Comportamentul alimentar al copiilor influenteaza viata adulta. Mesajele gresite pe care le transmit parintii celor mici

×
Publicitate

''Termina tot din farfurie!'' "Doar atat ai mancat azi?'' Sunt doua exemple de mesaje pe care parintii le transmit celor mici. O fac, de cele mai multe ori, instinctiv.

Totusi, comunicarea pe astfel de coordonate pune baza comportamentului viitorilor adulti. Ori unele reguli chiar nu tin cont de acest aspect. Nu vizeaza educatia.

Ca adult, nimeni nu-si doreste sa traiasca sub un clopot de sticla. De ce ar vrea, deci, un copil sa creasca astfel. Psihologii definesc un astfel de comportament drept hiper-protectie. Produce daune la fel de mari ca neglijarea, spre exemplu.

Ilustram prin descrierea obiceiurilor alimentare. Cei mici au mereu la dispozitie ceva de mancare. Suta la suta gresit!

Carmen Stamate, medic primar pediatru: "Copilul trebuie sa stie ca trebuie sa se aseze la masa, mananca ok, nu - masa urmatoare. Atat timp cat copilul este sanatos i se va face foame, va cere de mancare."

Nu vrea sa manance ce i-ati pus in farfurie? Nu ii dati altceva in schimb decit la masa urmatoare - adica peste cel putin 4 ore. Nu vrea sa manance o zi intreaga? Lasati-l in pace si puneti-i la dispozitie doar apa. Nu pateste nimic! Fiecare om are rezerve de glicogen in ficat care pot fi utilizate 40 de ore.

Dupa o zi intreaga pe stomacul gol, fiti convins ca cel mic va accepta orice mancare sanatoasa pe care vreti sa i-o oferiti. Periculoasa nu este, asadar, foamea, ci comportamentul diametral opus! Sa va plimbati dupa cel mic cu mancare in mana.

Mihaela Bilic, nutrtitionist: "Organismul consuma 70% din energie doar pentru procesul de digestie si metabolism, asa ca m-ar fi rau sa-i dam o pauza."

Pauza intre mese mentine sanatatea copilului. Foamea trebuie resimtita! Senzatia apare pentru ca scade glicemia, adica zaharul din singe. Fenomenul excita centrii din creier, dar si receptorii din ficat si stomac. Creierul regleaza situatia prin hormonul denumit leptina, care duce tocmai la mobilizarea rezervelor de grasime ale organismului.

Odata ce ingerati alimente, aproximativ 80 de miscari masticatorii dau creierul informatia ca trebuie sa declanseze senzatia de satietate. Sa manance lent, este o alta lectie pe care cel mic trebuie sa o invete. In plus:

Rubin Munteanu, medic primar chirurguia obezitatii: "Daca nu-l lasi sa doarma altundeva decat in pat, ar trebui sa nu-l lasi sa manance altundeva decat la masa. Nu e un argument ca plange, ca mananca doar la televizor. De ce l-am lasa sa manance altundeva decat la masa, de ce mancarea e exclusa din acest sistem educational?"

Educatia alimentara din primii ani de viata ferereste copilul de derapaje. Pentru toata viata.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61751808
Hemofilia - boala de sange prezenta doar la barbati. Cum se manifesta si ce recomanda medicii

Hemofilia este o boala hematologica in care sunt mosteniti factori anormali ai coagularii. Se manifesta prin hemoragii spontane sau survenite dupa traumatisme, unele chiar minore.

61751135
Cat de predispusi la diabet sunt adolescentii care consuma constant dulciuri si grasimi. Avertismentele medicilor

Nu va limitati doar la informatii care privesc viata sexuala atunci cand aveti discutii cu adolescentii. Vorbiti-le si despre hrana. Explicati-le ca riscul de a face diabet este cu atat mai mare cu cat consuma multe dulciuri.

61750618
Strategia pentru a avea o piele frumoasa iarna. Ingredientele care mentin hidratarea chiar si 24 de ore

Iarna insumeaza doi agresori dovediti pentru piele. Primul este frigul. Al doilea - ultravioletele de tip A, existente tot timpul anului. Concepem imediat o strategie pentru a depasi cu bine sezonul rece.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.