DOSARUL REFERENDUMULUI. Ponta, dupa audierile de la ICCJ: "Dragnea nu a facut nimic singur si nu a facut nimic ilegal"

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Victor Ponta a fost miercuri dimineata la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a da declaratii, in calitate de martor, in cazul referendumului din 2012.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

-► Diferenta intre decizie politica-ilegalitate este cea intre democratie-dictatura
-► Cunosteam sistemul de sms-uri de la referendum, dar inregistra prezenta
-►Pentru a nu fi impersonale, erau semnate, dar nu le transmitea Dragnea personal
-►De tombole nu stiu. Stiu doar de mitinguri si actiuni de promovare pentru a se vota 'Da' la referendum
-► SMS-urile de campanie sunt facute de consultanti; eu, ca si consultant, acceptam

Inainte de a intra in sala de judecata, Victor Ponta a declarat ca vrea sa spuna adevarul in acest dosar si ca a dorit sa vorbeasca si in fata procurorului, dar acesta nu l-a acceptat. Cu putin timp inaintea sa lui Ponta, la ICC au venit si ministrii Liviu Dragnea si Mircea Dusa.

Timp de o ora si jumatate, premierul Victor Ponta care este si presedintele PSD, le-a vorbit judecatorilor Instantei Supreme despre controversatele sms-uri trimise in numele lui Liviu Dragnea liderilor din teritoriu pentru a scoate electoratul la urne. Procurorii DNA sustin ca actualul vicepremier ar fi cerut ca organizatiile locale sa faca totul pentru depasirea pragului de participare la scrutin, inclusiv lucruri nelegale, astfel incat Traian Basescu sa fie demis.

Citește și
Victor Ponta
Dosarul REFERENDUMUL. Victor Ponta a declarat ca se va prezenta la ICCJ "cu toata inima", in calitate de martor al apararii
Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

Soarta vicepremierului Liviu Dragnea va fi decisa pe 30 martie, dupa confruntarea finala dintre acuzare si aparare. Pana atunci, procurorii anticoruptie trebuie sa aduca in fata instantei supreme si alte decizii definitive, prin care cei judecati pentru fraude la referendum au fost condamnati.

Ponta, dupa audiere: Diferenta intre decizie politica-ilegalitate este cea intre democratie-dictatura

Decizia privind suspendarea lui Traian Basescu in 2012 si referendumul a fost politica, nu ilegala, pentru care politicienii trebuie sa primeasca doar raspunsul cetatenilor, diferenta intre politic si ilegal fiind cea dintre democratie si dictatura, a afirmat liderul PSD, Victor Ponta, dupa audiere.

"Am spus adevarul despre faptul ca deciziile politice privind suspendarea presedintelui Basescu, referendumul, sunt decizii politice si, daca am facut bine, oamenii voteaza, iar daca am facut rau, voteaza pe altii, dar nu a existat niciodata, in niciun fel si in nicio forma, niciun fel de incalcare a legii, ori, intr-o tara democratica in care cred ca traim si trebuie sa traim, nu esti sanctionat penal pentru faptul ca iei decizii politice. Esti sanctionat sau esti apreciat de catre alegatori si cred ca toti cei care au votat la referendum au avut acest drept, sa voteze, si nu trebuie sa fie pedepsiti pentru asta", a spus Ponta, dupa audierea la ICCJ.

Intrebat de jurnalisti daca prin afirmatia sa din fata instantei ca referendumul nu a adus PSD avantaje nepatrimoniale trebuie inteles ca PSD l-a promovat dezinteresat, iar faptul ca liderul de atunci al PNL Crin Antonescu era candidat pentru alegerile prezidentiale nu era parte a unei intelegeri intre cele doua partide in cadrul USL, Ponta a raspuns ca partidele au intentia de a castiga alegeri sau aplica decizii politice, iar decizia de suspendare a lui Traian Basescu din functia de presedinte, pe care el si astazi o considera corecta, este una politica. "Nu este interzis de Codul penal sa iei decizii politice si sa participi la alegeri, doar pe vremea comunistilor sau a nazistilor era asa", a spus Ponta, insistand asupra faptului ca intre decizii politice si raspunderi penale este diferenta intre democratie si dictatura.

