Tănărul s-ar fi folosit de contul de Facebook al soţiei lui pentru a-l atrage pe bărbatul păgubit, cel cercetat fiind reţinut de poliţişti miercuri, în urma unei percheziţii efectuate la domiciliul lui, de unde au fost ridicate mai multe bunuri în sprijinul anchetei, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
"Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2024 - prezent, bărbatul, folosindu-se de un profil de femeie, ar fi indus în eroare un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Milcoiu, pe care l-ar fi determinat să îi trimită aproximativ 13.000 de euro, în mai multe tranşe, sub diferite pretexte nereale, creându-i convingerea că urmează să iniţieze o relaţie şi să se căsătorească. În cursul zilei de 22 aprilie 2026, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa persoanei în cauză, iar în urma acestor activităţi aceasta a fost identificată, fiind descoperite şi ridicate mai multe bunuri ce prezintă interes pentru cauză. Totodată, persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei, în baza unui mandat de aducere, pentru continuarea cercetărilor", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Tânărul a fost prezentat joi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care au decis să-l plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile şi să continue cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.