Cum putem preveni apariția unui atac de panică

×
Publicitate

Bătăi puternice ale inimii, amorţeală, senzaţie de sufocare şi de pierdere a echilibrului. Toate aceste semne pot drescrie un atac de panică.

Nu ştim de ce apar astfel de episoade. În tratamentul lor, însă, nu e nevoie doar de medicamente ci şi de educaţie

Atacul de panică este o afecţiune care apare, de cele mai multe ori pe „cer senin”. Mai exact, fără o situaţie-limită care presupune doze mari de stres. Auto-controlul dispare. Apare senzaţia iminentă că se opreşte inima, însoţită de alte percepţii ciudate, care însă doar aparent prevestesc colapsul.

Dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru: „Dintr-odată acest control dispare. Nu se ştie prin ce mecanisme. Sunt mecanisme bio-chimice la nivel cerebral pentru că ele se retrag imediat, aceste devieri când de iniţiezi tratamentul.”

Medicamentele reglează rapid şi eficient situaţia. În sensul va dispărea senzaţia că urmează cel puţin un infarct.

Esenţial de ştiut este că, odată ce pacientul a trăit un atac de panică, medicamentele nu ajută pe termen lung. După ce pacientul este stabilizat, singurul ajutor dovedit în psihiatrie vine din educaţie.

Dr. Eduard Moțoescu, medic primar psihiatru: „Un indiciu foarte bun să de gândeasc că starea pe care o are acesta e determinată de gânduri parazitare. E un fel de a învaţă un om să păşească pe un teren ferm după ce a alunecat într-o mlaştina.

Gândurile parazitare, odată identificate, dispar prin psiho-terapie.

Bogdana Bursuc, psiholog: „Ne gândim că o problemă e generată de mine pentru că eu sunt o persoană slabă, deci eu ar trebui să devin puternic şi atunci lucruri o să fie rezolvate. Numai că lucrurile nu functioneză aşa. Ele nu trec prin voinţă pentru că nici o răceală nu trece prin voinţă - avem nevoie de un tratament.”

Fără psiho-terapie, un astfel de episod paroxistic va avea continuare.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61901567
Cum să vă protejați glandele mamare încă din tinereţe
La nivelul sânilor există receptori pentru hormonii ovarieni - estrogen şi progesteron - care fac ca aceste organe să sufere modificări în timpul ciclului menstrual.
61901320
Tartrul, o problema des intalnita care poate conduce la probleme parodontale. Cum se poate indeparta corect
Tartrul nu poate fi indepartat in siguranta prin paste de dinti. Vazut la microscop, arata ca o piatra ponce, unde fumul de tigara precipita extrem de usor. Si face si mai mult loc bacteriilor care elimina toxine. Care e urmarea nefasta?
61901082
Persoanele cu ochii verzi sau albaștri au protecție scăzută împotriva ultravioletelor. Ce ochelari de soare trebuie să poarte
Ochii verzi si albastri isi deschid pupila mult si permit accesul unei cantitatati mari de lumina in interiorul lor. Spre deosebire de cei caprui, mult mai adaptati la mediu.