El a punctat si faptul ca toate deciziile politice privind suspendarea lui Basescu au fost luate de conducerea USL, iar Dragnea a avut "ghinionul" sa fie singurul care nu era membru al Parlamentului.

"De aia pe el l-au gasit, ca pentru decizii politice suntem toti responsabili. De exemplu, pentru Dobre (Victor Paul Dobre-n.r.) s-a cerut urmarirea penala si Parlamentul, in mod corect dupa parerea mea, a respins acel lucru. Dragnea nu era membru al Parlamentului, dar nu a facut nimic singur si nimic ilegal, toti am facut decizia politica de suspendare si sunt convins ca se va face dreptate", a incheiat Ponta.

Ulterior, el a postat pe contul de Facebook un mesaj in care sustine ca decizia de suspendare a lui Traian Basescu a fost una politica, luata de USL, iar Liviu Dragnea nu a facut nimic ilegal.

 

 

 

Ponta, in fata instantei: Cunosteam sistemul de sms-uri de la referendum, dar inregistra prezenta

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat in fata instantei ca a cunoscut sistemul de sms-uri aplicat de USL la referendumul din 2012 si modul de functionare a aplicatiei, dar ca aceasta consemna doar prezenta si date din procesul-verbal, nu indica si numarul de voturi cu "Da" sau "Nu".

El a aratat ca, inca de la alegerile prezidentiale din 2009, PSD a decis sa aiba un sistem de verificare a prezentei electorale, cum au avut si alte partide, PDL fiind primul partid cu un astfel de sistem. "Cand am devenit presedinte PSD, am decis sa avem acest sistem, folosit prima data de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide", a spus Ponta, in fata instantei.

Intrebat daca a participat la sedinta Comitetului Executiv de partid care a aprobat acest sistem, Ponta a spus ca, initial, in sedinta USL a fost decis ca persoanele responsabile de campania pentru referendumul din 2012 sa fie Liviu Dragnea (din partea PSD) si Eduard Hellvig (din partea PNL, actualul director al Serviciului Roman de Informatii), precum si ca sediul comun de campanie sa fie cel din Kiselleff, datorita conditiilor logistice mai bune. Intrebat in continuare daca in sedinte a fost prezentata totusi aplicatia, Ponta a spus ca, ulterior, in sedintele fiecarui partid au fost puse in aplicare deciziile comune.

"Cunosteam aplicatia si functionarea, cu sms-uri de la reprezentantii nosti in sectii si date incarcate in soft", a spus Ponta, adaugand ca principala conditie in baza careia USL a aprobat acest sistem a fost ca astfel sa fie verificata doar prezenta la vot, asa cum procedau si alte partide, sistemul permitand si transmiterea rezultatelor din procesele verbale consemnate in sectiile de votare, dupa inchiderea urnelor, o "numaratoare paralela" efectuata de asemenea de toate partidele, extrem de apropiata de rezultatele oficiale.

Intrebat daca prin aceasta aplicatie erau transmise, in timpul zilei, si voturile cu "Da" sau "Nu", Ponta a raspuns ca nu, afirmand ca, in timpul zilei, sistemul permite doar transmiterea prezentei la vot, fiind imposibil ca rezultatul sa fie cunoscut in timpul votului.

 

Ponta, intrebat de instanta daca a primit sms la referendum: Stiam ca sunt exclusiv indemnuri la vot

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat in fata instantei, ca nu isi mai aminteste daca a primit si el, pe telefonul personal, un sms cu semnatura lui Liviu Dragnea de la numarul 1855, in ziua referendumului din 2012, dar ca stia ca de la centru sunt transmise exclusiv indemnuri la vot.

