Victor Ponta: "Trebuie vazut daca putem adopta bugetul cu statutul parlamentarilor respins"

61261337

Comisia Europeana nu a avut obiectii fata de noul statut propus al parlamentarilor si trebuie vazut daca bugetul pe 2013 mai poate fi aprobat ca efect al deciziei presedintelui de a trimite Parlamentului spre reexaminare acest statut, a declarat Ponta.

 

Premierul, aflat la Bruxelles, a insistat asupra faptului ca nu stie ce observatii a ridicat presedintele Traian Basescu si nici la ce recomandari din MCV se refera acesta, aratand doar ca presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a avut anterior o discutie inclusiv pe aceasta tema cu secretarul general al Comisiei Europene, fara sa fie ridicate obiectii din partea CE fata de statut.

Premierul a aratat insa ca noul statut al parlamentarilor include si o reducere a bugetului Parlamentului, astfel ca acum trebuie analizat daca proiectul de buget elaborat pentru acest an mai poate fi adoptat in conditiile in care statutul a fost transmis spre reexaminare.

Presedintele Traian Basescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocand, printre altele, faptul ca acesta vine in contradictie cu recomandarile din Raportul MCV si propunand dezbatere publica asupra proiectului. In cerere se arata ca Legea trimisa spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea si modificarea statutului deputatilor si al senatorilor, in special in ceea ce priveste incompatibilitatile, conflictele de interese si imunitatea parlamentarilor.

Presedintele anunta, duminica, intr-o conferinta, ca luni va decide daca promulga modificarile la Statutul parlamentarilor, retrimite actul normativ Legislativului sau trimite la Curtea Constitutionala.

Comisia Europeana solicita, in raportul MCV privind Romania, ca parlamentarii incompatibili sa demisioneze, iar celor care sunt anchetati penal sa le fie ridicata imunitatea, a declarat purtatorul de cuvant al Comisiei, Mark Gray.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61265526
Ancheta la un liceu din Constanta dupa ce o profesoara a postat pe Facebook poze in costum de baie

Conducerea Colegiului "Carol I" din Constanta a declansat o ancheta interna, dupa ce o profesoara de limba romana a postat pe Facebook poze in care aparea in costum de baie, facute acum 20 de ani, cand participa la un concurs de miss.

61265501
Un elev de 10 ani a murit dupa ce s-a impiedicat de sireturi in curtea unui liceu din Cluj

Incident teribil intr-o scoala din Cluj. Un baietel de 10 ani a murit, dupa ce s-a impiedicat in sireturile de la pantofi si a cazut in curtea scolii cu capul de asfalt.

61265437
Circ pe sosea cu un politist din Tulcea. Martorii spun ca a baut inainte sa dea peste doi jandarmi

Desfasurare impresionanta de forte in Tulcea, unde un ofiter de politie a incalcat regula dupa regula. Martorii spun ca barbatul bause bine inainte sa urce la volan si, la un control de rutina in trafic, a accelerat.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.