Viorica Dăncilă exclude varianta unei confruntări directe cu Ludovic Orban

62073601
Pro TV

Preşedintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, exclude varianta unei confruntări directe cu liderul Partidului Naţional Liberal, premierul Ludovic Orban, înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Dăncilă a declarat, marţi seară, la TVR, că va accepta o dezbatere cu preşedintele PNL după un an de mandat la Palatul Victoria.

"Ce face? Îşi trimite soldatul la război şi generalul rămâne acasă? În altă ordine de idei, domnul Orban trebuie să demonstreze ce face ca prim-ministru. Voi avea o confruntare cu domnul Orban, îi promit acest lucru, după un an de mandat de premier şi atunci să vedem ce a făcut domnul Orban într-un an de mandat de premier şi ce a făcut Viorica Dăncilă", a afirmat liderul PSD, conform Agerpres.

Viorica Dăncilă crede că preşedintele Klaus Iohannis nu participă la o dezbatere electorală înainte de al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor "pentru că nu are ce să le spună românilor că a făcut în cei cinci ani". Ea este convinsă că românii vor vedea, în acest context, "un preşedinte căruia îi este frică" şi "care îi sfidează".

"Nu este respectul pentru mine. Este respectul pentru cetăţenii acestei ţări. Este respectul pe care îl acorzi românilor, nu pentru Viorica Dăncilă. Este un lucru de normalitate. La fiecare cinci ani când au existat alegeri prezidenţiale a existat o dezbatere. Acum de ce nu există acest lucru?", a spus preşedintele PSD.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, marţi, că viziunea şi proiectele preşedintelui Klaus Iohannis, candidatul liberalilor la prezidenţiale, trebuie cunoscute de cetăţeni, susţinând că dacă liderul PSD, Viorica Dăncilă, doreşte o dezbatere, ar trebui să o facă cu el, pentru a discuta despre "dezastrul lăsat" în calitate de prim-ministru demis.

PSD a solicitat PNL organizarea, de comun acord, a cel puţin două dezbateri între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis înaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.

Şeful campaniei electorale a lui Klaus Iohannis, Dan Motreanu, a declarat, luni seara, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se va merge pe mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii, susţinând că o dezbatere cu Viorica Dăncilă nu trebuie să aibă loc, deoarece nu ar aduce nimic în plus.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62091571
Premieră în ultimii 20 de ani. Fără dezbatere în turul 2 al prezidențialelor
Turul doi al alegerilor prezidențiale 2019 ar putea avea loc fără o dezbatere între candidați.
62049886
De ce refuză Klaus Iohannis să participe la o dezbatere cu Dăncilă. Explicația oferită
Președintele Klaus Iohannis i-a dat o replică Vioricăi Dăncilă, contracandidatul său în turul 2 al alegerilor prezidențiale, după ce liderul PSD l-a ironizat pentru că nu vrea să participe la o dezbatere electorală.
62089279
Ziarul de Iași: Viorica Dăncilă a câștigat voturi în Iași doar de la deținuți
Viorica Dăncilă a reușit să câștige voturi în Iași, în primul tur al alegerilor prezidențiale, doar în două secții de votare din municipiu.