Intrebat la ICCJ daca a primit in ziua referendumului, de la numarul 1855, un sms cu semnatura "Liviu Dragnea", Ponta a raspuns: "Nu-mi amintesc daca am primit pe telefonul personal, dar cunosteam ca se transmiteau de la centru, prin sms, exclusiv indemnuri la vot. Pentru a nu fi impersonale, erau semnate, dar nu le transmitea Dragnea personal, era imposibil. E un sistem sms folosit de operatorii de telefonie pentru alte tipuri de campanie, umanitara, publicitara", a spus Ponta.

In dosarul instrumentat de procurori exista suspiciunea ca sistemul de sms-uri continea o baza de date cu numarul de telefon persoanei care raporta datele si cu sectia din care raporta, catre care era transmis un mesaj, de la numarul 1855, cu instiintarea ca trebuie raportate separat prezenta la vot in sectie si separat numarul de voturi DA si NU exprimate in sectia in care se aflau.

Ponta, intrebat daca stia de tombole la referendum: Stiu de mitinguri, posibil sa fie o decizie locala

Liderul PSD, Victor Ponta, a afirmat in fata instantei, legat de tombole pentru atragerea de votanti la referendumul din 2012, ca nu isi aminteste decat ca a cerut ca fiecare strategie locala sa fie conform legii si stie doar de mitinguri, dar a adaugat ca este posibil sa fi fost o decizie locala. Intrebat daca stia de organizarea de tombole pentru atragerea votantilor, Ponta a raspuns: "Nu, nu-mi amintesc decat faptul ca am cerut ca fiecare strategie locala sa se faca cu respectarea legii".

Intrebat insa in continuare daca stia de vreo sedinta pentru organizarea de astfel de tombole, Ponta a raspuns: "De tombole nu stiu. Stiu doar de mitinguri si actiuni de promovare pentru a se vota 'Da' la referendum. Posibil sa fie o decizie la nivel local".

Ponta: Stiam ca la referendum cetatenii erau indemnati la vot prin mijloace legale

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat, in fata instantei, ca a fost informat la referendumul din 2012 ca cetatenii erau indemnati la vot "prin mijloace legale", nu prin mass-media, deoarece legea nu permite, si ca stia ca multe persoane doreau sa voteze, dar sectiile erau inchise. Intrebat la ICCJ daca era informat ca in ziua referendumului s-ar fi transmis mesaje in teritoriul, semnate "Liviu Dragnea" sau "PSD SG", pentru a exista o anumita conduita fata de alegatori, Ponta a afirmat ca era informat ca prin mijloace legale, nu prin mass-media, deoarece Legea audio-vizualului nu permite, cetatenii erau indemnati la vot.

Intrebat si daca a vazut vreun astfel de mesaj, Ponta a raspuns ca nu isi aminteste, dar el a primit mesaje ca ar fi persoane care doreau sa voteze, dar sectiile se inchideau.

La intrebarea daca stia ca Hellvig ar fi trimis si el sms-uri, Ponta a spus ca nu cunoaste daca PNL a avut un sistem paralel, cel de la PSD fiind comun pentru campania USL. El a explicat faptul ca sms-urile erau semnate doar "Liviu Dragnea", nu si "PNL" sau "Hellvig", prin faptul ca Dragnea avea doar o functie politica, in timp ce toti ceilalti, inclusiv Hellvig, aveau si functii in Guvern, astfel ca era firesc sa nu fie implicati direct in campanie.

"Nu cunosc cine coordona centrul de transmitere a mesajelor. Era personal tehnic, angajati PSD si PNL, nu cunosc nume", a mai spus Ponta.

