Un urs a fost văzut in pădurea Scroviștea din județul Ilfov. Animalul ar putea deveni periculos

×
Publicitate

S-a dat alarma la Scroviştea, în judeţul Ilfov, după ce a fost văzut un urs în pădure.

Potrivit primarului din Ciolpani, animalul, un pui, ar fi fost surprins de camerele de supraveghere ale unei unităţi militare. Au avut loc căutări, dar fără succes, așa că localnicii au fost sfătuiți să se ferească.

Primarul din Comuna Ciolpani susţine că a aflat de la Garda de Mediu şi Ocolul Silvic că pe raza comunei se află un urs care ar putea fi periculos. Imagini în care se presupune că ar apărea sălbăticiunea au fost publicate și de ministrul mediului. Potrivit primarului animalul ar avea cel puţin trei ani.

Potrivit oficialilor, ursul a fost zărit prima dată în pădurea Scroviştea din judeţul Ilfov, în zona unui obiectiv militar. Animalul a fost surprins de camerele de supraveghere ale unităţii, iar militarii au anunţat imediat autorităţile. De aici, însă animalul a migrat aproximativ 20 de kilometri până a ajuns în zona palatului Snagov. Potrivit edilului, ursul ar fi fost căutat inclusiv de poliţie dar, până acum, nu a fost găsit.

Călin Bogdan, primarul localității Ciolpani: „Locul unde a fost văzut ultima dată se află într-o zonă izolată, la 5-6 km de prima casă din localitate. Probabil că el, din nou, a migrat şi se află undeva într-o altă localitate în acest moment. Tot de la specialişti am înţeles că el a venit undeva dintr-o rezervaţie din Dâmboviţa pe cursul râului Ialomiţa, rezervaţie situată, undeva la 80-100 km într-o zonă montană. Este prima dată când în zona noastră migrează un urs. Au mai fost cazuri cu mistreţi, căprioare dar nici odată un urs.”

Localnic: „Au venit nişte angajaţi de la Mănăstirea Ciolpani şi au spus că este un urs în pădure la Scroviştea. Bineînţeles că îmi este teamă.”

Localnic: „De ce să mă tem. Îi dau un topor şi îl bag la frigider.”

Localnic: „Mă retrag, îmi văd de treaba mea sau anunţ autorităţile.”

Ministrul mediului a anunţat că, autorităţile nu au motiv să intervină, cât timp ursul nu reprezintă un pericol pentru oameni sau bunuri.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Dacă este în zona Bucureştiului, relocarea este soluţia asociaţia de vânătoare o să solicite relocarea el va fi capturat şi va fi relocat în zona de munte.”

Emil Alexandru, vânător: „Urşii mai mari îi alungă de pe teritoriu pe cei mai mici şi mai slabi şi atunci se depalsează cât de departe pot. De obicei nu se apropie de aşezările umane, ursul nu identifică omul ca şi hrană şi în cele mai multe cazuri se fereşte, hrană, dar caută să se împerecheze, să fugă de un pericol.”

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
61981765
Directorul SRI, despre pachetul de legi privind securitatea națională: „Securismul, un virus periculos”

Directorul SRI a afirmat, vineri, în cadrul declarației de presă legate de pachetul de legi pe securitate naţională, că aducerea la zi a legilor pe securitate naţională nu este un obiectiv recent, ci unul care a fost ratat în ultimii 30 de ani.

62266447
Alexandru Lulescu a murit. Celebrul actor de comedie avea 90 de ani

Actorul Alexandru Lulescu a murit la vârsta de 90 de ani, anunță Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

62026654
Vești bune: Se prelungește programul de lucru la Serviciul de Pașapoarte

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a decis prelungirea programului de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte, începând din 20 iunie.

 

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.