USR, în ”război” cu DNA. Cristian Ghinea a depus plângere împotriva procurorului-șef, Marius Voineag

62419867
Agerpres

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus la Curtea de Apel București o plângere împotriva șefului DNA, Marius Voineag.

Potrivit unui comunicat al USR, acest partid este nemulțumit de modul în care procurorul-șef Marius Voineag ”a ales să-i acorde protecție lui Lucian Bode, printr-o anchetă ilegală în cazul achiziției trucate prin care au cumpărat 300 de BMW-uri la MAI de la o firmă cunoscută ca având legături cu președintele Klaus Iohannis”.

Este vorba despre scandalul ”mașini BMW pentru Poliție”, în care președintele USR Cătălin Drulă i-a cerut fostului procurorului-şef al DNA, Crin Bologa, să se autosesizeze în cazul licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW.

De asemenea, Cristian Ghinea a sesizat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în acest caz, pentru pronunțarea unei decizii preliminare, adresând două întrebări.

Prima cere clarificări dacă, potrivit Tratatului UE, DNA a desfășurat o anchetă în mod ilegal, cu încălcarea prevederilor comunitare în cazurile de fraudă cu fonduri europene.

Cea de-a doua are ca scop să clarifice dacă urmare a deschiderii acestui dosar prin autosesizare a DNA și invocarea ulterior a lipsei de calitate procesuală a lui Cristian Ghinea, procurorul Marius Voineag a dorit, în fapt, închiderea subiectului.

„Practic, procurorul Voineag inventează o formă de impunitate a procurorului: nimeni nu îi poate ataca decizia, de facto. Se încalcă astfel un principiu de bază din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, este în interesul legitim al oricărui cetățean să ceară instanțelor naționale, printr-o plângere, răspunsuri din partea autorităților guvernamentale cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile publice.

Pe fond, Voineag a acoperit ilegalitățile comise de procurorul de caz de la autosesizare, la schimbarea încadrării faptei din fraudă cu fonduri europene în abuz în serviciu”, susține Cristian Ghinea, confrm sursei citate.

În sesizarea depusă, Cristian Ghinea a arătat că în dosarul licitației pentru autoturisme BMW, DNA nu avea dreptul legal de a efectua vreo activitate, competența de soluționare revenind în exclusivitate EPPO; cu atât mai puțin să dispună o soluție de clasare prin raportare la alte infracțiuni decât cele care privesc interesele financiare ale Uniunii, mai ales în condițiile în care, anterior, a fost formulată o sesizare către EPPO.

„Am arătat că și pe fond ancheta a fost un simulacru în care a lipsit orice urmă de profesionalism, neexistând vreo jenă pentru procurorul de caz în a se face de râs din punct de vedere profesional pe aspecte elementare în modul în care se derulează implementarea într-un proiect cu fonduri europene.

Nu mai vorbim despre faptul că, pe fond, Voineag scrie că o încălcare de prevederi legale în care prejudiciul produs poate ajunge la 20 de milioane de euro nu reprezintă pericol social astfel ca fapta să fie considerată infracțiune. Dar sunt convins că justiția va repune lucrurile în ordinea lor firească”, mai afirmă Cristian Ghinea.

Procurorii DNA au cercetat din proprie inițiativă licitația pentru mașinile BMW

Procurorii DNA au cercetat din proprie inițiativă licitația organizată de Poliția Română pentru cumpărare sute de mașini marca BMW pentru Poliția Rutieră.

Afacerea a fost vehement contestată, inclusiv de sindicatele din Poliție, pentru presupuse legături între omul de afaceri care controlează firma importatoare și președintele Klaus Iohannis.

În octombrie 2023, DNA a dispus clasarea dosarului. Pe de altă parte, fostul ministru de interne Lucian Bode a acuzat de Ghinea că ar fi girat acest contract, respinge orice implicare și afirmă că Poliția Română a respectat întreaga procedură legală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62419515
Cererea DNA de redeschidere a dosarului penal privind controlul ISU de la Ferma Dacilor, trimisă la Tribunalul Militar

Cererea de redeschidere de către DNA a urmăririi penale în dosarul care viza modul în care reprezentanţii ISU Prahova au făcut controale la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor, a fost trimisă la Tribunalul Militar.

62419858
Accident între un TIR şi un autobuz, în Timiș. Sunt 11 victime, s-a activat Planul Roșu de Intervenție. VIDEO

Autorităţile din judeţul Timiş au declanşat, marţi, Planul Roşu de Intervenţie în urma unui accident rutier care s-a produs la Sânandrei şi în care au fost implicate un TIR şi un autobuz.  

62271407
UE introduce noi standarde de igienă. "Apa potabilă curată este un drept al omului”

Comisia Europeană a adoptat, marţi, noi standarde minime de igienă pentru materialele şi produsele care intră în contact cu apa potabilă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Recomandări
Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.