Una din țările care au renunțat la restricțiile pentru călătorii vaccinați s-a răzgândit: testare obligatorie la sosire

62183789

Islanda, care permite intrarea de la începutul lui aprilie fără control suplimentar tuturor călătorilor cu un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, a anunţat joi obligativitatea testării la sosire, notează AFP.

Începând de la miezul nopţi de joi spre vineri, "este necesar un test pentru persoanele cu un certificat de vaccinare sau un certificat de infecţie anterioară din cauza dovezilor că pot fi purtătoare de virus", a motivat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Noua măsură va fi valabilă cel puţin până la 1 mai.

Anunţul vine după re-infectarea unei persoane care s-a întors dintr-un sejur în străinătate, ceea ce a dus la cinci contaminări pe insulă, a explicat într-o conferinţă de presă epidemiologul-şef Thorolfur Gudnason.

Printre primele ţări din lume care au recunoscut un paşaport de vaccinare, vasta insulă din Atlanticul de Nord, cu 365.000 de locuitori, a autorizat în ianuarie intrarea călătorilor din spaţiul Schengen care pot dovedi că au fost vaccinaţi ori că au avut deja COVID-19, fără alte formalităţi sanitare.

Dispozitivul a fost apoi extins la toţi vizitatorii "indiferent de originea sosirii".

Pentru toţi ceilalţi călători - cu excepţia celor din Groenlanda unde virusul este inexistent - un test dublu intercalat cu cinci zile de carantină este încă obligatoriu, dar nu mai trebuie neapărat efectuat într-un hotel rechiziţionat de stat.

Acum este posibil să se aleagă carantina la domiciliu, de exemplu, "dacă sunt îndeplinite anumite condiţii", a precizat joi ministerul.

Islanda are una dintre cele mai scăzute rate de incidenţă din Europa, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), dar numărul de cazuri noi a crescut de la 21 martie.

De la începutul pandemiei, 29 de decese din cauza COVID-19 au fost înregistrate în ţara care, joi, număra un total de 6.256 de cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62183752
Containere cu deșeuri din Germania și Canada, descoperite în Portul Agigea Sud

În Portul Agigea Sud au fost descoperite cinci containere cu deșeuri. Patru dintre acestea sunt din Germania, iar unul este din Canada.

62183751
HARTA incidenței cazurilor de Covid-19. Rata de infectare în fiecare localitate

Cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj au creat o hartă interactivă adaptată la perioada pandemiei, care arată rata de incidenţă la nivelul fiecărei localităţi din România.

62175517
Beatrice Mahler: "Am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru"

Manager al Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat că, spre deosebire de primele două valuri ale pandemiei de Covid-19, în acest al treilea val ajung săptămânal la spitalul pe care îl conduce pacienţi cu vârste tinere.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.