Ziua Internațională a Nonviolenței. În România, o femeie este ucisă săptămânal. Peste 60.000 de cazuri de abuz în șase luni

×
Publicitate

De Ziua Internațională a Nonviolenței, Parlamentul României a adoptat o declarație prin care condamnă ferm violența domestică și cere măsuri mai ferme pentru protejarea victimelor.

Peste 61.000 de cazuri de violență domestică au fost înregistrate numai în primele șase luni ale acestui an. În ultimii patru ani, nerespectarea ordinelor de protecție a crescut cu peste 110%.

Violența îndreptată împotriva femeilor a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai sensibile probleme pentru care nu s-au luat prea multe măsuri în România.

Mii de victime refuză monitorizarea agresorilor

În primele 8 luni ale anului 2025, polițiștii au emis 9.366 de ordine de protecție provizorii, 3.629 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată, conform unui nou raport IGPR.

La nivel național, în primele 8 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut cu 19,5% față de primele 8 luni ale anului 2024, de la 40.260 la 32.394 de fapte.

Astfel, au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violențe (de la 24.743 la 18.061 de fapte), amenințare (de la 5.135 la 3.993 de fapte) și abandonul de familie (de la 3.161 la 2.765 de fapte).

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă „lovirea sau alte violențe” – 56% (18.061 de fapte).

Parlamentul României promite „România fără violență domestică”

Parlamentul României a adoptat marți declarația „România fără violență domestică”, reafirmând angajamentul pentru prevenirea abuzurilor, protejarea victimelor și sancționarea agresorilor.

În România au fost ucise în acest an 41 de femei din cauza violenţei domestice, a declarat marţi deputata USR Monica-Elena Berescu în plenul reunit al Parlamentului, care a adoptat Declaraţia "România fără violenţă domestică".

"Astăzi, ceea ce am adoptat nu este doar o declaraţie. Ceea ce facem noi astăzi e să vorbim despre vieţi pierdute, despre suferinţă, dar mai ales despre responsabilitatea noastră de a face mai bine. Pentru că în România o femeie pe săptămână îşi pierde viaţa din cauza violenţei domestice. În acest an deja au fost ucise 41 de femei. Cifra este una enormă, iar noi, în acest Parlament, când discutăm despre aceste lucruri, încă stârnim indiferenţă în loc să stârnim rumoare. Rumoarea din acest Parlament ar trebui să fie cu privire la aceste cifre şi acesta ar trebuit să fie subiectul principal al acestei zile. În ultimele luni am citit cu toţii ştiri care ar fi trebuit să ne cutremure - mame ucise în faţa propriilor copii, tinere care nu au apucat să strige după ajutor. Femei în stadiul ultim de cancer care au fost bătute până la moarte. Astea nu sunt statistici, sunt realităţi, sunt destine frânte", a subliniat deputata USR.

Declaraţia a întrunit 320 de voturi "pentru" şi cinci abţineri.

"Parlamentul României condamnă cu fermitate toate formele de violenţă domestică - fizică, psihologică, economică sau sexuală - şi reafirmă că acestea reprezintă încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului. Parlamentul îşi exprimă solidaritatea cu victimele violenţei domestice, în special cu femeile şi copiii, şi susţine nevoia de protecţie imediată şi eficientă pentru acestea. Parlamentul face apel la Guvern şi autorităţile publice să intensifice măsurile de prevenire, intervenţie şi sancţionare a actelor de violenţă domestică, inclusiv prin alocarea resurselor necesare pentru adăposturi, servicii sociale, psihologice şi juridice", se arată în documentul adoptat.

Legislativul evidenţiază că "sprijină dezvoltarea programelor educaţionale şi de conştientizare în şcoli, comunităţi şi mass-media, menite să transmită mesajul clar că violenţa nu este acceptabilă şi că respectul şi egalitatea sunt valori fundamentale ale societăţii".

Parlamentul solicită instituţiilor competente - preşedintelui României, Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Poliţiei Române, Ministerului Public şi instanţelor judecătoreşti - să asigure aplicarea fermă şi consecventă a legislaţiei privind combaterea violenţei domestice, protejarea victimelor şi sancţionarea agresorilor.

Din septembrie, statul va acorda subvenții pentru angajarea victimelor violenței domestice și ale traficului de persoane. Decizia a fost luată în ședința de Guvern.

Victimele vor avea acces gratuit la programe de formare profesională și, totodată, vor fi sprijinite să-și găsească un loc de muncă. După ce găsesc acest loc de muncă, angajatorii lor vor beneficia de o subvenție de la stat în valoare de 2.250 lei pe lună. Există și condiția ca persoana angajată să fie înscrisă oficial ca șomer.

Numărul victimelor violenței domestice: 0800500333.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
Citește și...
Suspiciuni de concursuri „aranjate” la Metrorex. Ar fi fost marcate răspunsurile corecte - Club Feroviar

Există suspiciuni serioase privind modul în care s-au desfășurat unele concursuri de promovare internă organizate în anii trecuți la Metrorex, scrie publicația Club Feroviar.

Trafic restricționat de 1 Mai pe Podul Prieteniei. Avertisment pentru șoferi

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Livia Filimon, a declarat joi, pentru Agerpres, că în minivacanţa de 1 Mai se va circula pe o singură bandă, alternativ, pe Podul Prieteniei.

Ilie Bolojan cere accelerarea absorbției de fonduri europene din PNRR. Guvernul pregătește noi mecanisme de finanțare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că cea mai importantă problemă în aceste zile şi în perioada următoare este absorbţia fondurilor europene din PNRR.

Recomandări
Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat de Guvern. Bolojan: „La Parlament în regim de urgență”

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat.

Ninge în centrul României, la final de aprilie. Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile montane în două județe

Un val de aer rece a cuprins România, iar la munte a nins din nou și s-a așternut zăpada. Temperatura este cu circa 10 grade mai coborâtă decât normalul perioadei, iar vântul care bate cu putere face ca frigul să pară și mai pătrunzător.

Bolojan: Exemplu de ce înseamnă să îţi baţi joc de banul public nefăcând investiţii - Hidroelectrica. A preferat profiturile

Premierul Ilie Bolojan afirmă că sistemele guvernamentale au tolerat blocarea accesului furnizorilor în sistemul de energie, prin eliberarea unor autorizaţii de racordare scriptice către companii care nu au angajaţi.