Un judecător federal respinge cererea echipei lui Trump de oprire a numărării voturilor la Philadelphia

62157110

Un judecător federal a respins cererea în regim de urgenţă din partea echipei de campanie a lui Donald Trump de oprire a numărării buletinelor de vot la Philadelphia atât timp cât nu sunt de faţă observatori republicani, transmite vineri Reuters.

Echipa lui Trump acţionase în justiţie puţin mai devreme la curtea federală din Philadelphia Comisia electorală a comitatului pentru a cere un ordin de urgenţă.

Echipa lui Trump invoca faptul că autorităţile electorale 'refuză în mod intenţionat să permită accesul oricăror reprezentanţi şi observatori electorali din partea preşedintelui Trump şi a Partidului Republican'.

'Aşa cum s-a stabilit la audierea de astăzi, în lumina acordului partidelor, cererea reclamantului este respinsă', a decis judecătorul districtual Paul Diamond într-un ordin emis în seara de joi.

O curte de apel din Pennsylvania decisese puţin mai devreme să permită accesul unui număr mai mare de observatori republicani în clădirea din Philadelphia unde sunt numărate voturile.

Serviciul poştal al Statelor Unite (USPS) a informat că aproximativ 1.700 de buletine de vot au fost identificate la centre de procesare a corespondenţei în statul Pennsylvania, în timpul a două verificări întreprinse joi, şi că buletinele erau în curs de a fi predate autorităţilor electorale.

Trump a spus în mod repetat, fără a prezenta dovezi, că votul prin poştă este expus fraudelor, deşi experţii afirmă că astfel de cazuri sunt rare în alegerile din SUA.

Echipa sa a pierdut de asemenea joi contestaţiile depuse în instanţe în statele puternic disputate Georgia şi Michigan.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62157106
Plan de atac armat vizând un centru de numărare a voturilor în SUA, dejucat în Philadelphia

Poliţia din oraşul american Philadelphia a dejucat un plan de atac armat vizând un centru de numărarea voturilor în alegerile prezidenţiale.

62157100
Donald Trump Jr face apel la un "război total" în legătură cu acuzaţiile de fraudă lansate de tatăl său

Donald Trump Jr, fiul cel mare al preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, a făcut apel ca tatăl său să ducă un "război total" în legătură cu acuzaţiile, nesusţinute de dovezi, de fraudă electorală, relatează AFP şi DPA.

62125377
Greta Thunberg îl ironizează pe Donald Trump: "Relaxează-te, Donald! Relaxează-te!"

Tânăra activistă suedeză de mediu Greta Thunberg l-a ironizat joi pe Donald Trump după ce acesta a cerut într-o postare pe Twitter oprirea numărării voturilor la alegerile din SUA.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.