Zeci de adulţi şi copii au fost grav răniţi de exploziile artificiilor de Revelion

×
Publicitate

Din păcate Revelionul nu s-a terminat bine pentru toată lumea. Pe străzile marilor oraşe petardele folosite în exces şi fără precauţie au făcut victime.


În toată ţara zeci de adulţi şi copii au fost grav răniţi în urma exploziilor. Acestora li s-au adăugat şi pacienţii cu COVID-19 a căror stare de sănătate s-a înrăutăţit.

La Galaţi, o femeie de 50 de ani a fost grav rănită de artificii şi riscă să-şi piardă ochiul stâng. Şi un tânăr de 20 de ani a fost transportat la spital, după ce a încercat să aprindă o petardă, care i-a explodat în mână.

Mihai Polinschi - Ambulanţa Galaţi: "A ţinut în mână o petardă, un artificiu explozibil. A suferit o plagă contuză, o plagă tăiată de 3-4 centimetri, fiind nevoie de intervenţia medicilor pentru suturarea plăgii".

Şi la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, medicii au intrat de urgenţă în operaţie, cu doi pacienţi, veniţi din judeţul Vaslui. Victimele, în vârstă de 41 şi 49 de ani, au încercat un experiment periculos: au aprins şi au ţinut în mână petardele până când au explodat.

Videocall Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iaşi: "Prezentau plăgi multiple contuze la nivelul ambelor mâini. Au mers direct în sala de operaţie. Recomandăm tuturor să nu folosească substanţe explozibile. Din experienţa anilor trecuţi, ştim că pot fi copii, adulţi, care îşi pierd vederea, îşi pierd părţi din degete sau din mână ceea ce este foarte grav".

Şi în Capitală, medicii de la Ambulanță au fost mai solicitaţi ca niciodată. Au răspuns la peste 1700 de apeluri şi mai mult de jumătate au fost de cod roşu. Anul acesta, pe lângă cazurile obişnuite, s-au adăugat şi pacienţii confirmaţi cu COVID 19 cărora starea de sănătatea li s-a agravat în noaptea dintre ani.

Şi pe şosele s-au întâmplat tragedii. În localitatea Bradu, de lângă Piteşti, o fetiţă de doar 10 ani a fost lovită de o maşină. Se afla într-un grup de colindători, pe marginea drumului, susţin poliţiştii, când a făcut câţiva paşi spre şosea. Şoferul de 23 de ani nu a reuşit să evite impactul, iar fetiţa s-a stins mai târziu la spital.

Spre dimineaţă, în localitatea Peștișani, Gorj, viaţa unui tânăr de doar 21 de ani s-a oprit brusc. Era în maşină cu un prieten, care băuse înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au stabilit ca şoferul avea o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool, iar acul vitezometrului a rămas blocat la 157 km/h. Tânărul a pierdut controlul maşinii tocmai pe o porţiune de drum drept şi s-a răsturnat, după ce a lovit mai multe indicatorare rutiere şi un stâlp. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă.

Prima zi a anului, a fost neagră şi în judeţul Hunedoara. Din cauza drumului umed, un tânăr de 34 de ani a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit într-un stâlp de electricitate. Băiatul şi-a pierdut viaţa, iar prietenul său - aflat pe scaunul din dreapta - a fost salvat de pomperii de la descarcereare. El se afla în stare gravă la spital.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Revelionul 2021 a reînviat tradiţia meselor în familie de pe vremuri

Revelionul de anul acesta - cu reguli mult mai stricte, fără petrecerile mari de altădată - ne-a adus aminte de ceva de care, prinşi în agitaţia vieţii cotidiene, uneori începem să uităm.

Petreceri de Revelion în casă şi pentru românii din diaspora

De aceste sărbători restricţiile de tot felul i-au ţinut pe ai noştri departe de România şi de oamenii iubiţi. Iar cum regulile din alte ţări nu diferă cu mult de ale noastre cei mai mulţi au sărbătorit în familie.

Artificiile au inundat cu lumină marile orașe, de Revelion

Anul 2021 a început cu multă speranţă şi în mod suprinzator, cu multă lumină. Deşi nu au mai fost organizate oficial focuri de artificii în marile oraşe, pe cer au strălucit deasupra tuturor, zeci de luminiţe.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.