VIDEO. Cum arată prima casă ridicată cu ajutorul unei imprimante 3D. A fost gata în 2 zile

×
Publicitate

Continuăm cu o premieră mondială din domeniul construcţiilor. O casă cu parter şi etaj, cu o suprafaţă utilă de 90 de metri pătraţi, a fost scoasă la imprimantă în Belgia! Desigur, cu o imprimantă 3D cu beton, cea mai mare de acest fel din Europa.

Finanţarea pentru acest proiect pilot a venit de la Fondul european pentru dezvoltare regională.

Piet Wielemans, architect Kamp C: "Bine aţi venit! Aceasta este cea mai mare casă din lume ridicată cu ajutorul unei imprimante 3D, fixă. Am printat această casă cu parter şi etaj. Ce înseamnă asta în construcţii? Zidurile au fost ridicate prin aşezarea unor straturi succesive de beton."

Gazda este un arhitect de la Centrul pentru sustenabilitate şi inovare în construcţii, din Westerlo, Belgia. El ne invită într-o casă care nu e zidită din cărămizi şi nici nu e făcută din prefabricate... Nici de muncitori nu a fost nevoie... Doar de o imprimantă 3D, care... printează cu beton!

Piet Wielemans, architect Kamp C: "O casă fără finisaje, construită după metodele tradiţionale, ar costa cam 100.000 de euro. Aceasta, "printată", costă mai puţin de jumătate."

Imprimanta controlată de computer a urmat cu cea mai mare precizie proiectul, ridicând zidurile în mai puţin de două zile şi jumătate, mai exact 58 de ore.

Kathleen Helsen, chairman Kamp C: "Cu această tehnică de printare 3D e nevoie de mai puţin material pentru construcţie. Ai nevoie doar de beton şi utilajul de printare."

Casa printată - dau asigurări experţii - este la fel de solidă ca una tradiţională. Iar costurile cu utilajul de printare, e drept foarte scump, pot fi amortizate, după ce mai multe astfel de clădiri vor fi predate la cheie.

Pe de altă parte, susţin specialiştii, nimeni n-ar trebui să se teamă că acestă tehnologie fură locurile de muncă...

Piet Wielemans, architect Kamp C: "Este lipsă acută de muncitori în construcţii. Apoi, este lipsă de locuinţe care pot fi clădite rapid. Iar în viitor se pot crea noi locuri de muncă. Ştiinţa computerelor implicată aici este, de fapt, o joacă de copii. Şi fiul meu de 12 ani poate programa imprimanta aceasta."

Totuşi, ar fi o jucărie cam scumpă pentru băieţelul domnului arhitect. Imprimanta 3D cu beton costă ... 300.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Imaginile care ar putea demonstra existența vieții pe Marte. Explicația cercetătorilor

Structuri observate de roverul Curiosity pe planeta Marte ar putea reprezenta urme fosilizate de viață, potrivit unui studiu realizat de patru cercetători, dintre care trei italieni, și publicat în revista Geosciences, scrie site-ul focus.it.

Grecia va amenda turiștii care nu completează formularul special la intrarea în țară

Autorităţile greceşti intenţionează ca de marţi să aplice amenzi turiştilor care nu au completat în prealabil formularul special cu datele personale şi cele de şedere pe perioada sejurului, în urma căruia ar trebui să primească un QR Code.

Un joc video inspirat de conflictele din Balcani va fi studiat obligatoriu de elevii polonezi

Un joc video va intra pe lista obligatorie de studiu a elevilor din Polonia, începând cu anul școlar 2020 - 2021.

Recomandări
Prima reacție a lui Putin după ce i-a primit pe emisarii lui Trump la Kremlin. Un ordin rapid a fost dat de liderul Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus sâmbătă reprezentanţilor speciali ai SUA, Steve Witkoff şi Jared Kushner, că relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost întotdeauna benefice şi că Rusia consideră oportună colaborarea cu SUA, scrie Reuters.

Ținte aeriene detectate lângă granița României. MApN a pregătit pentru decolare aeronave F-18 și un elicopter

Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.