Zacusca de casă este mai scumpă în 2025. O soluție mai ieftină și sățioasă este zacusca proteică din fasole

×
Publicitate

Anul acesta, zacusca de casă va fi mai scumpă, prin urmare unii românii vor face mai puțină.

O spun gospodinele care au umplut piețele perioada aceasta în căutare de ingrediente și au constatat că multe legume s-au scumpit față de anul trecut.

O soluție mai sățioasă și mai ieftină ar fi zacusca proteică din fasole devenită populară în ultima vreme. Și producătorii de conserve au început să o prepare.

Ca să facă 20 de borcane cu zacuscă de vinete, o gospodină poate cheltui aproximativ 120 de lei pe legume. Astfel, un borcan ajunge la 6 lei. În cazul celei de fasole, costul este de 78 de lei, adică 4 lei borcanul.

Și în băcănii zacusca este mai scumpă decât sezonul trecut, cu aproximativ 10%, spun comercianții. Chiar și așa, noi sortimente și-au făcut loc, printre cele clasice: zacusca proteică, bogată în năut, linte sau fasole.

Cristian Sturzu, producător: "Fiecare câte 6 grame de proteina vegetală per 100 gr"

În băcanii, preţul unui borcan de zacusca porneşte de la 20 de lei și poate ajunge la 26.

La Sibiu, pasionații de gastronomie tradițională își pot coace vinetele și ardeii pe grătarul cu lemne în muzeul Astra, în aer liber.

Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt Muzeul Astra: "Practic eviți toată fumăraia din bucătărie de acasă și vii aici într-un ambient natural, aer liber, aer curat. Oferim aici la târgul de țară toate elementele logistice de care bucătarii au nevoie pentru a pregăti vinete, ardei capia pentru sezonul rece".

Doritorii vin cu legumele lor, și au acces la grătare, doar cu prețul de intrare în muzeu, în zilele de miercuri, joi și vineri, până pe 15 octombrie.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62569946
Ministrul Nazare, precizări despre rectificarea bugetară: Nu putem asigura 80 de miliarde de lei, cât au cerut ordonatorii

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare vine sâmbătă cu precizări despre rectificarea bugetară, arătând că nu pot asigura 80 de miliarde de lei, cât au cerut ordonatorii, dar fac în aşa fel încât aceştia să aibă resursele de care au nevoie.

62577487
Tot mai mulți maghiari vin să muncească în România, pentru salariile mai mari. ”Aici câștig mult mai bine”

De când s-au deschis granițele, slujbele din vestul României au devenit atractive pentru vecinii maghiari. Găsesc la noi salarii mai mari, așa că fac zilnic naveta cel puțin 30 de minute.

62355878
Rusia și Iran au semnat un acord de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în Iran

Iranul şi aliatul său, Rusia, au semnat un contract în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în sudul Iranului, a anunţat televiziunea iraniană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.