Dăncilă, primită cu huiduieli și în Timiș: "Nu o să ne speriem că unul sau altul ţipă"

×
Publicitate

Viorica Dăncilă a fost întâmpinată cu huiduieli și la sosirea în localitatea Giarmata, din județul Timiș, premierul declarându-se, ulterior, deranjată de faptul că unii oameni apelează la jigniri și violență.

Viorica Dăncilă şi câţiva miniştri ai Cabinetului său s-au întâlnit, vineri, cu primari şi europarlamentari şi candidaţi din partea PSD Timiş în alegerile din 26 mai, la primăria comunei Giarmata.

Zeci de protestatari s-au adunat în apropierea primăriei și au scandat împotriva lozinci anti-PSD şi antiguvernamentale. Oamenii au strigat "PSD, ciuma roșie" și "Hoții".

 

Viorica Dăncilă: Nu o să ne speriem că unul sau altul ţipă

 

Referitor la protestele la care a fost martoră în ultimele zile, în timpul deplasărilor sale în Arad și Cluj, premierul României a declarat că acele persoane care au întâmpinat-o cu proteste au acest drept, însă ar fi putut să o facă în mod civilizat, fără violenţă şi jigniri.

"Cred că într-o democraţie, fiecare partid trebuie să-şi spună punctul de vedere, dar într-o lume civilizată în care există respect, aceste lucruri se pot spune într-un mod politicos, să arate că poţi veni cu argumente, şi nu cu jigniri şi violenţă. Oamenii pot protesta, este dreptul lor, dar nu pot înţelege şi cred că mulţi dintre români nu pot accepta modul în care se manifestă. În momentul în care vii cu violenţă şi cu jigniri, înseamnă că nu ai argumente", a afirmat Viorica Dăncilă.

De asemenea, ea a cerut jurnaliştilor să prezinte corect informaţiile, făcând referire la faptul că a auzit că joi, la Cluj, membrii Guvernului au fost alergaţi de protestatari, ceea ce nu este adevărat.

"Suntem un guvern destul de curajos, am fost curajoşi să luăm decizii importante pentru această ţară, să impunem proiecte foarte importante pentru această ţară, nu să ne speriem că unul sau altul ţipă, unul care doarme în Parlament şi vrea să facă sport în teritoriu. Cred că este foarte important să ne manifestăm într-un mod civilizat, românii întotdeauna au fost oameni civilizaţi, oneşti, admiraţi de alţii. De ce să facem o altă imagine de ţară, mai ales că încă deţinem Preşedinţia rotativă şi că în afară de presa românească sunt şi alte posturi de televiziune din alte state membre şi cred că nu vrem niciunul dintre noi, indiferent de culoarea politică, să dăm o imagine a românilor şi a României care nu este conformă cu realitatea", a argumentat prim-ministrul Viorica Dăncilă, informează Agerpres.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62008605
Accident pe A1, cu 9 maşini, aproape de București. Traficul a fost restricționat

Un accident în care au fost implicate nouă autoturisme a avut loc, vineri, pe A1 Bucureşti- Piteşti, la kilometrul 31, în zona localităţii Bolintin Vale, o persoană fiind rănită uşor, informează Centrul Infotrafic.

62044605
Echipaj de poliție blocat în trafic de două mașini care ”escortau” un contrabandist. VIDEO

Scene incredibile filmate în Suceava. Un echipaj de poliție care urmarea un contrabandist de țigări a fost blocat în trafic de două mașini care escortau transportul, potrivit site-ului stirisuceava.net.

62044600
Amenzi uriașe pentru operatorii de telefonie mobilă care nu transmit mesajele RO-ALERT

Autoritățile vor să amendeze operatorii de telefonie mobilă care nu fac tot posibilul ca mesajele RO-ALERT să ajungă la cetățeni în caz de urgență.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.