Ce este analiza ASLO, recomandată frecvent de medici la copii

×
Publicitate

În timpul copilăriei, medicii recomandă frecvent analiza numită ASLO. Arată, de fapt, anticorpii produşi de organism la contactul cu o bacterie, care determină infecţii faringiene. ASLO crescut prea mult timp poate indica o problemă imunologică.

Nasul nu este steril. Şi nici nu va fi vreodată steril. Aşadar, să distrugeţi stafiloculul auriu, prezent în mod normal în nas, devine ilogic. În gât însă, medicii găsesc frecvent la cei mici bacteria numită streptococ beta-hemolitic. Produce amigdalita şi faringita acută și se tratează cu peniciline. După 10 zile de tratament, bacteria este distrusă.

Copilul va repeta exudatul faringian, care atestă că streptococul beta-hemolitic a fost eliminat. Ulterior, analiza de sânge numită ASLO apreciază cantitatea de anticorpi protectori.

Dr. Ioan Voda, medic primar ORL: "În mod normal, putem să avem 200 de unităţi, dar putem să avem şi de 400 şi de 600, există oameni cu 1.000 de unităţi de ASLO, dar asta nu înseamă că sunt bolnavi, ci că au o hiperreactivitate sau s-au reinfectat sau sunt imediat după infecţie sau că au un portaj."

Copilaşul face mai mult de trei episoade de amigdalita pe an, care necesită antibiotic. Analizele uzuale de sânge arată infecţie. Are simptome, iată care sunt recomandările actuale:

Dr. Ioan Voda, medic primar ORL: "Cura chirurgicală a amigdalelor, se scoate focarul respectiv pentru că înseamnă că acolo a rămas, se scot amigdalele de tot. Nu se fac reducţii cu laser, ci trebuie scoase pentru că acolo e un focar."

De multe ori, după tratamentul infecţiei, rămân mulţi anticorpi. Adică analiza de sânge numită ASLO este peste limita normală. Medicul va re-evalua copilul și poate recomanda o nouă cură de antibiotic, ori să aşteptaţi să scadă anti-corpii în mod normal. Dar recomandarea îi aparţine medicului, după evaluarea datelor medicale ale celui mic.

De ce e necesară supravegherea medicală? Anti-corpii produşi de către sistemul imunitar la steptococul hemolitic sunt asemănători cu molecule din corpul uman.

Conf. dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de biologie: "Și atunci când se produc anticorpi faţă de aceste molecule, la un moment dat, aceşti anticorpi, datorită asemănărilor, nu mai fac diferenţa şi atacă propriile ţesuturi. E important să ştim că după ce am făcut infecţia am şi distrus bacteria, astfel încât organismul să nu mai fie stimulat să producă anticorpi."

Exudadul faringian e recomandat uzual copiilor. De asemenea, toată copilăria includeţi analiza ASLO în testele anuale de sânge.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62153930
Singura metodă de prevenție a cancerului la sân și pulmonar, în cazul femeilor. Ce presupune

În rândul femeilor, cele mai multe cazuri de cancer au două localizări – sân şi plămân. Nu avem programe naţionale de prevenţie nici pentru cancerul de sân, nici pentru cel pulmonar.

Ce trebuie să facem imediat după ce ne spălăm pe mâni. Avertismentul medicilor

Virusul herpetic, odată intrat în organism, rămâne acolo toată viața și va determina, din când în când, pusee. Pentru că trebuie să ne spălăm des pe mâini, nu uitați să folosiți imediat și cremă hidratantă.

62153289
Motivul pentru care faringitele pot ajunge la un minim istoric în acest sezon rece

Roșu în gât - adică faringita. Peste 80% dintre infecții sunt produse de virusuri și nu se tratează cu antibiotice.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.