Unde au ajuns cele peste 400 de persoane din azilele ilegale din Bihor. Un bărbat a murit în timpul relocării

Perchezitii bihor diicot
DIICOT

Ministerul Muncii transmite că 409 persoane aflate din azilele ilegale au fost identificate în urma perchezițiilor desfășurate în județul Bihor de procurorii DIICOT și polițiști. 

Dintre acestea, 394 au fost relocate în centre rezidențiale și servicii sociale din 20 de județe, iar alte 15 sunt internate în unități medicale.Potrivit instituției, un bărbat relocat într-un centru din județul Mureș a murit în cursul zilei de luni. Cauza decesului urmează să fie stabilită de Institutul de Medicină Legală.

Cele 15 persoane internate au fost transferate din unitățile de primiri urgențe și vor rămâne sub supraveghere medicală atât timp cât va fi necesar. După externare, acestea vor fi relocate în servicii sociale, în funcție de evaluările medicale și sociale.

Conform datelor Ministerului Muncii, cele mai multe persoane au fost relocate în județele Alba (60), Satu Mare (56), Sibiu (42), Arad (38), Cluj (36), Botoșani (31) și Vâlcea (29). În total, beneficiarii au fost distribuiți în centre din 20 de județe. Autoritățile nu au transmis instituțiile medicale și/sau sociale în care au fost transferate respectivele persoane.

Ministerul precizează că, dintre cele 409 persoane identificate, 165 au domiciliul în localitățile Dumbrava, Holod și Tinca, 212 sunt persoane vârstnice, 149 sunt încadrate într-un grad de handicap, iar 11 nu dețin documente de identitate. În cazul acestora din urmă, autoritățile desfășoară procedurile necesare pentru refacerea actelor.

Citește și
Cătălin Cherecheș, după ce a fost eliberat condiționat: Pușcăria este o binecuvântare, dar depinde ce înveți acolo

Instituția mai informează că, până în prezent, la call center-ul ANPIS destinat aparținătorilor au fost înregistrate 40 de apeluri. Potrivit ministerului, niciuna dintre persoanele care au solicitat informații nu și-a exprimat intenția de a prelua în îngrijire beneficiarul despre care întreba.

Pentru asigurarea continuității serviciilor sociale, Guvernul urmează să adopte o hotărâre prin care vor fi alocate fonduri din Fondul de rezervă bugetară. Potrivit Ministerului Muncii, banii vor acoperi costurile serviciilor pentru persoanele relocate până la sfârșitul anului, astfel încât furnizorii de servicii sociale să poată asigura îngrijirea beneficiarilor fără întreruperi.

Situația relocărilor pe județe:

Alba: 60 persoane

Satu Mare: 56 persoane

Sibiu: 42 persoane

Arad: 38 persoane

Cluj: 36 persoane

Botoșani: 31 persoane

Vâlcea: 29 persoane

Mehedinți: 17 persoane

Bistrița-Năsăud: 15 persoane

Mureș: 14 persoane

Bihor: 10 persoane

Neamț: 10 persoane

Hunedoara: 9 persoane

Vrancea: 7 persoane

Giurgiu: 5 persoane

Olt: 5 persoane

Timiș: 4 persoane

Brașov: 3 persoane

Gorj: 2 persoane

Caraș-Severin: 1 persoană

Total: 394 persoane relocate. La acestea se mai adaugă 15 persoane transferate în unități medicale.

Cine este bărbatul care a murit în timpul relocării

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a oferit detalii despre persoana decedată.

„În mod absolut regretabil, în decursul acestei seri am fost informat că o persoană relocată în judeţul Mureş a decedat. Este vorba de domnul Gheorghe Gogea (55 ani), care avea domiciliul în Oradea. Persoana era stabilă după relocare, avea discernământ şi nu a fost identificată ca având dizabilităţi sau probleme medicale urgente”, anunţă ministrul, într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Dragoş Păslaru, în urma evaluării preliminare, bărbatul a declarat că nu are rude sau persoane apropiate.

„Am discutat personal cu directoarea DGASPC Mureş şi mâine dimineaţă vom avea concluziile Institutului de Medicină Legală privind cauza decesului. Nu există pentru mine amărăciune mai mare decât să scriu aceste rânduri şi să comunic această veste tristă pentru fiecare dintre noi”, a mai transmis ministrul interimar.

Dragoş Pîslaru: Statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute tocmai pe cei vulnerabili

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, luni seară, că situaţia azilelor ilegale din Bihor „demonstrează că statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute tocmai pe cei vulnerabili”. Ministrul consideră că ”este absolut necesară dezvoltarea unui protocol naţional” pentru protejarea tocmai a celor care au cea mai mare nevoie şi anunţă că va dispune mai multe măsuri pentru remedierea carenţelor.

„Într-un stat de drept, justiţia nu se face nici la televizor, nici pe reţelele de socializare. Până la o decizie judecătorească care să stabilească contrariul, domnul Viorel Paşca este un om de bună credinţă, care a adăpostit, de-a lungul a aproape două decenii, mii de oameni aflaţi în nevoie. Totodată, este de necontestat faptul că domnul Paşca a desfăşurat această activitate de binefacere în afara cadrului legal în materia asistenţei sociale, fără implicarea unor specialişti în domeniu”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.

Acesta recunoaşte că, la fel de adevărat este că, în ciuda activităţii desfăşurate în afara cadrului legal, mulţi oameni au fost transportaţi către azilele lui Viorel Paşca chiar de către instituţii ale statului român.

