FOTO. Primele imagini din timpul testelor noului SUV Dacia. Când va apărea pe piață

62148564

Dacia a început să testeze noul său SUV cu 7 locuri, care urmează să înlocuiască modelul Lodgy, cât și varianta break a Loganului (MCV), la finalul anului 2021.

Francezii de la L'Argus au surprins viitorul model, ascuns sub o caroserie de Renault.Francezii au folosit o caroserie de Scenic MPV (varianta scurtă) pentru a testa elementele tehnice ale viitorului SUV Dacia, ceea ce indică o lungime de aproximativ 4,5 metri a noului model.

Gândit la început ca un monovolum, autoturismul a fost ulterior reorientat către categoria SUV-urilor.

Mai multe imagini în GALERIA FOTO.

Noul autoturism va fi bazat pe platforma CMF-B, de pe Renault Clio 5, care va fi folosită și pe noul model Sandero. Această platformă va permite producătorului să introducă noi tehnologii - în premieră pentru un model Dacia - cum ar fi frânarea de urgență automată si monitorizarea punctului mort. Însă poate cea mai importantă inovație o reprezintă introducerea unei variante cu motorizare hibrid.

Este vorba despre tehnologia E-Tech, folosită pe modelele Clio și, în curând, pe Captur. Varianta hibrid a SUV-ului Dacia va combina un motor 1,6 TCe pe benzină cu două electromotoare alimentate de o baterie.

Contrar așteptărilor, această variantă hibrid va fi disponibilă încă de la lansarea modelului și va avea un preț mai ridicat decât restul autoturismelor din catalogul Dacia. În schimb, SUV-ul nu va avea și o variantă diesel.

Autoturismul va fi lansat la finalul anului următor și va ajunge pe piață în 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62147440
Motocicletele, tot mai căutate în România: „Această pasiune se transmite, este ca o epidemie”
Senzațiile tari, pe două roți, atrag din ce în ce mai mulți români.
62147141
Maserati și-a lansat cel mai nou model. Cum arată supermașina cu 630 CP
Maserati tocmai și-a lansat cel mai nou model, o supermașină cu un motor V6 cu 630 de cai putere care poate atinge 325 de kilometri pe oră.
62146866
Piața auto din România, grav afectată de pandemie. Doar maşinile la mâna a doua merg bine
Piața auto merge din rău în mai rău.