Probleme pe drumurile naționale din cauza poleiului. Vremea rea afectează și proprietarii de livezi

×
Publicitate

Valul de frig care a cuprins România a adus miercuri dimineață și minus 18 grade Celsius, în unele zone. Pentru că a și plouat, multe șosele păreau de sticlă.

Au avut loc numeroase accidente, iar în Bistrița zeci de șoferi au rămas blocați câteva ore. Din cauza gerului, mulți pomi înfloriți își vor pierde roadele, iar din solariile distruse marți de vânt în Dolj, fermierii nu mai pot culege nicio roșie. În Neamț, un om fără adăpost a murit pe când încerca să se încălzească.

Pe drumul național 17C, acoperit de gheață, roțile mașinilor s-au învârtit în gol și în pantă niciun vehicul nu a mai putut înainta. Miercuri dimineață, între Bistrița și Năsăud, zeci de autoturisme, autobuze și camione au încremenit într-un șir care s-a întins pe 3 kilometri.

Șofer: „E sticlă! Nu poți să stai în picioare!”

Înțepeniți pe gheață, șoferii au cerut ajutor, dar patru ore, spun ei, nu a venit nimeni să împrăștie materiale antiderapante.

Șofer: „Unde-s mașinile de deszăpezire? Dacă, Doamne ferește, scăpăm camionul și merge-n jos. Omorâm mai mulți oameni?!”

Sătui să aștepte, câțiva șoferi au încercat să facă ei posibilă circulația. 

Și, într-adevăr, nu a venit nicio sărăriță. A fost trimisă, în schimb, o echipă de intervenție formată dintr-o mașină cu girofar și trei muncitori: unul dintre ei era urcat în remorcă, iar ceilalți doi alergau pe lângă vehicul cu lopeți în mână.

Întrebat dacă este mulțumit de felul în care au intervenit drumarii, prefectul din Bistrița-Năsăud s-a abținut să facă vreun comentariu. A transmis doar cum s-au apărat aceștia.

Teofil Cioarbă, prefectul județului Bistrița-Năsăud: „Au fost retrase utilajele în zonele de munte și a durat o anumită perioadă de timp până au reușit să intervină în zonele de șes”.

În Bistrița-Năsăud, din cauza poleiului, au fost probleme pe trei drumuri naționale.

Administratorul drumurilor din Bistrița-Năsăud a fost amendat de Poliție cu 75 de mii de lei pentru că nu a curățat șoselele.

Drumarii și-au făcut treaba, în schimb, în Gorj și au reușit să țină deschisă Transalpina, până la Rânca, deși în zonă un vânt turbat a spulberat zăpada aproape toată ziua.

Terasele din zonă, unde vara opresc turiștii, erau la prânz troienite.

Unde nu a bătut vântul și nu a nins, a făcut probleme gerul. Dimineță, la ora 6, au fost minus 18 grade la Vârful Omu, minus 16 grade în Călimani și minus 15 la Vlădeasa.

Ca să își potejeze de ger livada de cireși, piersici și caiși un fermier din Arad a folosit o metodă care a surpins pe toată lumea. A stropit pomii cu aspersoarele 12 ore până pe ei s-a format un strat de gheață - care, spune el, protejează mugurii și florile.

Bogdan Piper, proprietar livadă: „Apa trebuie să ajungă pe mugurii de rod și pe lăstari când afară sunt plus. Iar între timp ce temperatura scade formează o pojghiță de gheață, iar în interior sunt zero grade grade sau zero plus. Îngheață doar deasupra”.

Despre această metodă proprietarul livezii spune că aflat de pe internet de la fermieri din Italia.

Alin Dobrei, profesor Universitatea de Științele Vieții Timișoara: „Este o metodă eficientă când temperaturile nu sunt foarte scăzute, ea poate crește temperatura în jurul mugurilor, a florilor, cu una-trei grade. Este posibilă în plantațiile cu sistem de irigare prin aspresiune”.

În plantațiile clasice, fermierii au aprins marți noapte focuri. Nu toți au și reușit să își salveze pomii.

Ciprian Don, fermier: „Cultura caisului este afectată în proporție de 90 la sută”.

Despre pagube au vorbit și fermerii din Dolj, unde vântul a distrus solariile a peste 200 de oameni.

Constantin Crăițoiu, fermier: „Roșiile sunt distruse în proporție de sută la sută. N-ai ce să le mai faci la solariul smuls”.

Meteorologii spun că vremea rămâne rece cel puțin până joi dimineață.

Și Bucureștiul a trecut rapid de la un episod de primăvară la unul de iarnă.

După ce s-a oprit ninsoarea în București, a ieșit soarele.

Reporteri: Ioan Vrâncean, Gigi Giuncanu, Adrian Crăciunoiu, Daniel Preda, Roxana Vlădășel, Delia Bîrla

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62335292
DNA a reținut 4 persoane după perchezițiile de la Aeroportul Otopeni. Cine ar fi cerut o mită de 22 de milioane de euro

Un fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București și alți 3 inși au fost reținuți pentru 24 de ore pentru trafic de influență, dare de mită și spălare a banilor.

62335246
Ninge în București. În ce zone din România mai cade zăpada | VIDEO

Miercuri, în jurul orei 11:50, a început să ningă în București. În Capitală, la acea oră, erau 6 grade Celsius.

62335238
Ana Morodan, reținută de Poliția Rutieră. Oprită de două ori în aceeași seară și prinsă cu alcool și droguri

Ana Morodan, „contesa digitală”, a fost reținută de poliție, după ce a provocat un accident. Influencerița a refuzat inițial testarea, dar a fost descoperită conducând sub influența alcoolului și a drogurilor, la al doilea filtru, în aceeași seară.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.