Peste 600 de locuri de observație din toată Spania au fost pregatite de autorități pentru sutele de mii de turiști ajunși acolo special pentru eclipsă. În Paredes de Nava, la 260 de kilometri de Madrid, 1.000 de oameni și-au dat întâlnire pe un deal.
Corespondent ProTV: ”Localitatea Paredes de Nava, unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a urmări eclipsa totală de Soare. Aici, Luna va acoperi complet discul Soarelui timp de un minut și 43 de secunde, una dintre cele mai lungi perioade de totalitate din Spania. Meteorologii sunt și ei aici și urmăresc, oră de oră, evoluția norilor, pentru că până și un strat subțire de nori ar putea face diferența între a vedea eclipsa în toată splendoarea ei sau a rata momentul așteptat de mii de oameni”.
Mulți conaționali și-au planificat călătoria special pentru acest moment. Pentru participanți au fost pregătite peste 1.000 de porții de paella, iar programul cuprinde activități dedicate astronomiei.
Cătălin Beldea, vânător de eclipse: ”Cel mai special lucru la eclipsa de astăzi este faptul că se va vedea la orizont. Înainte de apusul soarelui vom vedea această eclipsă totală de soare și ce vom vedea în afară de coroana solară, vom vedea umbra lunii. Arată ca o pâlnie de întuneric. Eclipsa se va vedea cam de 2 ori mai mare decât sus pe cer, cum vedeți Luna la răsărit”.
Autoritățile au fost nevoite să retragă de pe piață ochelari de eclipsă contrafăcuți. Au apărut pentru că cererea este uriașă.
Alistair Bunkall: ”Eclipsa va trece din nord-vestul Spaniei, va traversa centrul țării și va ajunge aici, în Insulele Baleare. Este un moment special pentru insulă. Ultima dată când o eclipsă totală s-a văzut din Insulele Baleare a fost în 1905. Următoarea dată când va fi o astfel de eclipsă aici, va fi peste mai mult de 150 de ani, adică în 2180”.
Românii rămași în țară vor avea si ei parte de un spectacol în noaptea de 12 spre 13 august.
Cristian Presură, fizician: ”În seara aceasta chiar avem noroc. Pentru că astăzi este o eclipsă de Soare și asta înseamnă că Luna este în aceeași direcție cu Soarele. Și asta face ca cerul să fie foarte întunecat și dacă avem norocul să nu fim într-o zonă cu poluare luminoasă ne putem uita la cer. Media este în general de unul pe minut”.
Ce este ”regula 3 cu 3” pentru a privi o eclipsă solară
Perseidele, sau stelele căzătoare, vor tăia cerul până la ora 6 dimineața.
Corespondent ProTV: ”Atmosfera aici este deja una de sărbătoare, deși mai este o oră până la startul eclipsei. Autoritățile spaniole au organizat un festival în miniatură, cu muzică live, mâncare tradițională si activități dedicate astronomiei. În spatele meu sunt sute de oameni care și-au ocupat locurile pe acest deal și așteaptă momentul eclipsei. Unii au venit de la sute sau chiar mii de kilometri distanță. Eu sunt aici alături de un grup de peste 60 de români, care au venit special în Spania pentru acest fenomen. Și-au adus telescoape, aparate foto și, bineînțeles, ochelarii speciali pentru eclipsă. Aceștia sunt esențiali în timpul eclipsei.
Spre deosebire de ochelarii obișnuiti de soare, au filtre speciale care protejează ochii de radiația solară. Soarele nu trebuie privit direct fără o astfel de protecție, nici măcar atunci când cea mai mare parte a discului solar este acoperită de Lună.
Dar chiar și asa, specialiștii recomandă să folosim regula 3 cu 3, adică să ne uităm 3 secunde la Soare, la fiecare 3 minute.
Aici, în Paredes de Nava, eclipsa va începe în jurul orei 19:30, ora Spaniei, când Luna va începe treptat să acopere discul Soarelui. Momentul de totalitate va veni mai târziu, foarte aproape de apus.
Soarele va fi atunci foarte jos pe cer, la doar aproximativ două grade deasupra orizontului. Ca să vă faceți o idee, privit cu brațul întins, înseamnă cam două degete deasupra liniei orizontului. Tocmai poziția atât de joasă a Soarelui va face ca acest fenomen să fie și mai spectaculos.
Pentru un minut și 43 de secunde, se va face întuneric, temperatura va scădea cu câteva grade, iar pe cer vor putea deveni vizibile stelele și planetele mai strălucitoare”.