USR aduce amendamente la legea respinsă deja în Camera Deputaților și cere aplicarea certificatului verde „nediscriminatoriu”

62219598
Shutterstock

Certificatul verde pentru angajații la stat și cei de la privat este amendamentul depus de USR la legea care a fost deja respinsă de Senatul României.

Formațiunea politică solicită aplicarea „nediscriminatorie” a acestuia, pentru „protecția” personalului.Ioana Mihăilă, fost ministru al sănătății, susține că în amendamentele depuse de USR la legea  certificatului verde, care nu a trecut de Camera Deputaților, este prevăzută și o perioadă de grație de 60 de zile în care angajatul din sistemul public ori de la privat are posibilitatea să se vaccineze. În interiorul acestei perioade, testarea este suportată de la bugetul de stat, iar după ce aceasta a trecut, costurile testării ar trebui suportate de angajat, a afirmat Ioana Mihăilă, citată de news.ro.

„USR susţine ferm introducerea Certificatului Verde ca măsură de protecţie la locul de muncă, atât pentru protecţia angajaţilor, cât şi pentru persoanele cu care aceştia vin în contact. Din acest motiv, USR va cere în Legislativ aplicarea nediscriminatorie a Certificatului Verde pentru toţi angajaţii, indiferent că aceştia activează în sistemul public sau cel privat. Vom depune această prevedere la Camera Deputaţilor sub forma unor amendamente la forma proiectului legislativ, care a trecut recent prin Senatul României”, a transmis, miercuri, USR, într-un comunicat de presă.

Formaţiunea a precizat că va propune o perioadă tranzitorie de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

„În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului.
După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”,
a mai transmis formaţiunea.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62170358
Coronavirus în România, bilanț 10 noiembrie. 6.291 de cazuri de infectare și 405 decese, în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, bilanț 10 noiembrie. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.291 de cazuri de infectare și 405 decese, dintre care opt anterioare.

62155511
Medicii Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara vor face campanie pro-vaccinare din casă în casă şi pe străzile din oraş

Medicii Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara vor face campanie pro-vaccinare din casă în casă şi pe străzile din oraş.

62223831
Doi copaci prăbușiți au blocat traficul pe Valea Prahovei. O oră și jumătate nu s-a circulat

Traficul a fost blocat pe DN1 aseară, la ieșirea din Azuga către Predeal, după ce doi copaci s-au prăbușit pe șosea.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.