Cu puțin timp înainte de alegerile din SUA, Donald Trump afirmă că îi pare rău că a plecat de la Casa Albă în 2020

62150259
Getty

Republicanul Donald Trump, fost preşedinte al Statelor Unite, a declarat că regretă faptul că a plecat de la Casa Albă după ce a pierdut alegerile din 2020 în faţa democratului Joe Biden.

"Aveam cea mai sigură frontieră din istoria ţării noastre în ziua când am plecat. Nu trebuia să plec. Adică, sincer, deoarece am mers atât de bine", a spus Trump duminică, la un miting electoral din Lititz, în statul Pennsylvania.

"Aveam cea mai bună economie din toate timpurile. Aveam acel zid (la frontiera cu Mexicul - n. red). Aveam totul", a adăugat el, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte alegerile prezidențiale din SUA, care au loc în 5 noiembrie 2024, când speră să fie reales, Trump a susţinut că acum sunt "sute de avocaţi" la fiecare cabină de votare. El nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea de acum patru ani şi a vorbit de multe ori despre fraude electorale, dar fără a aduce dovezi.

Niciunul din zecile de procese pe care le-a intentat după ce a pierdut nu i-a dat câştig de cauză.

În 6 ianuarie 2021, insistenţa lui Trump că de fapt înregistrase o victorie care i-a fost furată i-a determinat pe susţinători ai săi să ia cu asalt Capitoliul din Washington, sediul Congresului SUA.

El nu a asistat la ceremonia de depunere a jurământului de către Biden, actualul preşedinte, încălcând astfel tradiţia americană, şi a plecat de la Casa Albă cu câteva ore înainte de începerea noului mandat prezidenţial.

Acum, Trump se confruntă pentru un nou mandat cu candidata democrată Kamala Harris, vicepreşedinta Statelor Unite. El a exprimat deja îndoieli în privinţa corectitudinii scrutinului.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62152446
Trump a pierdut 3 milioane de dolari după ce a cerut renumărarea voturilor în Wisconsin
Renumărarea voturilor din cel mai mare comitat al statului Wisconsin, cerută de echipa președintelui Donald Trump, s-a încheiat vineri, cu victoria președintele ales, Joe Biden, care a câștigat mai multe voturi decât s-a numărat inițial.
62157758
Renumărarea voturilor în statul Georgia confirmă victoria lui Biden la alegerile prezidențiale din SUA
Renumărarea buletinelor de vot în statul Georgia a confirmat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din SUA, au anunţat joi autorităţile locale, relatează AFP.
62157728
Cum arată Champ și Major, câinii lui Joe Biden. Cei doi ciobănești germani ajung în ianuarie la Casa Albă
Joe Biden urmează să preia funcția de președinte al Statelor Unite și, începând cu luna ianuarie, va locui împreună cu familia sa la Casa Albă.