Iulia Vantur vorbeste despre parintii ei. De ce, pana la varsta de 6 ani, mama este singura care conteaza
“Cand ii intorceam cuvintele, ma alerga in jurul mesei '' isi aduce aminte Iulia Vantur despre mama ei. Pornim de la experienta Iuliei, caci, pana la urma, la un punct, ne regasim cu totii in ea.
Vorbim despre mama si tata, doua cuvinte...primordiale, cu care se deschide vocabularul celor mici. Totodata, doua fiinte multumita carora copiilor li se formeaza corect creierul. Si care ne-au dat psihologia.
“Incercam sa fur de la ea, motiv pentru care de cind eram mica am luat toate rochiile ei, pantofii, bratarile, incercam sa fiu eu mama”, isi aminteste Iulia Vantur. “Mama era si inca este o femeie foarte eleganta. Eram cele doua femei in casa pentru ca tata era mai tot timp la job si toate veneau pe capul ei. Eu aveam obiceiul sa nu ascult neaparat, sa iau cuvantul ei si sa-l intorc putin si facea asa o rotire dupa masa, ea dupa mine. Am avut mici conflicte, dar de fiecare data s-au terminat cu o imbratisare.”
E imposibil sa nu ne regasim in amintirile Iuliei. Ne intoarcem, deci, spre inceputul vietii pentru prima poveste cu care se familiarizeaza un copil. Cea in care personajele sunt mama si tata.
Ana si Florin au un baietel de aproape un an. Se afla in cea mai importanta etapa a "carierei" lor de parinti. In creierul micutului Matei se formeaza, pana in jurul varstei de doi ani, legaturile care vor trasa toate elementele afective pe parcursul vietii lui. "De ce nu invata prima oara, spre exemplu, sa vorbeasca?" veti intreba. Tine de instinctele de supravietuire.
Bogdana Bursuc, psiholog: “Principalele retele neuronale ale unui copil dupa ce s-a nascut sunt cele legate de atasament si viata emotionala pentru ca fara asta nu poate supravietui. Eu, ca sa supravietuiesc, trebuie sa fiu in legatura cu altii”.
Contact piele pe piele cu mama, joaca cu ambii parinti, mingiieri din belsug. Nu rasfat! Sunt elementele care pun baza sigurantei afective in primii doi ani de viata ai unei fiinte. Teoria a fost demonstrata in anii '40, in Statele Unite. In orfelinate, copiii primeau toate ingrijirile. Nu se bucurau insa de imbratisari. Asa se face ca pana si cei sanatosi aveau sanse mici de supravietuire fara caldura umana.
Bogdana Bursuc, psiholog: “Daca copilul nu reuseste sa primeasca aceasta siguranta ca e iubit, important, conteaza, in primii 2 ani de viata toate viata n-o sa fie sigur. Orice relatie de atasament viitoare o sa-mi provoace frica, o sa ma protejez de altii, o sa vreau permanent sa fiu asigurat ca sunt in siguranta intr-o relatie”.
La varsta adulta, astfel de comportamente devin nocive si scad calitatea vietii. Mama si tata joaca, asadar, rol decisiv in modul de a relationa pe care copilul lor il va alege mai tarziu. De multe ori, adultiii nu constientizeaza importanta acestui aspect.
Cercetarile zic ca, pana la 6 ani, conteaza mama si numai mama. Probabil, tatii nu sunt de acord. Dar astfel se formeaza creierul uman. Se numeste teoria atasamentului si integreaza stiintific nevoia fiintelor umane de a forma si intretine legaturi emotionale puternice cu semenii. Dovada ca un copilas despartit de mama sa va deveni anxios, nesigur.
Doctor Eduard Motoescu, medic primar psihiatru: “Copilul e intr-o mare deruta pina cind isi regaseste mama, care e un spatiu securizant”. Constructia psihica a unui copil implica frica de a sta separat de mama.
De la 6 ani, privirile celor mici se indreapta spre tata. Exemplul de putere. Cel care ii ajuta, prin alte mecanisme insa, in lupta pentru supravietuire. Ii ajuta sa exploreze, sa descopere mediul, sa urce, sa merga, sa descopere”
Explorarea mediului tine de alte retele neuronale, ce se formeaza dupa pragul de sase ani. O alta etapa din zbuciumul continuu pentru supravietuire. Care incepe cu mama si tata si tine toata viata.
Etichete: copil, creier, educație, iulia vantur, parinti, Psihologie, siguranta,
Dată publicare:
.webp)