„Mai mult, instituţii ale statului au desfăşurat de-a lungul anilor verificări în imobilele respective, fără progres pentru intrarea în legalitate şi fără sistarea activităţii”, a mai transmis Pîslaru.

Ministrul interimar face şi precizări cu privire la acţiunea DIICOT din data de 30 iunie şi arată că, la ora 09:30, a primit un telefon prin care a fost informat despre faptul că peste 400 de persoane vulnerabile care au fost evacuate dintr-o serie de imobile private din Bihor trebuie relocate de urgenţă.

„Reiau pentru a fi cât se poate de explicit: când acţiunea era deja în plină desfăşurare, mi s-a cerut să intervin pentru a identifica soluţiile necesare de relocare (...) Prima întrebare pe care mi-am adresat-o în acea dimineaţă a fost: dată fiind amploarea acestei acţiuni, de ce conducerea Ministerului Muncii nu a fost informată în prealabil, astfel încât să putem asigura din timp resursele necesare pentru relocarea eficientă a celor peste 400 de oameni vulnerabili? Este o întrebare la care nici astăzi, la o săptămână distanţă, nu am un răspuns”, afirmă ministrul interimar.

Potrivit acestuia, procesul de relocare a durat aproape 24 de ore de activitate continuă.

„În aceste condiţii, am convingerea că este absolut necesară dezvoltarea unui protocol naţional pentru protecţia persoanelor vulnerabile beneficiare ale serviciilor sociale în timpul intervenţiilor operative. Evaluarea socială, alături de evaluarea medicală şi psihologică nu poate să lipsească pentru a proteja persoanele vulnerabile pe parcursul întregului proces”, a mai declarat Pîslaru, precizând că activitatea se concentrează în prezent pe monitorizarea situaţiei celor 409 persoane preluate din azilele ilegale.

Ministrul interimar al Muncii menţionează că situaţia este una dinamică.

„În paralel cu transferul persoanelor în servicii sociale licenţiate, echipele judeţene şi locale au demarat şi desfăşoară evaluările sociale individuale care, din motive obiective, nu au putut fi realizate la faţa locului. În funcţie de situaţia fiecărei persoane, încercăm să identificăm cea mai bună soluţie, adaptată cerinţelor nevoilor şi individuale. Toate DGASPC-urile implicate au emis deciziile necesare pentru includerea de urgenţă a persoanelor în servicii sociale licenţiate. În tot acest proces, voinţa fiecărei persoane a fost foarte importantă, iar consimţământul a fost solicitat şi consemnat. Sunt însă şi beneficiari care îşi doresc să fie relocaţi în alt judeţ, de exemplu pentru a fi mai aproape de rude. Vom continua să analizăm fiecare astfel de solicitare şi să identificăm soluţiile cele mai potrivite pentru fiecare caz”, a explicat Pîslaru.

Potrivit acestuia, dincolo de aspectele de natură judiciară, acest caz demonstrează încă o dată faptul că astăzi, în anul 2026, „statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute tocmai pe cei vulnerabili, pe cei cu dizabilităţi, pe cei abandonaţi de familie şi pe cei rămaşi fără adăpost”.

„Nu putem schimba trecutul, oricât de mult ne-am dori, însă este de datoria noastră să ne asigurăm că aceste situaţii nu se vor mai repeta pe viitor. De aceea, în zilele următoare voi dispune o serie de măsuri atât pentru remedierea carenţelor imediate şi evidente, cât şi pentru identificarea unor soluţii sistemice pentru îngrijirea celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, anunţă Pîslaru.

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Ce spun judecătorii despre „azilul” lui Pașca: Alternativa era ca bolnavii să ajungă în stradă. Morții, îngropați creștinește

„Alternativa pentru mulți dintre bolnavii din căminele familiei Pașca ar fi fost să ajungă în stradă”. Este doar una dintre concluziile la care au ajuns judecătorii și de care s-a ținut cont atunci când nu s-a aprobat arestarea preventivă a suspecților.

De ce au respins judecătorii cererea DIICOT de arestare preventivă pentru familia Pașca. Ce spun despre presupusele victime

Judecătorii Tribunalului București au motivat decizia luată săptămâna trecută, în dosarul azilelor ilegale, prin care familia Pașca a fost pusă sub control judiciar. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

În ciuda acuzațiilor aduse familiei Pașca din Bihor, alți pacienți au venit să stea în cămin, trimiși de angajați din spitale

Familia Pașca, pe care procurorii DIICOT o acuză de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, s-a întors la Bihor.

Recomandări
Radu Miruță: Au mai fost distruse cinci resturi de drone pe mare. Armata Română nu păzeşte Portul Constanţa pe timp de pace

Ministrul demis al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că au mai fost cinci cazuri de resturi de dronă observate pe mare şi distruse, unele dintre acestea având explozibil, iar altele nu.

Peter Magyar a bătut palma cu Ursula von der Leyen. Ungaria se va alătura Parchetului European condus de Kovesi

Ungaria, care este pe cale să obţină fonduri vitale din partea UE demonstrând că luptă împotriva corupţiei, se va alătura Parchetului European (EPPO), a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters.

Cătălin Cherecheș, după ce a fost eliberat condiționat: Pușcăria este o binecuvântare, dar depinde ce înveți acolo

După doi ani și șapte luni de închisoare, dintr-o pedeapsă de cinci ani, fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost eliberat condiționat din închisoare.