Un român a plătit cu 23.000 de euro mai puțin pe un Mercedes, în Marea Britanie, dar după câteva luni a avut o surpriză

62357805
Politia de Frontiera Romana

O mașină de lux în valoare de 200.000 de lei (aproximativ 40.000 de euro), care era declarată furată de autorităţile din Marea Britanie, a fost reţinută de poliţiştii de frontieră din Iași.

Potrivit ITPF, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Republica Moldova.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Marea Britanie, din data de 20 aprilie 2023. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, în luna februarie a acestui an, a achiziţionat autoturismul în cauză de la un cetăţean din Republica Moldova, cu suma de 17.000 de euro, şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62357800
Povestea domnului Vasile care a emoționat o țară întreagă izbucnind în lacrimi după Dacia lui. ”A fost ca și copilul nostru”
Bătrânul care a emoționat o țară întreagă după ce a început să plângă în momentul în care și-a vândut Dacia, de care a avut grijă timp de 34 de ani, a mărturisit care a fost motivul real pentru care a dat mașina.
62357771
Surse: Un cunoscut cântăreț de manele a fost reținut de Polițiștii Capitalei pentru tâlhărie calificată
Poliţiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 26 de ani, față de care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
62357789
Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în Prahova. Pasagerii au ieșit singuri din vagoane
Un incendiu a izbucnit, vineri, la locomotiva unui tren de călători, în comuna Tinosu din judeţul Prahova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.