„Regele asfaltului” Nelu Iordache, condamnat din nou. Instanța i-a stabilit o pedeapsă totală de peste 18 ani de închisoare

62318747
Inquam Photos / George Calin

Nelu Iordache a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi încercat mituirea unei foste şefe de la APM Ilfov pentru a obţine o autorizaţie de mediu la o staţie de transfer deşeuri.

Decizia nu este definitivă.

Nelu Iordache a primit 5 ani închisoare pentru dare de mită şi 4 ani pentru cumpărare de influenţă. Aceste pedepse au fost contopite cu condamnări din alte dosare, respectiv dosarul Transalpina (6 ani) şi dosarul fraudelor cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad (11 ani şi 9 luni), în final rezultând 18 ani şi 1 lună de închisoare, conform sentinţei.

Iordache se află în prezent în închisoare, fiind încarcerat din septembrie 2021.

Tribunalul a contopit pedepsele

În dosarul legat de staţia de transfer deşeuri, Genica Bădănoiu a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă.

În calitate de acţionar în fapt al unei societăţi comerciale cu activitate de gestionare a deşeurilor menajere, la data de 19 decembrie 2019, Nelu Iordache i-ar pretins, în mod direct, directoarei executive a APM Ilfov, Genica Bădănoiu, să elibereze o autorizaţie de mediu pentru societatea sa, aferentă staţiei de transfer gunoaie de la Tunari, judeţul Ilfov, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unor persoane cu funcţii de conducere de la Ministerul Mediului, conform DNA.

Omul de afaceri i-a promis Genicăi Bădănoiu influență în schimbul autorizațiilor

El i-a promis Genicăi Bădănoiu că, în schimbul emiterii autorizaţiei, va interveni astfel încât să fie menţinută în funcţia de director executiv al APM Ilfov. La data de 24 decembrie 2019, autorizaţia respectivă a fost emisă.

Pe 9 iulie 2020, Iordache ar fi promis indirect, prin intermediar, directoarei APM Ilfov suma de 30.000 lei, din care ar fi oferit 15.000 lei, prin intermediul aceleiaşi persoane, pentru a obţine emiterea unei autorizaţii de mediu pentru societatea sa aferentă unei staţii de transfer deşeuri amplasată în Popeşti Leordeni. Genica Bădănoiu a refuzat aceşti bani în data de 10 iulie 2020. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62301926
Nuclearelectrica raportează creșteri robuste: profit net de 1,62 miliarde lei. Între timp, tarifele la energie se măresc

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă, a înregistrat un profit net de 1,62 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 26,6% față de perioada similară din 2024.

62588108
Ilie Bolojan: „Trebuie să spunem deschis. Există riscul ca bugetul pe anul viitor să fie compromis”

Premierul Ilie Bolojan anunţă că în următoarele două săptămâni Guvernul va începe dezbaterile privind bugetul pe anul viitor.

62591322
Se construiește o nouă șosea de mare viteză în România. Va lega două mari orașe

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a emis vineri Ordinul de începere pentru contractul drumului expres Focşani-Brăila, care va avea o lungime de 73,5 kilometri. Pe 2 decembrie va începe etapa de proiectare.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.