Cum îi ajutăm pe copii să treacă peste frici
Frică este o emoţie datorită căreia supravieţuim. Dar rareori un copil poate să îi facă faţă singur. Care sunt exerciţiile de supravieţuire de care are nevoie din prima copilărie? Le aflăm în prima zi de grădiniţă şi de şcoală.
"Mi-e frică de întuneric, de monştri, de doamna de la grădiniţă!". Frică este, de fapt, un sentiment care ne ţine în viaţă. Trebuie controlată însă, de la vârste mici.
Cheia este însă că acceptarea ei să vină sub formă unei motivaţii. Iar copilul să ducă o viaţă normală. Cum se preda aceast lecţie corect?
Frică este o emoţie datorită căreia supravieţuim. “Sunt atent pentru că mi-e frică să nu cad”, “Sunt atent când traversez stradă pentru că mi-e frică să nu vină vreo maşină în grabă!”. Problema este că, dacă cel mic creşte doar cu ideea de: “mi-e frică”- îi construiţi, de fapt, boală numită anxietate.
Bogdana Bursuc, Psiholog: E foarte important când unui copil îi este frică, părintele să nu zică: ok, dacă ţi-e frică nu mai face, nu asta e scopul. Scopul e să înveţe că se descurcă în situaţia respectivă. Copilul nu are nevoie de raţionamentul: „ţi-e frică, nu faci”. Ci de: „ştiu că ţi-e frică, dar sunt lângă ţine şi te ţin de mână. Şi reuşim!.”
Bogdana Bursuc, Psiholog: Vreau să mă urc în copac dar simt că n-aş putea să mă ţin şi mi-e frică şi părintele şi ce să facă părintele să-l incuraje, să-l sprijine: hai urcă-te sunt aici şi te prind.”
Aşa se întâmplă şi cu frică de necunoscut. Luni începe şcoala şi tot luni frică de o nouă colectivitate. În cazul celor mici şi foarte mici, frică va lua formă unei persoane. Spuneţi-i că e normal să o simtă. Are nevoie să îi fie validată emoţia. Şi nu să audă repetat: „lasă, n-are de ce să-ţi fie frică!”
Otilia Mantelers, Expert parenting: „Creierul lor are nevoi de a personifică şi de aceea copiilor le e frică de vrăjitoare, de stafie, de întuneric. Monstrul există, uite îl vedem împreună şi ce facem paralizăm? Nu, ne luptăm. Frică o depăşeşti povestind cu cineva despre ea, luptându-te puţin cu obicetul fricii.
Şi făcând acel personaj - frică- de râs. De exemplu, unui copil de grădiniţă îi e frică de monstru. Ajutaţi-l să şi-l imagineze cum stă pe oliţă. În faţă prietenilor lui. Sunt exerciţii utile în prima parte a copilărie.
Şi, pentru copiii mai mari, aceştia îşi vor răspunde mai uşor la întrebarea: „Cum mă descurc cu fricile mele?”, alături de grupul din care fac parte. Grupul, de fapt, le validează emoţiile. Lucru care trebuie făcut şi de către părinţi. Aşadar să îi jigniţi prietenii e cea mai proastă idee.
Nicoleta Burlacu, Psiholog: „Acolo ei primesc răspunsuri fără să pună întrebari, fără reproşuri fără să fie pedepsiţi, să aibă reguli şi tu îi jigneşti prietenii?”
E începutul unui conflict care nu îşi are rostul și care îl face să nu se simtă acceptat.
