Este decizia Ministerului Educației, care a pus în practică această prevedere a regulamentului pentru situații speciale.

Corespondent PROTV: „Mulți candidați spun că noaptea furtunoasă dinainte de proba obligatorie le-a creat un stres suplimentar. Unii n-au putut să doarmă și au ajuns la examen obosiți, alții și-au făcut griji că nu vor putea ajunge la centrele de examinare, Bucureștiul fiind printre regiunile puternic lovite de vijelii. Însă, din fericire, majoritatea tinerilor s-a prezentat în intervalul cerut de regulament, 8:30. Doar 20 din toată țara, inclusiv din județele Dâmbovița, Giurgiu, Timiș și Bacău, au întârziat. Însă, pentru această situație, Ministerul Educației a anunțat încă de dimineață că există o soluție salvatoare.

Regulamentul de organizare al examenului prevede că cei care nu pot veni din cauze care nu li se pot imputa, adică urgențe medicale sau calamități, au la dispoziție varianta de a da proba de la ora 13:00, cu subiectele de rezervă, ceea ce s-a și întâmplat. Exact acum, ei au intrat în săli și își rezolvă subiectele. Între timp, cei care au început examenul la ora 9:00 au predat deja broșura cu subiectele rezolvate și au părăsit sălile de clasă și curtea școlii. Cei care au susținut proba la istorie au avut subiecte despre statul român modern, despre comunism și despre domnitorii secolului al XV-lea, iar cei care au avut proba obligatorie a profilului la matematică au fost trecuți, practic, prin toată materia de liceu.”