Vremea se schimbă radical. Temperatura scape cu 10 grade în București, iar la munte este posibil să ningă

×
Publicitate

După un weekend cu temperaturi de vară în multe zone, toamna ne va arăta, în această săptămână, că nu este întotdeauna un anotimp prietenos.

O să fie mai frig decât ar fi normal. Pierdem în jur de 10 grade în București, iar la munte este posibil să ningă.

Frigul a venit deja în vestul țării, unde luni, la prânz, s-au înregistrat doar 12 grade - o temperatură mai potrivită pentru luna octombrie. În același timp, în sudul țării era încă vară, la Zimnicea erau 30 de grade.

De liuni noaptea, valul de aer rece cuprinde toată țara. În Capitală vom avem doar 11-12 grade și va continua să plouă. De altfel și societatea Termoenergetica a început probele pentru umplerea instalațiilor pentru furnizarea căldurii în București.

Marți, temperaturile nu trec de 17-18 grade, continuă să plouă, iar pe timpul nopții vom avea 7 grade.

Miercuri, temperaturile scad și mai tare: 15-16 grade ziua și 5 sau 8 grade noaptea. În plus, nu scăpam nici de ploi.

Abia de joi se mai dezmorțește puțin, vom avea 17-18 grade ziua, iar dimineața se va forma ceață, așa că mare grijă dacă plecați la drum cu a. Noaptea rămâne rece cu 6 sau 8 grade cel mult.

Vineri, se pare că scăpam de ploi, dar se pornește un vânt care o să accentueze senzația de rece, chiar dacă temperatura urcă până la 22 de grade. Asta nu înseamnă că vremea caldă nu poate să revină, am avut ani când în octombrie s-au înregistrat și 35 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62195793
Nu lăsați umbrelele acasă. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se va răci pe parcursul următoarelor două săptămâni (26 septembrie - 3 octombrie) iar ploi se vor semnala în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

62214128
Vremea astăzi, 20 septembrie. Toamna își face simțită prezența

Astăzi avem vreme rece în vest, în centru și în nord. Aversele apar îndeosebi în jumătatea sudică, dar și în rest o să mai vină câteva ploi, pe spații mici. Soarele se arată doar trecător, iar vântul va fi activ în majoritatea regiunilor.

62207776
Vremea astăzi, 19 septembrie. În ce zone se anunță ploi și vânt puternic

Astăzi vremea se menține răcoroasă în nord și în centru și tot pe-acolo vor fi înnorări și o să plouă. În rest avem atmosfera însorită, însă vântul are intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari pe crește.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.