Zelenski cere „măsuri decisive” împotriva Rusiei după ce Trump i-a refuzat rachetele Tomahawk

62577664
AFP

Președintele ucrainean s-a întors cu mâinile goale de la Washington, după ce Trump a cerut ambelor părți să „se oprească acolo unde sunt” și să lase istoria să decidă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a îndemnat duminică susținătorii- adică țările din UE- să ia „măsuri decisive" împotriva Rusiei, după ce s-a întors din vizita efectuată la Washington, unde a eșuat în încercarea de a obține din partea președintelui american Donald Trump sprijinul militar consolidat pe care l-a cerut, consemnează agențiile AFP și EFE, preluate de Agerprs.

Zelenski spera să obțină în special rachetele de croazieră Tomahawk, care să-i permită să lovească adânc pe teritoriul Rusiei.

Trump cere ambelor părți să revendice victoria

Donald Trump, care cu o zi înaintea întâlnirii de vineri cu Zelenski a avut o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin și a convenit cu acesta un nou summit ruso-american, ce va avea loc la Budapesta, a transmis după întâlnirea cu președintele ucrainean că le-a cerut acestuia și celui rus să încheie un acord și să oprească vărsarea de sânge.

„Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt. Să-i lăsăm pe amândoi să revendice victoria. Să lăsăm istoria să decidă", a scris Trump pe platforma Truth Social după întâlnirea cu Zelenski.

Refuzul american pentru rachetele Tomahawk

Zelenski a sperat să obțină din partea SUA mai ales rachete Tomahawk, care au o rază de acțiune cuprinsă între 1.600 și 2.500 de kilometri, în funcție de versiune, dar Trump a refuzat. Anterior, Putin avertizase SUA că transferul unor astfel de rachete către Ucraina ar afecta iremediabil relațiile ruso-americane și a menționat că acestea nu pot fi operate de armata ucraineană fără asistență americană.

Zelenski insistă pentru sprijin consolidat

În pofida rezultatelor dezamăgitoare ale vizitei sale în SUA, Zelenski insistă în continuare pe lângă susținătorii săi europeni și americani să intensifice ajutorul pentru țara sa în războiul cu Rusia.

„Ucraina nu va oferi niciodată teroriștilor vreo recompensă pentru crimele lor și contăm pe partenerii noștri să mențină această poziție", a scris el pe rețelele de socializare, cerându-le aliațiilor săi „măsuri decisive” contra Rusiei. „Războiul continuă doar pentru că Rusia nu dorește să-i pună capăt", a susținut președintele ucrainean.

„Numai în această săptămână, Rusia a folosit peste 3.270 de drone de atac, 1.370 de bombe aeriene ghidate și circa 50 de rachete de diferite tipuri împotriva Ucrainei”, a argumentat Zelenski, în timp ce, pe lângă luptele în desfășurare pe frontul terestru, Rusia și Ucraina își continuă atacurile reciproce asupra infrastructurilor energetice.

Programul PURL pentru consolidarea apărării

Pentru a se apăra în fața acestor atacuri, a continuat Zelenski, Ucraina își consolidează constant apărarea antiaeriană cu ajutorul programului denumit PURL – conform acronimului din engleză pentru „Lista de Cerințe Prioritare pentru Ucraina" –, program prin care Ucraina achiziționează din SUA arme și muniții plătite de susținătorii săi europeni.

Impasul negocierilor de pace

Primul summit al președinților Trump și Putin, desfășurat în Alaska pe 15 august, nu a condus la rezultate pentru o perspectivă de încetare a războiului ruso-ucrainean, întrucât Rusia este preocupată în primul rând de chestiunile teritoriale, în timp ce Kievul și aliații săi europeni sunt preocupați de garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Putin ar fi propus atunci ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas (formată din provinciile Donețk și Lugansk) și în schimb Rusia să înghețe restul liniei frontului, dar Zelenski respinge orice cedare de teritorii către Rusia. La rândul ei, Rusia respinge orice desfășurare de trupe străine – mai ales din țările NATO – ca garanție de securitate pentru Ucraina, desfășurare asupra căreia insistă susținătorii europeni ai Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
A venit anunțul mult așteptat în cazul Iranului: "Mă voi ocupa personal!"
Citește și...
România, obligată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate. Are de achitat 3 miliarde de lei

Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech.

Caz neobișnuit în România. Ce a făcut o femeie din Alba, după ce a fost emis un ordin de protecție pe numele ei

Caz mai puțin obișnuit în România. O femeie de 40 de ani din județul Alba a fost reținută pentru că a încălcat ordinul de protecție emis împotriva ei, după ce și-a bătut crunt partenerul de viață.

Aur de 5,5 milioane de lei, găsit la percheziții de polițiști. Rețeaua de contrabandă ar fi funcționat cinci luni

Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti au desfăşurat, luni şi marţi, o amplă operaţiune într-un dosar de contrabandă cu aur, efectuând 29 de percheziţii în Capitală şi în judeţul Ilfov. 

Recomandări
România, obligată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate. Are de achitat 3 miliarde de lei

Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech.

Sociologul Alfred Bulai, trimis în judecată pentru agresiune sexuală. Fapte comise în anii 2000 s-au prescris

Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală. Procurorii arată că inculpatul ar fi comis agresiuni sexuale încă din anii 2000, dar aceste fapte s-au prescris între timp.

Scandalul ”mită la ARR”. Sorin Grindeanu, întrebat ce ține acasă în cutia de pantofi: ”Prețul la litru de motorină, 12 lei!”

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat și fost ministru al Transporturilor, neagă orice legătură cu faptele imputate fostului șef de cabinet, Cristian Anton, care este acuzat de DNA de luare de mită.