Cei care nu sunt din Bucuresti pot vota la ORICARE dintre sectiile speciale

×
Codul embed a fost copiat

UPDATE: Prefectura anunta, intr-un comunicat de presa, ca cetatenii fara domiciliu in municipiul Bucuresti pot vota, la aceasta ora, la oricare dintre sectiile special amenajate. 

 

La ora 19.30, cel mai putin aglomerate sectii speciale din Bucuresti erau in Gara de Est (Obor) , la Caminul de Studenti al UTCB, la Spitalul Justitiei, la Institutul National de Recuperare, Medicina, Fizica si Balneoclimatologie si la Spitalul "Caritas".

In Gara de Nord, votul a fost suspendat, in jurul orei 16.40. Trei membri ai Comisiei s-au plans ca presedintele le-ar fi indicat votantilor sa stampileze si buletinele pentru referendum.

Potrivit Legii pentru alegerea Presedintelui Romaniei, durata totala a suspendarilor in cadrul unei sectii de vot nu poate depasi o ora. De altfel, dupa cum scrie si Mediafax, procesul electoral a fost reluat, dupa aproximativ 30 de minute.

Citește și
Sorin Oprescu
Oprescu: Am votat pentru primul presedinte independent al democratiei

La ora 17, trei sute de persoane asteptau, la rand, in Gara de Nord, sa ajunga in fata urnelor. De altfel, cele mai aglomerate sectii de votare sunt de departe cele pentru nerezidenti. Amenajate in gari, aeroporturi, campusuri universitare sau spitale unele au fost asaltate incepand cu ora 4 dimineata.

Daca prin Gara de Nord, trec aproximativ 12.000 de persoane intr-o zi normala, week-endul acesta sunt asteptate valori ridicate ale traficului. Numarul de cabine de votare de la sectia speciala din Gara de Nord a fost suplimentat, de la doua la cinci in urma admiterii de catre BEC a unei contestatii a PDL.

Si la Facultatea de Drept situatia este asemanatoare.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Astazi ne alegem presedintele! Vezi declaratiile oamenilor politici!
Astazi ne alegem presedintele! Vezi declaratiile oamenilor politici!

UPDATE: Astazi este primul tur de scrutin al prezidentialelor si totodata referendum national privind o eventuala schimbare a parlamentului. Peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt chemati sa-si exprime optiunile.

Oprescu: Am votat pentru primul presedinte independent al democratiei
Oprescu: Am votat pentru primul presedinte independent al democratiei

Candidatul independent la Preşedintie Sorin Oprescu a declarat dupa ce si-a exercitat dreptul de vot, ca a votat pentru primul presedinte cu adevarat independent al democratiei romanesti.

Un barbat, retinut dupa ce a votat de doua ori. Vezi si alte incidente
Un barbat, retinut dupa ce a votat de doua ori. Vezi si alte incidente

UPDATE- Comisarul Christian Ciocan, reprezentantul Ministerului de Interne, a informat ca pana duminica seara au fost raportate 826 de incidente electorale si s-au aplicat contraventii in valoare totala de 42.860 de lei.

Recomandări
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500
Iranul i-a arestat pe liderii mișcării de protest. Numărul morţilor în urma manifestațiilor ar fi ajuns la peste 500

Autorităţile iraniene au arestat membri cheie ai mişcării de protest care a zguduit ţara în ultimele două săptămâni, a declarat şeful poliţiei naţionale.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.