și transformarea în boardurile contemporane. Temele cuprind succesiunea în afacerile de familie, provocările de reglementare, implicarea stakeholderilor și evoluția mentalității directorilor independenți.

Volumul include contribuții semnate de Alina Scarlat - MABPD, Alexandru Stânean - Chief Executive Officer, TeraPlast SA, Cristiana Cazan - Legal Director at the Romanian Investment and Development Bank, Dan Țincu - MABPD - Group CFO of FAN Courier, Daniela Bodîrcă - Co-Founder Fraxen, Ionuț Corduneanu - PhD, MABPD, Lucian Anghel - Deputy General Manager, Libra Bank, Board Member, TeraPlast, Professor Faculty of Management, SNSPA, Mihai Anița - Partner PWC România, Mircea Țiplea - Partner CEE, Amrop Executive Search, Roxana Gureanu - Chief Financial Officer and Board Member - Sparking Capital Fund II Coöperatief U.A, Ruxandra Frunzeti - Managing Director, Deichmann, Simona Enache-Pirtea - Managing Partner Enache Pirtea & Associates, Ștefan Frangulea - Chief Financial Officer, Electrica și Vladimir Kalinov - MABDP – profesioniști ale căror perspective conectează cercetarea academică de practica boardroom-ului.

Cartea este în același timp o celebrare a învățării continue și o expresie a misiunii Envisia: de a construi o comunitate de lideri care investesc constant în cunoaștere, reflecție și în viitorul guvernanței responsabile.

O seară a sensului și a comunității

Dincolo de distincții, gala a fost o celebrare a conexiunii – o seară în care lideri din mediul de afaceri, instituții publice și mediul academic au împărtășit convingerea comună că guvernanța, practicată cu integritate, poate transforma organizațiile și societatea.

„Fiecare ediție a Future of Boards Gala confirmă credința noastră că guvernanța responsabilă – ceea ce noi numim guvernanța bunului simț - este una dintre cele mai puternice forțe ale schimbării pozitive,” a concluzionat Carmen Micu. „Membrii de board profesioniști pe care îi onorăm în cadrul galei ne reamintesc că structurile de board profesioniste construiesc companii mai bune – iar companiile mai bune creează societăți mai prospere din toate punctele de vedere. Acesta este viitorul pe care ne propunem să-l modelăm.”

Partenerii Future of Boards Awards Gala 2025

Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului partenerilor care împărtășesc viziunea Envisia pentru un leadership responsabil:

Visionary Partners — BRD România, ProTV

Ally Partners — Electrica SA, Transgaz

Contributor Partners — SAI Muntenia Invest, RomGaz, Ursus Breweries, Regina Maria, Evergent Investment, Moore Romania, Raiffeisen Bank, Adrem, Patria bank, Electrocentrale Borzesti, Returo

Parteneri Instituționali — Bursa de Valori București, Secretariatul General al Guvernului, Family Business Network, Asociația Administratorilor de Fonduri, Institutul Aspen România, Camerele de Comerț Româno-Britanică și Româno-Franceză, Roreg - Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, ROPEA.

Venue Partner — InterContinental Athénée Palace, parte a grupului Ana Hotels

Creative Partners — InterAct, Future Station, Public Affairs Solutions, Enache Pirtea & Asociații, Positive Communication

Media Partners — ProTV, Profit.ro, The Diplomat, Business Review, Romania Insider, Financial Intelligence, Nine O’Clock.

Împreună, acești parteneri contribuie la consolidarea unui ecosistem de leadership etic, performanță sustenabilă și încredere.

Despre Envisia

Envisia este prima școală de business din Europa Centrală și de Est dedicată profesionalizării membrilor de board și liderilor în guvernanță. Misiunea sa este de a forma leadership responsabil la cel mai înalt nivel – sprijinind președinți de consilii, directori non-executivi și executivi de top să conducă cu scop, etică și viziune orientată pe termen lung.

Prin programe postuniversitare acreditate, certificări profesionale și parteneriate internaționale cu Henley Business School – University of Reading (UK), Universitatea Româno-Americană și alte organizații de prestigiu, Envisia dezvoltă competențele, discernământul și viziunea necesare pentru a naviga complexitatea actuală a guvernanței corporative. Mai multe detalii pe www.envisia.eu.

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
Apel public pentru protejarea patrimoniului din Băile Govora: Patru clădiri propuse spre clasare ca monumente istorice
Apel public pentru protejarea patrimoniului din Băile Govora: Patru clădiri propuse spre clasare ca monumente istorice

Peste 50 de organizații și specialiști cer autorităților declanșarea de urgență a procedurii de clasare ca monumente istorice pentru patru clădiri emblematice din Băile Govora, aflate într-o stare avansată de degradare.

 

InspirAction, cu sprijinul PRO TV, a dat startul Hack Your Mind un proiect național de educație digitală pentru adolescenți
InspirAction, cu sprijinul PRO TV, a dat startul Hack Your Mind un proiect național de educație digitală pentru adolescenți

PARTENERIAT. 62% dintre adolescenți se informează exclusiv de pe rețele sociale, iar 74% nu verifică sursa știrilor, potrivit unui studiu realizat de World Economic Forum.

 

Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale din România, decernate la Gala BookLand
Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale din România, decernate la Gala BookLand

Bursele BookLand, cele mai mari burse educaționale acordate în România (în valoare totală de 140.000 euro) au fost decernate în cadrul Galei BookLand. 

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.