„Pentru tot Galațiul, pentru toate neamurile!”. Zi de pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Galați

×
Publicitate

E zi de pelerinaj și rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Oameni din toată țara merg să se închine la moaștele sfinților Ioan Damaschin și Andrei, expuse pe un baldachin ornat cu flori.  

Cele două racle au fost aduse duminică și vor fi păstrate lângă catedrală zi și noapte până joi, când îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei, considerat ocrotitorul Galațiului și al României.

Pentru că vremea a fost ceva mai blândă, credincioșii au venit în număr mare la catedrala din Galați. Au așteptat răbdători la coadă și s-au rugat în timpul slujbei.

Mii de credincioși au ajuns până acum să se roage la moaște, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Sunt așteptate autocare întregi cu pelerini și în următoarele zile, pentru că raclele vor fi expuse până pe 30 noiembrie.

În aceste zile, ortodocșii se pregătesc pentru una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății: ziua Sfântului Andrei, cel întâi chemat. La Galați, festivitățile au început de câteva zile, pentru că Apostolul este și ocrotitorul orașului.

Femeie: „Am apucat de-am mers la moaște. Sunt de la Ianca, din județul Brăila”.

Femeie: „Pentru copii, pentru tot Bereștiul, pentru tot Galațiul, pentru toate neamurile!”

Voluntarii le-au dat credincioșilor care au așteptat la coadă ceaiuri calde și gustări.

Femeie: „Am luat un ceai ca să mă mai încălzesc”.

Dacă în anii trecuți credincioșii veneau la moaște să se roage în special pentru sănătatea lor și a familiilor, acum primele lor gânduri se îndreaptă spre războaiele care afectează milioane de oameni.

Femeie: „Înțelegere între popoare și războiul deoparte, să nu mai vedem la televizor numai războaie”.

Femeie: „Sănătate și pace, mamă. La toată lumea. Pace, mamă!”.

Moaștele Sfântului Ioan Damaschin au fost aduse de la București, unde au fost mutate într-o raclă nouă, sfințită cu o zi înainte de Patriarhul Daniel.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62406154
„Rețetă de șpagă”. Metoda folosită de polițiștii din Huși pentru a-i determina pe șoferi să facă greșeli în trafic

Opt polițiști de la Poliția Huși din județul Vaslui și un polițist de frontieră cu atribuții pe linie rutieră sunt suspectați că au luat mită în mod repetat de la mai mulți șoferi.  

62406139
„La cine să apelăm?”. O familie din Predeal a rămas pe drumuri, în prag de sărbători. Un incendiu le-a mistuit casa

O familie din Predeal a rămas pe drumuri, după ce casa în care locuia a fost mistuită de flăcări. Din primele informații, incendiul ar fi pornit de la o sobă.

62406132
„L-a luat în casă și ca răsplată l-a omorât”. Un criminal recent eliberat din închisoare a mai omorât un om

Ieșit de un an din închisoare, unde a ispășit o pedeapsă pentru crimă, un bărbat de 73 de ani din Prahova a mai omorât un om.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.