Corespondent Pro TV: „Faptele de care este acuzat acum bărbatul s-au petrecut în iunie. În timpul unei transmisiuni live pe reţelele sociale, suspectul, care apărea alături de alte două persoane, le dădea acestora provocări cu tentă sexuală. Peste 22.000 de persoane au urmărit aceste scene, aşa că poliţiştii s-au autosesizat, mai ales că vorbim de un spaţiu considerat public, unde au acces şi minori. Doi dintre indivizi au fost reţinuţi, iar al treilea este căutat. Nu este primul dosar penal în care este implicat influencerul. În urmă cu câteva săptămâni, a fost reţinut după ce a pretins că este inspector, şi chiar a simulat un control într-un magazin. Iar în trecut a agresat sexual o tânără, tot în cadrul unei provocări filmate. De această dată, este anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice”.