SMS-urile de campanie sunt facute de consultanti; eu, ca si consultant, acceptam

Victor Ponta, a afirmat in fata instantei, in dosarul Referendumului, ca mesajele sms de campanie nu sunt facute de liderii politici, ci de consultanti politici, fiind aprobate de catre echipa de campanie, cu decizii luate uneori de o echipa de reactie rapida fara consultarea liderilor. El a adaugat imediat ca nu stie daca lui Dragnea i s-a cerut acordul pentru continutul mesajul transmise prin sms la referendumul din 2012, dar ca el personal, daca ar fi fost consultant, si-ar fi dat imediat acordul, deoarece prezenta la vot, care putea fi astfel impulsionata, este o expresie a esentei democratiei.

"Din echipa de creatie cunosc ca faceau parte Bogdan Teodorescu, Dan Mihalache de la PNL, oameni politici si din afara partidelor", a precizat Ponta. Seful Guvernului a mai aratat ca, la acel moment, in calitate de prim-ministru, a fost legal informat de toate institutiile cu atributii, referitor la campanie si vot, fiind exclus sa fi existat vreo retea de fraudare constituita organizat fara ca aceste institutii sa fi sesizat.

La finalul audierii, Victor Ponta a afirmat ca toate deciziile de suspendare si campanie pentru referendumul din 2012 au fost asumate de toti liderii USL.

____________________________________________________

Duminica, Ponta preciza ca se va prezenta in fata instantei si va explica faptul ca, bazat pe informatiile avute ca lider de partid si premier, nu a facut nimeni in 2012 vreo schema de fraudare

"Voi spune adevarul si numai adevarul, si anume ca, din toate cunostintele pe care le-am avut ca lider de partid si prim-ministru, nu a facut nimeni in 2012 vreo schema de fraudare, ci chiar au venit 7,4 milioane de romani sa voteze pentru demiterea lui Traian Basescu. Ca nu s-a intamplat e o poveste pe care nu cred ca mai trebuie sa o redeschidem acum, dar aici vorbim de responsabilitati penale si o sa spun ceea ce stiu, ceea ce ma va intreba instanta, avocatii sau proccurorul, si voi spune doar adevarul", a spus Ponta, duminica.

Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul "Frauda la referendum", in care au fost trimisi in judecata Liviu Dragnea si alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie. Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale".

Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Premierul Victor Ponta va fi audiat in dosarul Referendumului:
Premierul Victor Ponta va fi audiat in dosarul Referendumului: "Voi spune adevarul si numai adevarul"

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat ca miercuri se va prezenta in fata instantei pentru a fi audiat la urmatorul termen din dosarul Referendumului.

Dosarul REFERENDUMUL. Victor Ponta a declarat ca se va prezenta la ICCJ
Dosarul REFERENDUMUL. Victor Ponta a declarat ca se va prezenta la ICCJ "cu toata inima", in calitate de martor al apararii

Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, luni, ca va merge "cu toata inima" la Inalta Curte, ca martor in Dosarul referendumului, relateaza Mediafax.

Ponta va fi citat ca martor in dosarul Referendumului. De ce este chemat premierul in fata procurorilor
Ponta va fi citat ca martor in dosarul Referendumului. De ce este chemat premierul in fata procurorilor

Premierul Victor Ponta va fi citat ca martor in dosarul Referendumului, dupa ce instanta suprema a admis cererea apararii lui Liviu Dragnea in acest sens, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Recomandări
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO
România va intra deplin în Schengen. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen | VIDEO

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, vineri, că România și Bulgaria vor intra deplin în Schengen.

Alegeri prezidențiale 2024, programe electorale. Candidații promit „lapte și miere”, deși puterea președintelui este limitată
Alegeri prezidențiale 2024, programe electorale. Candidații promit „lapte și miere”, deși puterea președintelui este limitată

În goana după voturi, mulți dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2024 fac promisiuni fanteziste, uitând sau ignorând faptul că atribuțiile președintelui României sunt destul de limitate pe plan intern.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.