Între timp, Donald Trump spune că armata americană are "control total" asupra Strâmtorii Ormuz. Și că a ordonat distrugerea oricăre ambarcațiuni care plasează mine acolo.
Anterior, vicepreședintele parlamentului iranian a declarat că Teheranul a încasat primele taxe de trecere din transportul maritim prin Strâmtoare.
Garda Revoluționară Islamică a difuzat o înregistrare video cu momentul capturării navelor comerciale Francesca, sub pavilion panamez, și Epaminondas, aparținând unei companii grecești dar sub pavilion liberian.
Cu inteligența luptătorilor forțelor noastre, au fost oprite în Strâmtoarea Ormuz, în conformitate cu realizarea drepturilor nobilului popor iranian. Aceste vase au fost confiscate, pentru inspectarea încărcăturii și a documentelor.
Aceste imagini din satelit surprind o flotilă de vedete rapide iraniene, ieri, în zona unde trei nave comerciale au fost atacate. Două dintre navele vizate, Francesca și Epaminondas au fost duse în apele teritoriale iraniene, iar echipajele sunt reținute.
Cedric Leighton, colonel US Air Force: ”Navele reprezintă, practic, o monedă de negociere pentru iranieni. Ei intră în aceste posibile negocieri având nave în posesia lor”.
Președintele Iranului, dar și președintele parlamentului, care este principalul negociator iranian, au cerut încetarea blocadei americane asupra navelor și porturilor iraniene - pe care o consideră un act de război.
Ambii au transmis că este "imposibil" să fie redeschisă Strâmtoarea Ormuz atât timp cât blocada navală americană este în vigoare.
Într-un mesaj pe rețeaua lui de comunicare, președintele Trump declară că a ordonat marinei Statelor Unite să tragă și să distrugă orice navă care plasează mine în strâmtoarea Ormuz. Și mai susține că vasele americane de luptă deminează strâmtoarea ... "chiar acum"
Între timp, armata americană a interceptat o nouă navă supusă sancțiunilor care transporta petrol pentru Iran. Abordarea nu a fost făcută în apropierea coastelor iraniene, ci mult mai departe, în Oceanul Indian.
Potrivit Comandamentului central american, de la începutul blocadei, 31 de vase au fost forțate să se întoarcă în porturile iraniene de unde plecaseră.
Într-un interviu telefonic pentru Fox News, Președintele Trump i-a declarat prezentatoarei Martha MacCallum că „nu există presiunea timpului" în privința prelungirii armistițiului cu Iranul.
Purtătoare de cuvânt Casa Albă: ”Președintele nu a stabilit un termen-limită ferm pentru a primi o propunere din partea Teheranului, contrar unor relatări pe care le-am văzut. Până la urmă, calendarul va fi dictat de comandantul suprem, președintele Statelor Unite”.
În continuare, sute de nave, cu aproximativ 20.000 de marinari sunt blocate în strâmtoarea Ormuz. Căpitanul unui vas cu echipaj format în majoritate din marinari indieni, imobilizat acolo de 54 de zile spune că echipajul său este, de fapt, captiv pe propria navă.
Pe de altă parte, în plină blocadă navală asupra porturilor iraniene, a fost demis secretarul marinei Statelor Unite, John Phelan - pe fondul unor tensiuni tot mai mari la Pentagon.
Președintele Trump și secretarul de război Hegseth au fost de acord că este nevoie de o nouă conducere la nivelul Marinei - a declarat un oficial de la Washington. Potrivit unor rapoarte, abordarea lui Phelan privind construcția de nave de luptă ar fi fost principalul motiv al demiterii sale.
Însă, de la venirea sa la Pentagon, Pete Hegseth a demis peste o duzină de ofițeri militari de rang înalt.