„Să fie românul mulțumit”. Orașul în care, de Ziua Națională, s-au servit peste 10.000 de porții de varză cu cârnați

×
Publicitate

Românii din toată țara au petrecut ziua de 1 Decembrie cu parade, mâncare tradițională și multă veselie.  

De la Târgu Jiu și până în Bucovina, atmosfera de sărbătoare s-a simțit pe străzi, la mese și chiar și în vârf de munte.

În principalele orașe ale țării, armata a dat startul sărbătorii naționale. În Alba Iulia, la festivitățile din cetatea Marii Uniri a participat și președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Apoi militarii au făcut spectacol, atât pe străzile orașului, cât și în aer.

Fetiță:Mi-au plăcut cel mai mult domnii care au venit cu câini pentru că erau foarte drăguți acei cățeluși. Avionul că era foarte mare. La mulți ani, România!”.

Seara a urmat un festin culinar - din 10.000 de porții de varză cu cârnați și costiță și nenumărate pahare cu vin. La desert, oamenii au împărțit o prăjitură gigantică, îmbrăcată în culorile drapelului.

Fată:Are același gust cu mâncarea făcută acasă și e foarte bună”.

Ziua s-a încheiat cu un foc de artificii. Cei mici s-au bucurat enorm de exploziile de culoare și au ținut să spună neapărat ce sărbătoresc.

Fetiță:În data de 1 Decembrie s-au unit cele trei țărișoare”.

La Timișoara, cei 15.000 de oameni care s-au adunat pe Bulevardul din fața Catedralei Mitropolitane și-au făcut încălzirea cu muzică de fanfară. Însă tehnica militară a fost cea care i-a cucerit pe cei prezenți.

Femeie:Eu sunt albaneză, dar de nouă ani de când sunt în România, e a doua casă a mea. Poate mulți oameni nu apreciază ceea ce reprezintă țara acesta și potențialul pe care îl are”.

Sărbătoarea a continuat la cozile formate pentru cele 2.000 de porții de fasole cu cârnați, care s-au dovedit a fi insuficiente.

Femeie:Pentru români fasolea și cârnatul este deja perpetuată în toată țara. E bună!”.

Bărbat:Fasolea s-a terminat, mi se pare. Deci, nu mai e”.

În restaurante, în schimb, s-a servit fasole cu ciolan. Pe seară, bulevardul s-a umplut din nou cu oamenii veniți să vadă retragerea cu torțe a militarilor.

La Târgu Jiu, pe lângă paradă, militarii și-au expus tehnica din dotare, spre bucuria celor mai curioși. În timp ce unii s-au urcat în tanc, în autospecialele polițiștilor sau pe ATV-urile jandarmilor, alții au preferat să încerce echipamentele acestora.

Băiat:Foarte frumos, mai ales că domnii de la Salvamont au pregătit o expoziție foarte frumoasă de mașini - pasiunea mea de a merge prin munți și a analiza tipul de relief”.

În stradă s-au încins hore, iar o polițistă a cântat pentru cei prezenți. Câțiva dintre oamenii care au venit la sărbătoare au ținut să spună și ce își doresc pentru țara noastră.

Localnic:Românii să fie sănătoși, să poată să muncească, să poată să ne asigure Guvernul locuri de muncă și pensii să mărească, să avem viață mai bună și să fie românul mulțumit”.

Preparatul vedetă de Ziua Națională

Cum la români nu există sărbători fără mâncare, vineri nu s-a ținut cont de calorii. În Cluj Napoca spre exemplu, oamenii au umplut restaurantele tradiționale. Pe fiecare masă a tronat platoul de lemn cu bunătăți românești, pe alese. Preparatul-vedetă, fasolea cu ciolan, a fost servit în porții generoase.

Femeie:Noi mai avem un motiv în plus de sărbătorit - patru ani de relație cu prietenul meu. Am zis să ne invitam pritetenii să luăm masa. E sărbătoare la noi în suflet, e peste tot”.

În Maramureș, sute de oameni au ascultat cântece patriotice interpretate de corul bărbătesc din Vălenii Șomcutei.

Bucuria românilor a ajuns pe cele mai înalte culmi

Bucuria românilor a ajuns, anul acesta, pe cele mai înalte culmi, la propriu. În Munții Rarău, peste 120 de oameni au întins drapelul deasupra zăpezii și au cântat imnul național. Unii dintre ei, bucovineni îmbrăcăți în straie populare, au cântat la bucium.

Tricolorul a ajuns și în munții Rodnei. Salvamontiștii din Borșa au urcat cu fumigene colorate la peste 1.600 de metri altitudine.

La fel au făcut și cei din Caraș Severin. Steagul a fost înălțat pe crucea de pe Muntele Mic.

echipa: Gigi Ciuncanu, Gina Obrjean, Adina Timiș, Doina Plăcintă, Emanuela Băluș, Iulia Ciuhu

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
"Minunat!". Luminițele au fost aprinse în Iași. Care este atracția principală de Sărbători în capitala Moldovei

Iașiul s-a îmbrăcat, vineri seară, în haine de sărbătoare. Peste 5.000 de oameni au așteptat nerăbdători să fie aprinse luminițele care vestesc sosirea Crăciunului.

Polițist din Timișoara, amenințat cu moartea de un bărbat într-un live pe Facebook. Ce a urmat

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru ultraj după ce, miercuri noaptea, într-o postare live pe Facebook, l-a ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea pe un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara.

Planul Roșu, activat în Olt. Accident cu patru mașini, în care se aflau 12 oameni

A fost activat Planul Roșu de intervenție, vineri seara, în județul Olt în urma unui grav accident de circulație în care au fost implicate 12 persoane aflate în patru mașini.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Preşedinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu de securitate: Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, crearea unui Consiliu european de securitate, care să asocieze UE, Canada, Norvegia şi Regatul Unit.

Fermierii care protestează în Capitală au fost chemaţi la Cotroceni de echipa președintelui Nicușor Dan

Fermierii care au venit marţi la Bucureşti pentru a protesta în faţa Guvernului se pregătesc să meargă miercuri la Guvern pentru a vedea ce soluţii au autorităţile la lista de revendicări transmisă marţi.